Studentii, invitati la mall sa-si cumpere case de la tIMOn02/12/2010 
Astăzi debutează târgul imobiliar tIMOn, organizat pentru prima oară într-un mall, la AFI Palace Cotroceni, unde tinerii pot cumpăra garsoniere fără să plătească TVA.

Peste 2.000 de locuinţe noi şi 500 de apartamente sau case vechi sunt scoase la vânzare la Târgul Imobiliar Naţional tIMOn, organizat în Bucureşti, în perioada 2-5 decembrie. Cel mai mic preţ este de 21.000 de euro, pentru o garsonieră în stadiul de proiect, în ansamblul Casa Felice Mogoşoaia, iar cel mai mare ajunge la 420.000 de euro, pentru un duplex din zona Primăverii, au anunţat organizatorii.


Printre ofertele de la târg se numără şi cea a dezvoltatorului Conarg, care îi scuteşte de TVA pe toţi studenţii care doresc să-şi achiziţioneze garsoniere în ansamblul Quadra 2, din zona Politehnica, pentru 39.000 de euro.

Multe case "pe hârtie"

De asemenea, omul de afaceri Dumitru Bucşaru, acţionarul echipei de fotbal Unirea Urziceni, scoate la vânzare casele din faza trei a ansamblului Green City, care vor avea în luna decembrie reduceri ce variază între 50.000 şi 70.000 euro. Deocamdată locuinţele sunt în faza de proiect. Compania a decis recent să înceapă construcţia celei de-a treia faze a cartierului de vile din comuna 1 Decembrie, pe amplasamentul fostelor sere Comaico. Asta deşi a vândut doar jumătate din locuinţele construite în primele două etape (în total, 520 case). Noua fază va cuprinde alte 170 de vile.

Celelalte reduceri care vor putea fi găsite în ediţia din decembrie a tIMOn variază între 2.000 şi 10.000 euro.

Proprietarii apartamentelor vechi ţin "cu dinţii" de preţ


De asemenea, cei care se orientează spre apartamentele sau casele vechi au la dispoziţie 500 de unităţi locative, reprezentate de 15 brokeri imobiliari. În acest caz, clienţii nu plătesc comision. În ciuda cererii reduse, sunt încă multe cazuri în care proprietarii cer preţuri cu mult peste nivelul pieţei.

"Unii dintre ei nu se grăbesc să vândă, aşa că îşi încearcă norocul. Abia după câteva luni, în care nu primesc niciun semn de la niciun interesat, ne întreabă cu cât ar trebui să ieftinească", a declarat Andrei Rusu, director la Vission House. El a adăugat că "este vorba despre schimbarea mentalităţii, iar asta nu are cum să se întâmple uşor".

  • Târgul va fi deschis zilnic, între orele 10.00 şi 21.00.

  • Ofertele se regăsesc atât în Bucureşti, în zone centrale şi semicentrale, cât şi în zonele limitrofe, respectiv Mogoşoaia, 1 Decembrie.
Teodora Vasâlca
Sursa: Evenimentul Zilei
Vezi stirile din   din data 
 Calendar (zz/ll/aaaa) 
Mai multe stiri imobiliare
• ( 23/02/2011 ) AFACERI IMOBILIARE: Preturile locuintelor au scazut cu 10% fata de 2009
• ( 23/02/2011 ) AFACERI IMOBILIARE: Cat de utili sunt indicii din piata imobiliara autohtona
• ( 23/02/2011 ) AFACERI IMOBILIARE: Dupa cat timp reusesc romanii sa vanda o casa
• ( 23/02/2011 ) AFACERI IMOBILIARE: Piata birourilor da semne de revenire la nivel global
• ( 23/02/2011 ) CONSTRUCTII: Romania, pe primul loc in UE in domeniul constructiilor
• ( 23/02/2011 ) STIRI IMOBILIARE: Chiriile au scazut in Capitala. Sunt cu 20% mai mici fata de 2010
• ( 23/02/2011 ) STIRI IMOBILIARE: Locuintele s-au ieftinit cu aproape 10% in toamna lui 2010. Vezi indicele imobiliar de la INS
• ( 15/02/2011 ) AFACERI IMOBILIARE: Cat ne costa achizitia casei in rate de la dezvoltatori
• ( 15/02/2011 ) AFACERI IMOBILIARE: Orasenii sunt dispusi sa dea maximum 60.000 de euro pentru o casa la munte
• ( 03/02/2011 ) AFACERI IMOBILIARE: Cum au evoluat preturile apartamentelor in luna ianuarie
• ( 03/02/2011 ) AFACERI IMOBILIARE: Cresteri de preturi la vanzarea de locuinte de pana la 2,5%
• ( 03/02/2011 ) AFACERI IMOBILIARE: Casele executate silit de banci au preturi avantajoase
• ( 03/02/2011 ) AFACERI IMOBILIARE: Pretul apartamentelor din Capitala a scazut brusc in grila notarilor!
• ( 10/01/2011 ) AFACERI IMOBILIARE: Cat mai creste mallul pretul locuintei
• ( 10/01/2011 ) AFACERI IMOBILIARE: Cat mai valoreaza locuinta ta in 2011
• ( 10/01/2011 ) STIRI IMOBILIARE: Reabilitarile termice au continuat in pas de melc si in 2010
• ( 10/01/2011 ) STIRI IMOBILIARE: Valoarea tranzactiilor imobiliare ar putea ajunge la 500 milioane euro in 2011
• ( 08/12/2010 ) AMENAJARI INTERIOARE: Numarul locuintelor finalizate a scazut cu 16% in primele noua luni
• ( 08/12/2010 ) CONSTRUCTII: Romanii nu mai au bani pentru a-si construi case
• ( 08/12/2010 ) CONSTRUCTII: ARACO cere Guvernului sa plateasca datoriile catre constructori
• ( 08/12/2010 ) STIRI IMOBILIARE: Piata imobiliara isi continua declinul. Preturi mai mici cu 14%
• ( 02/12/2010 ) AFACERI IMOBILIARE: Apartamente incepand cu 49.000 de euro, in fostul cel mai mare hotel din Europa
• ( 02/12/2010 ) AFACERI IMOBILIARE: Studentii, invitati la mall sa-si cumpere case de la tIMOn
• ( 01/12/2010 ) AFACERI IMOBILIARE: Cat mai costa cadastrul unei proprietati
• ( 01/12/2010 ) AFACERI IMOBILIARE: Cu cat s-au ieftinit locuintele in 2010
• ( 01/12/2010 ) AFACERI IMOBILIARE: Piata birourilor din Bucuresti, inca favorabila chiriasilor
• ( 01/12/2010 ) CONSTRUCTII: Casele in stil american prind teren
• ( 01/12/2010 ) CONSTRUCTII: Se construiesc tot mai putine case
• ( 22/11/2010 ) AFACERI IMOBILIARE: Un apartament cu doua camere in 2010, cat o garsoniera in 2008
• ( 22/11/2010 ) AFACERI IMOBILIARE: Numarul tranzactiilor imobiliare din Capitala a crescut in 2010 cu 20% fata de anul trecut
Pagina 4 / 81
<<<12345678910>>>