Casele s-au ieftinit cu 40%01/09/2009 
Preţurile locuinţelor din România, exprimate în lei, s-au redus cu 10%-40% în primul semestru, faţă de sfârşitul anului trecut.

În cazul apartamentelor vechi, scăderea a ajuns la 23%, în medie, în timp ce casele noi au pierdut 17% din preţ, estimează compania de evaluare
Darian Rom-Suisse.


Dacă, în aproape toate oraşele, locuinţele vechi au scăzut mai mult decât cele noi, excepţia de la regulă este Baia Mare. Aici, locuinţele noi s-au ieftinit cu 35%, iar cele vechi cu numai 25%.

Românii vor să fie proprietari cu orice preţ

În Capitală, preţurile apartamentelor s-au redus cu 33% pe segmentul vechi şi cu 25% pe cel nou, faţă de valorile de la finele lui 2008.

„România rămâne un stat cu statistici paradoxale. Deşi peste 80% dintre români deţin proprietăţi imobiliare, cererea pentru locuinţe se menţine la valori crescute. O explicaţie poate fi migraţia accelerată dinspre rural înspre urban - cei care deţin deja o proprietate la ţară se mută la oraş, unde locuinţele sunt mai scumpe”, susţin autorii studiului.

Un alt aspect este factorul cultural specific al nevoii oamenilor de a fi proprietarii spaţiului în care locuiesc, dar şi slaba educaţie a populatiei în domeniul investiţiilor imobiliare, spun specialiştii Darian.
Teodora Trandafir
Sursa: Evenimentul Zilei
Vezi stirile din   din data 
 Calendar (zz/ll/aaaa) 
Mai multe stiri imobiliare
• ( 10/09/2009 ) STIRI IMOBILIARE: Bancherii cred ca locuintele se vor ieftini
• ( 09/09/2009 ) AFACERI IMOBILIARE: Cosmarul „Primei Case”
• ( 09/09/2009 ) AMENAJARI INTERIOARE: Construiti-va singuri mobilierul
• ( 09/09/2009 ) CASA SI GRADINA: Orhideea, o floare fara pacat
• ( 08/09/2009 ) STIRI IMOBILIARE: Dolj: „Prima casa“, ultimele probleme
• ( 07/09/2009 ) AFACERI IMOBILIARE: Solutie a la Cluj: Bursa imobiliara pentru deblocarea pietei
• ( 07/09/2009 ) CONSTRUCTII: Numarul locuintelor construite in primele sapte luni ale lui 2009 a crescut cu 4,6% fata de 2008
• ( 03/09/2009 ) AFACERI IMOBILIARE: Criza readuce trocul
• ( 03/09/2009 ) AFACERI IMOBILIARE: Preturile apartamentelor vechi au scazut cu 40% fata de anul trecut
• ( 02/09/2009 ) CONSTRUCTII: Peste 23.000 de case noi pentru romani
• ( 02/09/2009 ) CASA SI GRADINA: Toamna in gradina
• ( 02/09/2009 ) CASA SI GRADINA: Ce tip de usa se potriveste casei tale?
• ( 02/09/2009 ) STIRI IMOBILIARE: Fara utilitati in noile blocuri ANL
• ( 01/09/2009 ) AFACERI IMOBILIARE: Topul celor mai scumpe case de vanzare pe internet in Romania
• ( 01/09/2009 ) AFACERI IMOBILIARE: Proprietarii scad preturile apartamentelor vechi, dezamagiti de "Prima casa"
• ( 01/09/2009 ) AFACERI IMOBILIARE: Casele s-au ieftinit cu 40%
• ( 28/08/2009 ) AFACERI IMOBILIARE: Cele mai bune oferte pentru „Prima casa”
• ( 26/08/2009 ) AMENAJARI INTERIOARE: Stilul minimalist, la moda
• ( 26/08/2009 ) CASA SI GRADINA: Crinul de toamna
• ( 25/08/2009 ) CONSTRUCTII: Manopera in constructii s-a ieftinit cu 5%
• ( 24/08/2009 ) AFACERI IMOBILIARE: Boc spune ca 1.000 de case s-au cumparat deja prin programul “Prima casa”
• ( 24/08/2009 ) STIRI IMOBILIARE: Chiriile exprimate in euro au scazut mai mult decat cele exprimate in lei
• ( 21/08/2009 ) AFACERI IMOBILIARE: Cea mai ieftina casa “la cheie”: 400 de euro mp
• ( 21/08/2009 ) STIRI IMOBILIARE: S-a intors roata: în 2009 este mai avantajos creditul imobiliar decat chiria
• ( 21/08/2009 ) STIRI IMOBILIARE: 442 de romani si-au luat prima casa
• ( 21/08/2009 ) STIRI IMOBILIARE: Criza imobiliara - izolata la periferia UE
• ( 07/08/2009 ) AFACERI IMOBILIARE: Vile la munte cu un pret mediu de 1.000 de euro metrul patrat
• ( 06/08/2009 ) AFACERI IMOBILIARE: “Prima casa” in bloc nou poate fi doar o garsoniera
• ( 06/08/2009 ) AFACERI IMOBILIARE: Preturile la case nu mai cad
• ( 04/08/2009 ) AFACERI IMOBILIARE: Statul vinde garsoniere cu 20.000 de euro bucata
Pagina 14 / 81
<<<11121314151617181920>>>