Noul credit loveste casele mici28/07/2008 

Cele mai afectate de noile norme ale BNR vor fi preţurile locuinţelor din cartierele de la periferie a Capitalei.

Piaţa imobiliară va fi afectată de noile reguli de acordare a creditelor stabilite prin proiectul de regulament prezentat de Banca Naţională a României recent. Analiştii imobiliari spun că va scădea numărul de tranzacţii, pentru că vor fi mai puţini cei care vor putea să acceseze un credit ipotecar.

Noua măsură va reduce cu până la 30% suma pe care o va putea împrumuta o persoană fizică. Acest lucru se va resimţi şi în preţurile locuinţelor construite înainte de 1989, deoarece se aşteaptă o ieftinire a acestora. Se consideră că locuinţele noi nu se vor ieftini, pentru că au crescut preţurile materialelor de construcţii.

Raportul cerere-ofertă se va modifica după ce deciziile BNR vor intra în vigoare. „Aceste măsuri nu vor face altceva decât să micşoreze cererea solvabilă. În condiţiile în care se aplică scenariul cel mai prost pentru a vedea dacă acela care solicită creditul poate suporta creditul, acesta fie va lua un credit mai mic, fie nu-l va mai lua deloc.

Şi aşa piaţa este aşa cum este, cu un număr mic de tranzacţii, iar această măsură va face ca numărul de tranzacţii să scadă“, spune Ion Radu Zilişteanu, purtătorul de cuvânt al Asociaţiei Române a Agenţiilor Imobiliare. El mai este însă de părere că este doar o măsură tranzitorie, dar consideră că este o decizie normală a BNR. „Măsurile BNR sunt normale pentru că apără sănătatea sistemului bancar“, mai spune Ion Radu Zilişteanu.

Cel mai afectat de decizia BNR va fi segmentul apartamentelor vechi. „Cred că în cazul apartamentelor vechi preţurile vor scădea cu 10% până la sfârşitul acestui an, dar, în opinia mea, acestea ar trebui să scadă chiar mai mult pentru a putea vorbi despre o normalizare a pieţei, după ce au crescut aşa de mult în ultimii ani. Proprietarii care vor să vândă vor fi nevoiţi să mai lase din preţ.

Primele şi cele mai afectate vor fi apartamentele de la periferie. În ceea ce priveşte apartamentele noi, probabil va scădea ritmul de vânzare, dar asta din cauză că poate să aleagă dintre mai multe proiecte. Pe acest segment nu cred că vor scădea preţurile, deoarece s-au scumpit materialele de construcţie“, spune Călin Clinciu, director de comunicare al companiei imobiliare Euroest.
Ion Radu Zilişteanu spune că, în ceea ce priveşte preţurile, se vor vedea efectele în toamnă, şi nu vara, considerată o perioadă moartă de către agenţii imobiliari.

Bani mai puţini

Conform proiectului de regulament elaborat de BNR, la calculul eligibilităţii, banca va folosi cea mai mare dobândă, cele mai mari comisioane, dar şi cel mai prost curs de schimb pe care l-a utilizat în ultimul an şi jumătate. Un calcul realizat de www.finzoom.ro pentru Cotidianul pe cazul real al unei bănci din România arată că, la creditul ipotecar, o familie cu venituri de 3.000 de euro va putea contracta un credit de doar 180.000 de euro în loc de 250.000 de euro.

Valentin Baesu

Sursa: Evenimentul Zilei
Vezi stirile din   din data 
 Calendar (zz/ll/aaaa) 
Mai multe stiri imobiliare
• ( 06/08/2008 ) AMENAJARI INTERIOARE: Finetea bibliotecii
• ( 06/08/2008 ) AMENAJARI INTERIOARE: Husele, salvarea canapelelor
• ( 06/08/2008 ) CASA SI GRADINA: Globba winitii, o planta cu flori spectaculoase
• ( 06/08/2008 ) CASA SI GRADINA: Frumoase si gustoase
• ( 05/08/2008 ) STIRI IMOBILIARE: Cum devii proprietar in siguranta
• ( 04/08/2008 ) AFACERI IMOBILIARE: Isarescu considera benefica ieftinirea caselor vechi
• ( 04/08/2008 ) STIRI IMOBILIARE: Casele s-au ieftinit în tot Bucurestiul cu zeci de mii de euro
• ( 04/08/2008 ) STIRI IMOBILIARE: „Ciuma imobiliara“ a rapus a opta banca
• ( 01/08/2008 ) STIRI IMOBILIARE: Apartamentele vechi s-au ieftinit, in medie, cu 200 euro/metru patrat in ultimele sase luni
• ( 01/08/2008 ) STIRI IMOBILIARE: Se ieftinesc casele vechi
• ( 31/07/2008 ) CONSTRUCTII: Casa de lemn costa 40.000 de euro
• ( 31/07/2008 ) STIRI IMOBILIARE: Exproprieri scumpe
• ( 30/07/2008 ) AMENAJARI INTERIOARE: Farmecul vazelor
• ( 30/07/2008 ) AMENAJARI INTERIOARE: Jocul cu pernele
• ( 30/07/2008 ) CONSTRUCTII: Anul acesta s-a construit mai mult la tara
• ( 30/07/2008 ) CASA SI GRADINA: Racoare cu palmieri si plante agatatoare
• ( 30/07/2008 ) STIRI IMOBILIARE: Chiriile nu mai cresc la toamna
• ( 29/07/2008 ) AFACERI IMOBILIARE: Ultimii mohicani industriali se vand scump
• ( 29/07/2008 ) CONSTRUCTII: Peste 15.000 de locuinte vor fi finalizate in urmatorii ani in Capitala
• ( 29/07/2008 ) STIRI IMOBILIARE: Cum iti iei casa pe banii statului
• ( 28/07/2008 ) AFACERI IMOBILIARE: Noul credit loveste casele mici
• ( 25/07/2008 ) AFACERI IMOBILIARE: Casa de 50.000 de euro se construieste in jumatate de an
• ( 22/07/2008 ) AFACERI IMOBILIARE: Dezvoltatorii lipesc casa de locul de munca
• ( 22/07/2008 ) STIRI IMOBILIARE: Lichidare la stocurile de apartamente
• ( 21/07/2008 ) AFACERI IMOBILIARE: Lichidare la stocurile de apartamente
• ( 21/07/2008 ) CONSTRUCTII: Restrictii de vara la constructii
• ( 21/07/2008 ) STIRI IMOBILIARE: Casele se vand tot mai greu
• ( 16/07/2008 ) AMENAJARI INTERIOARE: Atmosfera estivala la tine in locuinta
• ( 16/07/2008 ) AMENAJARI INTERIOARE: Eleganta masutelor
• ( 16/07/2008 ) CASA SI GRADINA: Ficusul deltoidea - usor de cultivat
Pagina 32 / 81
<<<31323334353637383940>>>