In ultimii doi ani au fost demarate lucrarile a sase proiecte rezidentiale.
Vile de lux, apartamente cu suprafete cuprinse intre 70 si 210 metri patrati, dotari moderne si multa verdeata sunt doar cateva dintre ofertele scoase pe piata de dezvoltatorii imobiliari din Slobozia. Numai in ultimii doi ani a inceput constructia a sase proiecte de cartiere rezidentiale in zonele periferice ale orasului. Marea majoritate a proiectelor vizeza constructia de case sau vile.
In partea de est a orasului, la iesirea spre Constanta, se ridica primul cartier 100a privat, construit de antreprenorul local Transmim.
Loturile de teren au suprafete de maximum 800 de metri patrati si sunt inconjurate de copaci si liziere de protectie. Suprafata celor zece tipuri de locuinte puse la dispozitia clientilor variaza intre 200 si 300 de metri patrati.
Primele locuinte, din cele 40 de case incluse in prima faza a proiectului, vor fi date in folosinta primavara viitoare, cea mai ieftina casa costand in jur de 100.000 euro. Clientii trebuie sa-si aleaga proiectul casei dupa care platesc un avans negociat cu antreprenorul.
Si municipalitatea din Slobozia are un proiect imobiliar pe un teren situat la doua minute de mers pe jos de centrul orasului.
Autoritatile locale concesioneaza
85 de loturi de teren la preturi incepand de la 2,64 lei/mp si au fost atribuite celor interesati dupa achitarea unui avans de 10.000 euro pentru realizarea utilitatilor publice. Fiecare cumparator si-a cladit casa dupa propria viziune, astfel incat casele cu un nivel sunt inghesuite intre vile de regim P+2.
Cartier rezidential langa Parcul Hermes
Pe un teren de patru hectare, situat in apropierea celebrului parc de distractii Hermes, a inceput constructia primelor case incluse intr-un alt proiect imobiliar.
Dezvoltatorul a scos la vanzare 39 de loturi cu suprafete intre 500 si 1.000 de metri patrati, la pretul de 30 de euro pe metrul patrat. In pret sunt incluse si utilitatile publice, iar cartierul va avea si o gradinita, un magazin si o biserica.
In aceeasi zona, dar in faza de proiect, mai este un alt cartier rezidential, cu loturi de minimum 500 de metri patrati. Constructia caselor va incepe in primavara anului viitor, iar terenul costa 35-40 euro pe metrul patrat.
Si in zona de nord a orasului, in incinta fostului poligon auto, se construiesc locuinte. Cartierul Ferdinand va cuprinde imobile P+2 cu 54 de apartamente cu suprafete de 80-150 de metri patrati. Preturile, negociabile, pornesc de la 80.000 de euro.
900 de euro pe metrul patrat
Cel de-al saselea proiect imobiliar se refera la un bloc de patru etaje, cu 14 apartamente si 52 de garsoniere, pe care Oil Company l-a cumparat de la un lichidator judiciar si l-a renovat. Apartamentele si garsonierele au suprafete cuprinse intre 60 si 100 de metri patrati si sunt scoase la vanzare cu 900 de euro pe metrul patrat.
Petronel Tudor |