Promotii de sarbatori la apartamentele noi24/12/2009 
Dezvoltatorii imobiliari se întrec în discounturi generoase la sfârşit de an. Fantezia dezvoltatorilor este pusă la încercare; aceştia se întrec în oferte care mai de care mai originale.
Dezvoltatorii care încă mai au resurse financiare ca urmare a crizei economice oferă la finele acestui an discounturi importante. Ansamblul rezidenţial Incity promite cumpărătorilor finanţare garantată pentru mobilarea apartamentului. Sunt prevăzute şi alte avantaje. „Cei care se decid să cumpere luna aceasta un apartament în Incity mai pot beneficia de discounturi speciale la Bucureşti Mall şi Plaza, abonament World Class şi Gett’s Hair Studio’’, spune Oana Ivan, directorul Benevo The Home Store.
 
Între 25 noiembrie-25 decembrie, cei care vor cumpăra apartamente în ansamblurile Cosmopolis, Primăvara, Green Lake şi Citadella o vor putea face beneficiind de anumite facilităţi. „Promoţia de Crăciun pentru aceste cartiere constă în acordarea unei perioade de graţie de câteva luni la plata ratelor şi eşalonarea în două tranşe a avansului.
Dacă în mod obişnuit modalitatea de plată în rate înseamnă un avans de minim 10% şi rate lunare care se pot întinde până la maxim 10 ani, promoţia de Crăciun aduce nou un avans de 5% plătibil înainte de mutare, rămânând ca restul de 5% să fie plătit în martie, când încep a fi plătite şi ratele’’, aminteşte Oana Ivan.
 
Un alt ansamblu rezidenţial care are promoţii de sărbători este Greenfield, construit în zona Pădurea Băneasa. În acest cartier, Moş Crăciun vine cu discounturi în bani. Astfel, un apartament de trei camere de 110.219 euro poate fi cumpărat cu 94.788 euro în această perioadă. „În plus, cei care cumpără un apartament în Greenfield în luna decembrie şi care doresc să închirieze un lot de grădină la numai câteva minute de casă nu vor plăti chirie pentru anul 2010 pentru grădină. În această grădină locatarii pot merge să facă un grătar, pot planta flori sau legume’’, spune Daniela Iosif, sales& marketing coordinator Benevo. Închirierea grădinii Greenfield costă în afara promoţiei între 6 şi 12 euro metrul pătrat pe an. Tot grădina vizează şi promoţia în ansamblul de case Green City. În luna decembrie, dezvoltatorul proiectului Green City amenajează gratuit grădina clientului, drept bonus.
 
Bonusuri şi la apartamentele vechi
Şi în provincie se găsesc apartamente care au promoţii în această perioadă. “În luna decembrie, în cartierul Sărar din Baia Mare, vindem apartamente cu o cameră cu 390 de euro metrul pătrat plus 5% TVA. Apartamentele sunt renovate, nu sunt noi, până în perioada de promoţie se comercializau la acelaşi preţ, dar nu erau finisate”, specifică Ioana Lucăcean, administrator SC Land Wood. Apartamentele din Sărar la preţul anunţat beneficiază de: casa scării zugrăvită în lavabil, gresie, automat de scară la iluminat şi interfon; parcare proprie, uşă de intrare metalică, geamuri şi uşă la balcon din tâmplărie termoizolantă de provenienţă franceză, termoizolare, precum şi instalaţii electrice noi, parchet şi microcentrală.
Nicu Stan
 
Sursa: Cotidianul
Vezi stirile din   din data 
 Calendar (zz/ll/aaaa) 
Mai multe stiri imobiliare
• ( 01/02/2010 ) STIRI IMOBILIARE: Banii se spala in imobiliare si in agricultura
• ( 29/01/2010 ) CONSTRUCTII: Cele mai multe case rasar la tara
• ( 29/01/2010 ) STIRI IMOBILIARE: Inselaciune imobiliara de proportii. Atentie la semnarea contractelor!
• ( 29/01/2010 ) STIRI IMOBILIARE: Udrea introduce certificatele energetice, amanate pana in 2011 de Blaga si Vladescu
• ( 25/01/2010 ) AFACERI IMOBILIARE: 7 milioane de euro, cea mai scumpa casa din Romania
• ( 21/01/2010 ) AFACERI IMOBILIARE: Topul celor mai scumpe imobile din tara
• ( 21/01/2010 ) AFACERI IMOBILIARE: Statul a oprit intoarcerea pretului la apartamente vechi cu 4 ani in urma
• ( 20/01/2010 ) AFACERI IMOBILIARE: Seful Regatta: Statul are in pix scumpirea caselor noi cu 10%
• ( 20/01/2010 ) AMENAJARI INTERIOARE: Amenajarea unei bai de dimensiuni mici
• ( 18/01/2010 ) AFACERI IMOBILIARE: Impozitul Vladescu, pentru cei care etaleaza bogatia
• ( 13/01/2010 ) STIRI IMOBILIARE: Taxele notariale pentru tranzactiile cu apartamente din Bucuresti au scazut cu 30-40%
• ( 11/01/2010 ) AFACERI IMOBILIARE: Piata imobiliara, blocata si anul acesta
• ( 11/01/2010 ) AFACERI IMOBILIARE: Criza diminueaza numarul de locuinte
• ( 11/01/2010 ) CONSTRUCTII: Cat costa sa-ti faci casa in 2010
• ( 08/01/2010 ) AFACERI IMOBILIARE: Romanii cu multe case, sursa de bani la buget
• ( 08/01/2010 ) AFACERI IMOBILIARE: 10 cifre pe care trebuie sa le ai in vedere pentru a-ti vinde casa pe timp de criza
• ( 08/01/2010 ) STIRI IMOBILIARE: "Prima Casa", prelungit pana in 15 februarie
• ( 24/12/2009 ) AFACERI IMOBILIARE: Promotii de sarbatori la apartamentele noi
• ( 24/12/2009 ) AFACERI IMOBILIARE: Poveste de succes pe timp de criza
• ( 24/12/2009 ) AFACERI IMOBILIARE: Un sfert dintre romani isi vor asigura locuintele în 2010
• ( 16/12/2009 ) AFACERI IMOBILIARE: Cum alegem hota potrivita
• ( 16/12/2009 ) AFACERI IMOBILIARE: Pensiunile la munte, vandute in pierdere
• ( 16/12/2009 ) STIRI IMOBILIARE: Bucurestenii prefera balconul cu muraturi în locul curtii cu flori
• ( 15/12/2009 ) AFACERI IMOBILIARE: Apartament nou sau vechi?
• ( 15/12/2009 ) STIRI IMOBILIARE: Piata imobiliara merge din 2010 pe propria raspundere
• ( 11/12/2009 ) STIRI IMOBILIARE: Certificatul energetic va scumpi locuintele
• ( 09/12/2009 ) AMENAJARI INTERIOARE: Sclipiri de poveste pentru Craciun
• ( 09/12/2009 ) STIRI IMOBILIARE: De ce vor dezvoltatorii sa creasca preturile locuintelor în 2010?
• ( 07/12/2009 ) STIRI IMOBILIARE: 38.170 de case au fost receptionate in primele noua luni
• ( 04/12/2009 ) CONSTRUCTII: Apartamentele noi au ajuns la 900 de euro metrul patrat construit
Pagina 10 / 81
<<<12345678910>>>