5.500 de apartamente noi isi cauta stapan27/10/2009 
Doar 37% din apartamentele care au termen de finalizare anul acesta au fost predate către beneficiari, în primele şase luni ale lui 2009.
Cauza principală a regresului pieţei imobiliare rezidenţiale este criza financiară, care a făcut ca finanţarea să dispară, iar ritmul lucrărilor să încetinească, dar şi dispariţia speculatorilor. Din cele 168 proiecte imobiliare demarate în perioada 2006-2008 în Bucureşti, 8.861 unităţi locative aveau termenul de predare în 2009. Dintre acestea, până la sfârşitul primului semestru al acestui an, au fost predate circa 3.319, reprezentând doar 37% din numărul total de locuinţe ce trebuiau livrate în piaţă.

“Din 2006 până în prezent au fost livrate doar 10.633 de locuinţe, în acest moment, numărul estimat de locuinţe noi aflate la vânzare în capitală fiind situat între 4.500-5.000, reprezentând aproape 50% din locuinţele noi livrate până în prezent”, arată un studiu Regatta.
Şocul înregistrat pe piaţa jucătorilor imobiliari este cu atât mai mare cu cât sectorul rezidenţial a cunoscut cea mai spectaculoasă evoluţie în ultimii trei ani.

“După câţiva ani în care dezvoltatorii începuseră să construiască din ce în ce mai mult, încurajaţi de cererea tot mai mare, numărul locuinţelor anunţate crescând de la un an la altul, piaţa imobiliară rezidenţială a fost lovită în plin de criza economică şi financiară. Începând cu semestrul doi al anului trecut şi continuând cu semestrul unu al acestui an, s-a observat o scădere accentuată a vânzărilor paralel cu încetinirea ritmului lucrărilor de construcţie”, mai arată Regatta.

Conform aceluiaşi studiu, o altă consecinţă a crizei imobiliare a fost ieşirea de pe piaţă a investitorilor speculativi, care cumpăraseră un număr foarte mare de apartamente în scopul revânzării lor la preţuri mai mari, în special în ansambluri rezidenţiale aflate în stadiul de construcţie. Retragerea acestor investitori, la care se adaugă creşterea ofertei prin aruncarea în piaţă a numărului mare de apartamente achiziţionate de aceştia (estimate la 2.000-2.500 unităţi locative), au accentuat creşterea ofertei existente la nivelul capitalei.
Nicu Stan
Sursa: Cotidianul
Vezi stirile din   din data 
 Calendar (zz/ll/aaaa) 
Mai multe stiri imobiliare
• ( 03/12/2009 ) STIRI IMOBILIARE: Terenuri luate cu japca
• ( 01/12/2009 ) AFACERI IMOBILIARE: Pretul apartamentelor vechi a scazut usor si in noiembrie
• ( 01/12/2009 ) AFACERI IMOBILIARE: Mostenitorii intra si ei in „Prima casa”
• ( 27/11/2009 ) AFACERI IMOBILIARE: Locuintele din Bucuresti, mai ieftine cu 45%
• ( 27/11/2009 ) AFACERI IMOBILIARE: Intretinerea se dubleaza la apartamentele noi
• ( 27/11/2009 ) STIRI IMOBILIARE: Fara a mai avea banii dati cu darnicie de banci, romanii cauta doar chilipirurile imobiliare
• ( 18/11/2009 ) AFACERI IMOBILIARE: Apartamente inchiriate cu ziua
• ( 18/11/2009 ) AMENAJARI INTERIOARE: Organizarea bucatariei in zece pasi
• ( 18/11/2009 ) STIRI IMOBILIARE: Romanul castiga 150.000 de euro intr-o viata. Cat de sus este piata imobiliara?
• ( 17/11/2009 ) AFACERI IMOBILIARE: Locuinte „finalizate” la tribunal
• ( 13/11/2009 ) CREDITUL IPOTECAR: Creditul ipotecar, mai rar în Romania
• ( 12/11/2009 ) STIRI IMOBILIARE: Un bun negociator scade pretul apartamentului cu 20%
• ( 11/11/2009 ) AMENAJARI INTERIOARE: Incalzirea prin film cu infrarosu
• ( 11/11/2009 ) CONSTRUCTII: Liber la constructii dupa ureche
• ( 10/11/2009 ) AFACERI IMOBILIARE: Apartamente noi, cu dormitor fara ferestre
• ( 10/11/2009 ) AFACERI IMOBILIARE: Terasa ieftineste apartamentul cu 10%
• ( 10/11/2009 ) STIRI IMOBILIARE: Chirias in propria casa
• ( 06/11/2009 ) AFACERI IMOBILIARE: Cladirile verzi, o investitie de perspectiva
• ( 04/11/2009 ) AMENAJARI INTERIOARE: Cum alegem scaunele de bucatarie?
• ( 03/11/2009 ) AFACERI IMOBILIARE: Investitiile romanilor in imobiliarele din Bulgaria si Ungaria, lovite de criza
• ( 02/11/2009 ) AMENAJARI INTERIOARE: Cum se face apartamentul mai mare fara a demola din pereti
• ( 02/11/2009 ) STIRI IMOBILIARE: Primaria Craiova cumpara terenuri de 2 milioane de euro
• ( 02/11/2009 ) STIRI IMOBILIARE: Fara locuinte ANL la Timisoara, în 2010
• ( 30/10/2009 ) AFACERI IMOBILIARE: Dolj: Cum ajung bancile sa crediteze statul
• ( 30/10/2009 ) AFACERI IMOBILIARE: Apartamentele si-au reluat ieftinirea
• ( 30/10/2009 ) STIRI IMOBILIARE: Motive de bucurie pentru chiriasii din toata tara
• ( 29/10/2009 ) AFACERI IMOBILIARE: Falimentul darama cartierul Planorama
• ( 28/10/2009 ) CONSTRUCTII: Cum alegeti un teren construibil
• ( 28/10/2009 ) STIRI IMOBILIARE: Capcanele ansamblurilor rezidentiale: Intretinerea la apartamentul nou poate depasi rata la banca
• ( 27/10/2009 ) AFACERI IMOBILIARE: 5.500 de apartamente noi isi cauta stapan
Pagina 11 / 81
<<<11121314151617181920>>>