450 de locuinte sociale pe Soseaua Odai11/03/2008 

Primăria Sectorului 1 va construi, pe Şoseaua Odăi, în cea de-a doua parte a acestui an, 450 de apartamente care vor avea statut de locuinţe sociale.

„Pentru a primi o locuinţă socială trebuie să-ţi aştepţi rândul, uneori ani întregi. În cazul Bucureştiului, municipalitatea este cea care gestionează locuinţele sociale. Primăria Sectorului 1 a alocat persoanelor nevoiaşe subvenţii pentru plata chirei, subvenţii care se pot ridica pe baza unor documente şi care sunt cuprinse între 600 şi 800 de lei“, a spus Chiliman.

El a precizat că, potrivit legislaţiei în vigoare, orice persoană aflată într-o situaţie de precaritate a veniturilor (situate sub minimul garantat) poate cere consiliului local al localităţii de domiciliu închirierea unei locuinţe, la un preţ subvenţionat.

„În măsura disponibilităţilor locale, solicitantul poate primi o astfel de locuinţă pe o perioadă limitată. Numai că, potrivit legii, ocuparea unei locuinţe sociale este dependentă de stocul de locuinţe sociale disponibile la un moment dat în timp, la nivel local. Dreptul instituit prin lege nu devine efectiv decât în măsura în care consiliile locale au în administrare astfel de locuinţe şi pot subvenţiona din fonduri proprii chiria beneficiarilor“, a mai spus Chiliman.

La Primăria Sectorului 1 sunt depuse circa 7.500 de dosare pentru acordarea de locuinţe sociale, dintre care 850 aparţin persoanelor evacuate din imobilele retrocedate. Referindu- se la modul de acordare a locuinţ elor sociale, Andrei Chiliman atrage atenţia că selecţia va fi drastică. „Sunt convins că vor exista oportunişti, însă selecţia va fi drastică“, a subliniat primarul sectorului 1.

Sursa: Evenimentul Zilei
Vezi stirile din   din data 
 Calendar (zz/ll/aaaa) 
Mai multe stiri imobiliare
• ( 19/03/2008 ) ARHITECTURA: Arhitectii sectoarelor, moasele unui oras infantil
• ( 19/03/2008 ) STIRI IMOBILIARE: Protest fata de „mafia terenurilor“
• ( 18/03/2008 ) STIRI IMOBILIARE: Avem nevoie de 54 de ani pentru achitarea unei case
• ( 17/03/2008 ) CONSTRUCTII: La Tricodava se vor „tricota“ blocuri noi
• ( 17/03/2008 ) STIRI IMOBILIARE: Chiriasii ANL, exclusi de la cumpararea locuintelor destinate lor
• ( 17/03/2008 ) STIRI IMOBILIARE: Bucurestenii rastoarna teoriile imobiliare
• ( 14/03/2008 ) AFACERI IMOBILIARE: Mitsubishi si Mercedes cauta terenuri în provincie
• ( 14/03/2008 ) STIRI IMOBILIARE: Zona metropolitana a ramas cu doar noua blocuri
• ( 14/03/2008 ) STIRI IMOBILIARE: Aventura imobiliara pe axa „Bucuresti - Popesti Leordeni - Constanta“
• ( 13/03/2008 ) CONSTRUCTII: De ce e Bucurestiul un dezastru urbanistic
• ( 13/03/2008 ) STIRI IMOBILIARE: Cadastrul agricol costa intre 2 si 10% din valoarea terenului
• ( 12/03/2008 ) AFACERI IMOBILIARE: ANL renunta la creditul ipotecar
• ( 12/03/2008 ) AFACERI IMOBILIARE: Imperiul fratilor Negoita
• ( 12/03/2008 ) AMENAJARI INTERIOARE: SPATII CU RANDAMENT: Fara cada intr-o baie mica
• ( 12/03/2008 ) AMENAJARI INTERIOARE: Pereti netezi ca-n palma!
• ( 12/03/2008 ) AMENAJARI INTERIOARE: Se poarta bucatariile superutilate
• ( 12/03/2008 ) CASA SI GRADINA: Cyclamenul, o planta pretentioasa
• ( 12/03/2008 ) CASA SI GRADINA: Efecte spectaculoase cu plante cataratoare
• ( 12/03/2008 ) STIRI IMOBILIARE: Certificatul energetic creste pretul locuintei cu 10%
• ( 11/03/2008 ) AFACERI IMOBILIARE: Terenuri la tara pentru furnizorii Ford
• ( 11/03/2008 ) AFACERI IMOBILIARE: Femeile de succes, la shopping imobiliar
• ( 11/03/2008 ) AFACERI IMOBILIARE: Fabricile patriei, carne de tun imobiliar
• ( 11/03/2008 ) AFACERI IMOBILIARE: Cum e favorizata mafia retrocedarilor din Timisoara
• ( 11/03/2008 ) AMENAJARI INTERIOARE: BedUp, solutie ingenioasa pentru lipsa de spatiu
• ( 11/03/2008 ) CONSTRUCTII: Birouri in fosta resedinta a familiei Negroponte
• ( 11/03/2008 ) STIRI IMOBILIARE: Preturile terenurilor din zonele potential rezidentiale vor creste cu 25-35%
• ( 11/03/2008 ) STIRI IMOBILIARE: Balonul imobiliar din Bucuresti se dezumfla
• ( 11/03/2008 ) STIRI IMOBILIARE: 450 de locuinte sociale pe Soseaua Odai
• ( 10/03/2008 ) STIRI IMOBILIARE: Tranzactiile cu terenuri si case au urcat cu 65% in ultimii trei ani
• ( 10/03/2008 ) STIRI IMOBILIARE: Creditul de casa pentru capsunari este mai scump cu 3.000 de euro
Pagina 43 / 81
<<<41424344454647484950>>>