Frumoase si gustoase06/08/2008 
Dulceaţă de trandafiri, salată de violete şi vin de păpădie. Sunt doar câteva exemple de cum ai putea să găteşti plantele.

Anumite plante pot fi consumate datorită numeroaselor virtuţi nutriţioniste. De altfel, egiptenii, romanii şi japonezii chiar utilizau florile în gastronomie. Însă, înainte de a găti o floare, trebuie să ştii să alegi planta potrivită pentru masa dorită.
 
De exemplu, unele persoane sunt alergice la polen, consumarea acestuia putând provoca mari probleme de sănătate. De aceea, este recomandat să scoţi pistilul şi staminele (cu excepţia florilor foarte mici, precum cele de liliac, cimbru sau busuioc), ca şi părţile albe care se găsesc câteodată la baza petalelor. Pentru ca masa pregătită să fie excelentă, trebuie să ştii dinainte şi ce flori să foloseşti pentru anumite feluri de mâncare. De exemplu, salate cu gust plăcut, dulce, se pot face din petale de panseluţe, bujor, dalii, crizanteme, albăstrele.

Pentru condimente foloseşte muştar de câmp, limba mielului, liliac, cireş, prun. Dacă ai nevoie de ceva dulce, de îngheţată sau dulceaţă, apelează la dalii, camelii, glicină ori trandafiri.

Conduraşii (Tropaeolum majus)
sunt bogaţi în vitamina C. Planta conţine un compus sulfuros (glucoropeolina) ce stă la originea unei substanţe picante, apropiată de esenţa muştarului, ce are acţiune antiseptică şi digestivă. Cel mai bine e să laşi planta la macerat câteva minute în apă călduţă înainte de a o utiliza, deoarece această substanţă poate deveni toxică. Sunt comestibile frunzele, bobocii, florile şi seminţele. Le poţi folosi la salate, biscuiţi, umpluturi sau zaharisite. Bobocii folosiţi la salate pot fi conservaţi în oţet.

Violetele sau călţuneii (Viola odorata)
eliberează cantităţi uimitoare de vitamina C şi A. Frunzele conţin de până la patru ori mai multă vitamina C decât portocalele şi sunt mai bogate în vitamina A decât spanacul. Florile sunt delicioase zaharisite sau în salate.

Gălbenelele (Calendula officinalis)
sunt utilizate drept condiment pentru a înlocui şofranul, datorită culorii galben portocalii. Florile pot fi folosite la salate, supe, sosuri, biscuiţi.

Păpădia (Taraxacum officinale)
îţi oferă flori din care poţi face un vin excelent, poţi pregăti salate sau supe foarte gustoase. Alte flori comestibile sunt gladiola, crinul de o zi, crinul de toamnă, nalba, begonia, salcâmul, caprifoiul, trandafirul, socul, coada şoricelului, bănuţul, floarea de dovleac.

PRECAUŢII

Nu le consuma dacă sunt tratate cu îngrăşăminte chimice!

>
Nu cumpăra pentru mâncare flori de la florărie, deoarece ele sunt păstrate în apă cu conservanţi toxici.

>
Nu consuma niciodată flori tratate cu insecticide sau îngrăşăminte chimice, înainte de a aştepta 20 de zile pentru ca aceste substanţe să se elimine.

>
În drumeţiile tale, ai grijă să nu culegi plante toxice: degeţelul, irisul, lupinul, mărgăritarul, ghiocelul, micşuneaua, brânduşa. Cel mai bine este să ai la îndemână un ghid ilustrat de plante.

>
Înainte de a aduna flori în cantităţi mari, gustă câteva pentru a te asigura că-ţi plac. Gustul poate varia de la un soi la altul. Savoarea trandafirilor, de exemplu, este foarte diversă, în funcţie de soi.



PANSELUŢE. Salatele din petalele acestei flori au un gust dulce şi plăcut

Petronela Comănescu
Sursa: Evenimentul Zilei
Vezi stirile din   din data 
 Calendar (zz/ll/aaaa) 
Mai multe stiri imobiliare
• ( 26/06/2013 ) CASA SI GRADINA: Plante aromatice - Rozmarinul (Rosmarinus officinalis)
• ( 24/06/2013 ) CASA SI GRADINA: Plante aromatice - Izma (Mentha x piperita)
• ( 24/06/2013 ) CASA SI GRADINA: Plante aromatice - Levantica (Lavandula angustifolia)
• ( 13/10/2010 ) CASA SI GRADINA: Bromeliile, plante cu pretentii
• ( 06/10/2010 ) CASA SI GRADINA: Oxalis, o planta speciala
• ( 29/09/2010 ) CASA SI GRADINA: Dracaena sanderiana sau bambusul cu noroc
• ( 22/09/2010 ) CASA SI GRADINA: Cissus, vita de apartament
• ( 16/09/2010 ) CASA SI GRADINA: Craitele, plante multicolore
• ( 28/04/2010 ) CASA SI GRADINA: Pregatirea gradinii pentru primavara
• ( 28/04/2010 ) CASA SI GRADINA: Lamaiul de acasa
• ( 10/02/2010 ) CASA SI GRADINA: Amenajarea aleilor din gradina casei
• ( 30/09/2009 ) CASA SI GRADINA: Gradinarit ecologic, pentru o mai mare protectie a naturii
• ( 16/09/2009 ) CASA SI GRADINA: Flori pentru gradina de toamna
• ( 09/09/2009 ) CASA SI GRADINA: Orhideea, o floare fara pacat
• ( 02/09/2009 ) CASA SI GRADINA: Toamna in gradina
• ( 02/09/2009 ) CASA SI GRADINA: Ce tip de usa se potriveste casei tale?
• ( 26/08/2009 ) CASA SI GRADINA: Crinul de toamna
• ( 10/06/2009 ) CASA SI GRADINA: Gradina amenajata in fata blocului
• ( 13/01/2009 ) CASA SI GRADINA: 2.500 de euro pentru imprastierea zapezii din curte
• ( 17/12/2008 ) CASA SI GRADINA: Musa velutina, ideala pentru spatiile largi
• ( 03/12/2008 ) CASA SI GRADINA: Mandevilla sau Iasomia braziliana
• ( 29/10/2008 ) CASA SI GRADINA: Lapageria rosea sau Clopotelul de Chile
• ( 27/08/2008 ) CASA SI GRADINA: Plante depoluante pentru o locuinta curata
• ( 27/08/2008 ) CASA SI GRADINA: Tehnica recoltarii semintelor
• ( 06/08/2008 ) CASA SI GRADINA: Globba winitii, o planta cu flori spectaculoase
• ( 06/08/2008 ) CASA SI GRADINA: Frumoase si gustoase
• ( 30/07/2008 ) CASA SI GRADINA: Racoare cu palmieri si plante agatatoare
• ( 16/07/2008 ) CASA SI GRADINA: Ficusul deltoidea - usor de cultivat
• ( 16/07/2008 ) CASA SI GRADINA: Iarba verde din... gazon
• ( 16/07/2008 ) CASA SI GRADINA: Rafinamentul calelor
Pagina 1 / 4
<<<1234>>>