Variante de pret pentru acoperisul casei24/04/2008 

Cea mai ieftină opţiune pentru şarpantă este cea din lemn, în timp ce betonul face acoperişul cel mai rezistent.

În cazul în care se optează pentru şarpante din lemn trebuie să se ştie că nu se pot construi deschideri mari.

„Nu se pot face deschideri mai mari de trei, patru metri întrucât nu există grinzi mai lungi, pe când în cazul celorlalte soluţii se pot realiza la lungimea pe care o doreşte proprietarul“, a mai spus Gheorghe Doholici. Şarpanta din lemn este alcătuită din cosoroabe, popi, pene, contravânturi şi căpriori.

Cosoroaba este talpa de jos a şarpantei, pe ea se sprijină tot acoperişul. Ca durată de viaţă, o şarpantă din lemn trebuie să reziste cel puţin 50 de ani, atât cât este garantată şi casa.

Şarpanta din metal este alcătuită din aceleaşi elemente precum cea din lemn. Potrivit lui Gheorghe Doholici, acoperişul din metal costă aproximativ 80 de euro metrul pătrat, iar preţul include atât materialul, cât şi manopera. „Lemnul este un material tradiţional, dar şarpanta din metal este potrivită la construcţiile cu cadre din metal“, ne-a spus administratorul Policons Group, Ciprian Ana.

„Căciula“ casei, dacă se realizează din metal, poate fi prinsă şi în şuruburi, dar şi prin sudură. „Dezavantajul la cea sudată este că sudura se face la sol, după care ansamblul trebuie ridicat cu o macara la locul de montaj. Cea prinsă în şuruburi poţi să o demontezi şi să pleci cu ea“, a precizat Gheorghe Doholici.

Pe lângă faptul că este mai grea decât şarpanta din lemn, cea din metal creează o rezonanţă neplăcută, consideră Ciprian Ana, amintind că metalul, prin structura sa, produce disconfort.

Ca durată de viaţă se poate atinge vârsta lemnului. Proprietarii unui astfel de „capac“ la casă nu vor trebui să îi facă nimic timp de aproximativ 50 de ani, cu condiţia ca metalul să fie întreţinut corespunzător.

„Întreţinerea se face cu soluţii anticorosive, cu vopsea sau cu alte materiale care au o astfel de destinaţie“, a amintit Ciprian Ana. Potrivit constructorilor, chiar dacă nu o recomandă, cea mai rezistentă este şarpanta din beton. Preţul unei şarpante din beton este asemănător cu cel al uneia din metal, aproximativ 8 euro pentru metrul pătrat de suprafaţă acoperită. „Dacă proprietarul doreşte o astfel de şarpantă, construcţia trebuie să fie din cadre de beton armat“, a amintit Ciprian Ana.

Construcţia din cadre de beton este aceea în care cărămida, fie BCA sau BCU, este folosită doar ca umplutură a pereţilor din beton. Cei implicaţi în domeniul construcţiilor spun că şarpantele din beton pot fi folosite cu succes la imobilele moderne care au livinguri mari, cu suprafeţe de 40-50 de metri pătraţi.

Nicu Stan

Sursa: Cotidianul
Vezi stirile din   din data 
 Calendar (zz/ll/aaaa) 
Mai multe stiri imobiliare
• ( 12/05/2008 ) AFACERI IMOBILIARE: Proiectul Dracula Park a ajuns o afacere imobiliara si bursiera
• ( 09/05/2008 ) AFACERI IMOBILIARE: Licitatie pentru terenuri
• ( 09/05/2008 ) AFACERI IMOBILIARE: 20.000 de locuinte pana în 2011
• ( 08/05/2008 ) AFACERI IMOBILIARE: In ultimii cinci ani, preturile caselor si terenurilor au crescut cu 600%
• ( 08/05/2008 ) AFACERI IMOBILIARE: Liber la inchiriat terenurile de pe malul Canalului Dunare-Marea Neagra
• ( 08/05/2008 ) AMENAJARI INTERIOARE: Asigurare antiigrasie: 17 euro pentru 25 de ani
• ( 08/05/2008 ) CONSTRUCTII: Mai multi bani pentru constructii
• ( 08/05/2008 ) STIRI IMOBILIARE: Pretul caselor va tot creste pana cand va fi ajuns de salarii
• ( 08/05/2008 ) STIRI IMOBILIARE: Limita de venit pentru locuinte sociale
• ( 07/05/2008 ) AFACERI IMOBILIARE: Mall de 60 de milioane de euro
• ( 07/05/2008 ) AFACERI IMOBILIARE: Apartamentul nou la rosu este mai ieftin cu pana la 40%
• ( 07/05/2008 ) AFACERI IMOBILIARE: 5.300 de locuinte in locul Laromet
• ( 07/05/2008 ) AFACERI IMOBILIARE: Avansul reduce chiria cu pana la 15%
• ( 07/05/2008 ) AMENAJARI INTERIOARE: Monteaza corect jaluzelele!
• ( 07/05/2008 ) AMENAJARI INTERIOARE: Decoratiuni speciale pentru pereti
• ( 07/05/2008 ) CASA SI GRADINA: Plante care iubesc umbra
• ( 05/05/2008 ) AFACERI IMOBILIARE: Cat costa sa fii bucurestean
• ( 05/05/2008 ) STIRI IMOBILIARE: Locul de parcare costa cat o garsoniera in Bulgaria
• ( 02/05/2008 ) AFACERI IMOBILIARE: Case americane de 30 milioane euro
• ( 02/05/2008 ) AFACERI IMOBILIARE: Megaproiect imobiliar spaniol aproape de Bucuresti
• ( 02/05/2008 ) CASA SI GRADINA: Balta proprietate personala costa 15.000 de euro
• ( 30/04/2008 ) CONSTRUCTII: Romanii isi construiesc tot mai multe case
• ( 30/04/2008 ) CONSTRUCTII: Explozie de constructii în Bucuresti
• ( 30/04/2008 ) STIRI IMOBILIARE: Actul care-ti arata intretinerea inainte de cumpararea casei
• ( 30/04/2008 ) STIRI IMOBILIARE: Indicele imobiliar, peste vreo trei ani
• ( 29/04/2008 ) AFACERI IMOBILIARE: Speculatorii de terenuri parasesc nordul pentru sud si est
• ( 29/04/2008 ) AMENAJARI INTERIOARE: Bucataria, intre utilitate si confort
• ( 29/04/2008 ) STIRI IMOBILIARE: Dolj - Speculantii au de ales: TVA-ul sau puscaria
• ( 24/04/2008 ) CONSTRUCTII: Variante de pret pentru acoperisul casei
• ( 24/04/2008 ) CONSTRUCTII: Ritm mai lent la constructii
Pagina 38 / 81
<<<31323334353637383940>>>