Este una dintre plantele aromatice cu cea mai largã rãspândire, putând fi întâlnitã în Asia, Europa, America și Africa.
Menta este menționatã drept calmant pentru stomac în Papiro Ebres, cel mai vechi text medical cunoscut. Din Egipt s-a rãspândit în Palestina și în Grecia, unde a intrat și în mitologie. Hades, zeul Infernului, se îndrãgostise de preafrumoasa ninfã Minta. Cuprinsã de gelozie, soția lui, Persefona, a transformat-o pe aceasta într-o plantã. Nemaiputând sã o salveze, Hades i-a dãruit parfumul și proprietãțile terapeutice. Romanii foloseau frunzele de mentã la sfârșitul mesei, pentru digestie. Pliniu cel Bãtrân considera cã menta „redeșteaptã spiritul” și recomanda ca în camerele bolnavilor sã fie agãțate buchețele de mentã pentru a favoriza convalescența. Medicii chinezi și aiurvedici o folosesc de secole ca tonic și digestiv, precum și în tratamentul rãcelii, tusei și gripei.
Este bine sã fie cultivatã în locuri parțial umbrite, cu sol umed și bogat. Izma nu se reproduce prin semințe, ci numai prin tulpinile îngroșate. Poate atinge pânã la 75 cm. Frunzele ei conțin un ulei esențial numit mentol, cu efecte calmante și de ușurare a crampelor. Frunzele pot fi recoltate tot timpul anului. Pentru a fi pusã la uscat, este bine sã fie recoltatã înainte de înflorire. În cazul în care apar paraziți, menta poate fi tãiatã complet deoarece se regenereazã rapid. În grãdinã, aroma izmei este foarte plãcutã, atrãgând albinele și fluturii.
Frunzele de mentã pot fi folosite în salatele de fructe, lichioruri, la sosuri sau supe. De asemenea, pot fi folosite pentru prepararea ceaiurilor pentru diverse tipuri de tulburãri digestive. Menta este revigorantã, stimulentã și regenerantã. Combinatã cu levãnțica, previne rãcelile și gripa. Puneți câteva picãturi de ulei esențial în apa de baie sau pentru inhalații.