Isarescu garanteaza pentru „Prima casa”29/05/2009 
Mugur Isărescu, guvernatorul Băncii Naţionale a României, a sărit în sprijinul guvernului pentru promovarea programului „Prima casă”.

Şeful băncii centrale i-a asigurat, ieri, pe bancherii interesaţi de programul guvernamental că garanţia statului va fi acordată imediat în situaţia în care clientul
nu îşi mai plăteşte ratele la credit, astfel încât băncile să nu fie obligate să execute garanţia. „Garanţia trebuie să fie cea de la Fond (Fondul Naţional de Garantare a Creditelor pentru IMM - n.r.), să nu aveţi garanţie imobiliară, cu alte cuvinte.


Şi eu cred că schema va pleca la drum foarte, foarte repede pe o formulă din asta”, a spus el, în discuţia cu băncile, desfăşurată la guvern, cu participarea premierului Emil Boc şi a ministrului finanţelor, Gheorghe Pogea. La întâlnire au fost prezenţi reprezentanţi ai BRD, Alpha Bank, Raiffeisen Bank şi BCR. Condiţiile executivului pentru băncile interesate sunt un avans de maximum 5% din împrumut, dobânzi cât mai mici, nepenalizarea rambursării anticipate, precum şi procedurile de evaluare a imobilului.

Cei care vor cumpăra o casă prin noul program, garantată în limita a 60.000 euro
, vor plăti taxa pe valoarea adăugată redusă, de 5%, au mai anunţat reprezentanţii guvernului. Banii vor fi disponibili începând cu luna iulie. Totodată, notarii au anunţat că vor reduce cu 30% onorariile pentru încheierea actelor de vânzare-cumpărare, precum şi pentru autentificarea contractelor de ipotecă pentru persoanele care vor profita de program. Pentru a asigura garanţia statului, Fondul de Garantare a Creditelor pentru IMM va contracta un împrumut în valoare de 100 de milioane de euro.


Ana Bâtcă
Sursa: Evenimentul Zilei
Vezi stirile din   din data 
 Calendar (zz/ll/aaaa) 
Mai multe stiri imobiliare
• ( 06/06/2009 ) STIRI IMOBILIARE: S-a dat legea pentru “Prima casa”: perioada de gratie de trei luni la credit, cinci ani interdictie de vanzare
• ( 05/06/2009 ) AFACERI IMOBILIARE: Bancile incearca sa scoata profit maxim din programul „Prima casa“
• ( 05/06/2009 ) AFACERI IMOBILIARE: 400 de milioane de euro pentru proprietati in Romania
• ( 05/06/2009 ) AFACERI IMOBILIARE: Romanii nu-si mai vand apartamentele
• ( 03/06/2009 ) AFACERI IMOBILIARE: Locuintele ANL vor putea fi cumparate prin Programul „Prima Casa“
• ( 03/06/2009 ) STIRI IMOBILIARE: Scadere usoara la numarul de locuinte finalizate
• ( 03/06/2009 ) STIRI IMOBILIARE: Pogea: statul risca doar 10 milioane de euro la “Prima casa”
• ( 03/06/2009 ) STIRI IMOBILIARE: 6 la suta dobanda la „Prima casa“
• ( 01/06/2009 ) AFACERI IMOBILIARE: Cartiere-dormitor. Guvernul gireaza construirea de «cutii de chibrituri» pe post de locuinte
• ( 01/06/2009 ) AMENAJARI INTERIOARE: Termopane la pret de dumping datorita Guvernului
• ( 01/06/2009 ) CONSTRUCTII: 1,4 milioane de apartamente au nevoie urgent de reabilitare termica
• ( 01/06/2009 ) STIRI IMOBILIARE: Prima casa este a statului
• ( 29/05/2009 ) AFACERI IMOBILIARE: Paradisul imobiliar Bucuresti-Ilfov, pe cale de disparitie
• ( 29/05/2009 ) CONSTRUCTII: Reabilitarea termica, inca prea scumpa pentru proprietari
• ( 29/05/2009 ) STIRI IMOBILIARE: Pe hartie, „prima casa“ e de vis
• ( 29/05/2009 ) STIRI IMOBILIARE: In Baia Mare, pretul locuintelor a scazut la jumatate
• ( 29/05/2009 ) STIRI IMOBILIARE: Piata imobiliara nu se mai opreste din cadere
• ( 29/05/2009 ) STIRI IMOBILIARE: Isarescu garanteaza pentru „Prima casa”
• ( 27/05/2009 ) AFACERI IMOBILIARE: „Prima casa”, fara temelii
• ( 27/05/2009 ) STIRI IMOBILIARE: Asigurarea obligatorie a locuintelor va intra in vigoare la 1 ianuarie 2010
• ( 27/05/2009 ) STIRI IMOBILIARE: Boc: Dobanda va scadea consistent pentru creditele “Prima casa”
• ( 25/05/2009 ) CREDITUL IPOTECAR: Din august, credite pentru „Prima casa”
• ( 25/05/2009 ) STIRI IMOBILIARE: 1% din valoarea casei pentru a evita o teapa imobiliara
• ( 21/05/2009 ) AFACERI IMOBILIARE: Asigurarea obligatorie a caselor, amanata
• ( 21/05/2009 ) STIRI IMOBILIARE: Scandal imobiliar: 81 de persoane au platit apartamentele noi deja ipotecate
• ( 19/05/2009 ) AFACERI IMOBILIARE: Apartamentele ceausiste, speranta imobiliarilor
• ( 19/05/2009 ) CREDITUL IPOTECAR: Se ieftineste vizibil creditul de casa in lei
• ( 19/05/2009 ) STIRI IMOBILIARE: Chiriile au scazut cu peste 20% intr-un an
• ( 14/05/2009 ) STIRI IMOBILIARE: Locuintele vechi, intre scumpiri si ieftiniri
• ( 14/05/2009 ) STIRI IMOBILIARE: Preturile apartamentelor din Bucuresti s-au oprit din cadere
Pagina 18 / 81
<<<11121314151617181920>>>