Dupa cat timp reusesc romanii sa vanda o casa23/02/2011 
Perioada în care o proprietate imobiliară stă la vânzare, din momentul postării anunţului până la apariţia unui cumpărător a crescut, în medie, la nivel naţional, de la o lună, perioadă valabilă în 2008, la o medie de 3-4 luni la sfârşitul anului trecut.
Cel mai afectat segment este cel al vilelor, terenurilor intravilane de mari dimensiuni şi a spaţiilor logistice, cazuri în care durata de prezenţă a anunţului pe piaţă poate fi şi de 7-8 luni, susţine Florin Zamfirescu, expert imobiliar.

"Evident că şi preţul final scade exponenţial, pe măsură ce timpul trece, iar vânzătorul realizează că singura şansă de a găsi un cumpărător este o ofertă cât mai ieftină", spune expertul.
Rate între persoane fizice, un nou trend?

Florin Zamfirescu adaugă că, pentru a evita să stea cu proprietatea nevândută foarte mult timp, tot mai mulţi vânzători încep să vândă în rate, chiar dacă vorbim despre persoane fizice.

"Spre exemplu, cunosc cazul unei persoane care deţinea un apartament cu trei camere în Bucureşti, proprietate scoasă la vânzare în luna septembrie a anului trecut la un preţ de 75.000 de euro. În luna ianuarie a acestui an, după patru luni de aşteptare, proprietarul a acceptat oferta unui cumpărător, de 65.000 de euro, dar în trei rate, plătibile pe parcursul a unui an", a povestit Florin Zamfirescu.

Ieftinim, dar tot nu vindem

Vânzătorii care deţin în portofolii mai multe proprietăţi sunt disperaţi, mai ales dacă vorbim de categoria micilor dezoltatori, care construiesc câte un bloc cu maximum 20 de apartamente.

"Am finalizat o construcţie cu 16 apartamente în Bucureşti în toamna anului trecut, acestea fiind scoase la vânzare la un preţ de 63.000 de euro pentru fiecare unitatate locativă. În cinci luni am reuşit să vindem abia trei apartamente, în contextul în care am sczăut preţul la 55.000 de euro", povesteşte Radu Stamate, dezvoltator de proiecte rezidenţiale de mici dimensiuni din Capitală.

Cazul său nu este nici pe departe unul singular, agenţiile imobiliare raportând creşteri semnificative ale numărului de proprietăţi aflate în portofoliul de intermediere a tranzacţiilor.

"La nivelul agenţiei noastre, comparativ cu debutul anului 2009, avem o creştere de peste 60% a numărului de proprietăţi imobiliare care au depăşit deja 4 luni de când sunt ofertate pe piaţă", precizează Maria Avram, manager al agenţiei imobiliare Casa Mea din Bucureşti.
Valentin Roman
Sursa: Evenimentul Zilei
Vezi stirile din   din data 
 Calendar (zz/ll/aaaa) 
Mai multe stiri imobiliare
• ( 23/02/2011 ) AFACERI IMOBILIARE: Preturile locuintelor au scazut cu 10% fata de 2009
• ( 23/02/2011 ) AFACERI IMOBILIARE: Cat de utili sunt indicii din piata imobiliara autohtona
• ( 23/02/2011 ) AFACERI IMOBILIARE: Dupa cat timp reusesc romanii sa vanda o casa
• ( 23/02/2011 ) AFACERI IMOBILIARE: Piata birourilor da semne de revenire la nivel global
• ( 23/02/2011 ) CONSTRUCTII: Romania, pe primul loc in UE in domeniul constructiilor
• ( 23/02/2011 ) STIRI IMOBILIARE: Chiriile au scazut in Capitala. Sunt cu 20% mai mici fata de 2010
• ( 23/02/2011 ) STIRI IMOBILIARE: Locuintele s-au ieftinit cu aproape 10% in toamna lui 2010. Vezi indicele imobiliar de la INS
• ( 15/02/2011 ) AFACERI IMOBILIARE: Cat ne costa achizitia casei in rate de la dezvoltatori
• ( 15/02/2011 ) AFACERI IMOBILIARE: Orasenii sunt dispusi sa dea maximum 60.000 de euro pentru o casa la munte
• ( 03/02/2011 ) AFACERI IMOBILIARE: Cum au evoluat preturile apartamentelor in luna ianuarie
• ( 03/02/2011 ) AFACERI IMOBILIARE: Cresteri de preturi la vanzarea de locuinte de pana la 2,5%
• ( 03/02/2011 ) AFACERI IMOBILIARE: Casele executate silit de banci au preturi avantajoase
• ( 03/02/2011 ) AFACERI IMOBILIARE: Pretul apartamentelor din Capitala a scazut brusc in grila notarilor!
• ( 10/01/2011 ) AFACERI IMOBILIARE: Cat mai creste mallul pretul locuintei
• ( 10/01/2011 ) AFACERI IMOBILIARE: Cat mai valoreaza locuinta ta in 2011
• ( 10/01/2011 ) STIRI IMOBILIARE: Reabilitarile termice au continuat in pas de melc si in 2010
• ( 10/01/2011 ) STIRI IMOBILIARE: Valoarea tranzactiilor imobiliare ar putea ajunge la 500 milioane euro in 2011
• ( 08/12/2010 ) AMENAJARI INTERIOARE: Numarul locuintelor finalizate a scazut cu 16% in primele noua luni
• ( 08/12/2010 ) CONSTRUCTII: Romanii nu mai au bani pentru a-si construi case
• ( 08/12/2010 ) CONSTRUCTII: ARACO cere Guvernului sa plateasca datoriile catre constructori
• ( 08/12/2010 ) STIRI IMOBILIARE: Piata imobiliara isi continua declinul. Preturi mai mici cu 14%
• ( 02/12/2010 ) AFACERI IMOBILIARE: Apartamente incepand cu 49.000 de euro, in fostul cel mai mare hotel din Europa
• ( 02/12/2010 ) AFACERI IMOBILIARE: Studentii, invitati la mall sa-si cumpere case de la tIMOn
• ( 01/12/2010 ) AFACERI IMOBILIARE: Cat mai costa cadastrul unei proprietati
• ( 01/12/2010 ) AFACERI IMOBILIARE: Cu cat s-au ieftinit locuintele in 2010
• ( 01/12/2010 ) AFACERI IMOBILIARE: Piata birourilor din Bucuresti, inca favorabila chiriasilor
• ( 01/12/2010 ) CONSTRUCTII: Casele in stil american prind teren
• ( 01/12/2010 ) CONSTRUCTII: Se construiesc tot mai putine case
• ( 22/11/2010 ) AFACERI IMOBILIARE: Un apartament cu doua camere in 2010, cat o garsoniera in 2008
• ( 22/11/2010 ) AFACERI IMOBILIARE: Numarul tranzactiilor imobiliare din Capitala a crescut in 2010 cu 20% fata de anul trecut
Pagina 4 / 81
<<<12345678910>>>