Cumparatorii angro spera in profituri de 10%24/09/2009 
Fondurile de investiţii mizează pe profituri de minimum 5% din vânzarea apartamentelor cumpărate acum doi ani.
Un fond de investiţii, România Invest, a achiziţionat 800 de apartamente în diferite ansambluri rezidenţiale din Bucureşti, în urma cărora ţinteşte un profit de 10%. “Dintre cele 800 de apartamente au fost vândute 28, începând cu luna martie a acestui an. În acest moment, apartamentele sunt vândute cu 5-10% profit mai mult decât la momentul vânzării, acum doi ani”, arată România Invest. Portofoliul România Invest cuprinde apartamente în ansamblurile Residenz Chitila, Ten Blocks Militari, Vitan Platinum Towers, Armonia Titan, My Dream Residence şi Planorama.
 
Dacă investitorilor în apartamente le merge bine, există şi dezvoltatori intraţi în dificultate. New Town (foto) este un alt mare ansamblu rezidenţial care pare nelocuit, în pofida declaraţiilor oficiale care spun că 90% din complex a fost finalizat şi vândut.
Constructorul şi dezvoltatorul Mivan Kier a solicitat la începutul lunii septembrie intrarea în insolvenţă, punându-se sub protecţie faţă de creditori. Dezvoltatorul proiectului situat în zona Baba Novac susţine că proprietarii întârzie cu mutatul, întrucât nu există cumpărători speculativi care să fi cumpărat cu intenţia de a scoate oarece profit din revânzare. “Aproximativ 150 de clienţi din totalul celor 270 de cumpărători din prima fază a proiectului, care însumează 316 apartamente, au primit cheile. Probabil că mulţi şi-au cumpărat mobilă. Ştiţi cât durează mobila la comandă, câteva luni”, explică Iulian Vasile, project manager la New Town apartamentele goale din complex.
 
Un alt motiv găsit de reprezentantul dezvoltatorului este acela că cei mai mulţi cumpărători au ales apartamente situate pe interiorul complexului, motiv pentru care locuinţele din faţă sunt neluminate. Nici proiectul In City Residence din zona Dudeşti a Capitalei nu pare a avea mai mulţi clienţi. Noaptea, doar câteva lumini sunt aprinse în blocurile ansamblului In City Residence, chiar dacă proiectul a fost dat în folosinţă de la începutul acestui an şi cuprinde patru blocuri de câte 17 etaje, cu un total de 500 de apartamente.
 
Firme în top
43 de firme cu activitate în România se află în SEE Top 100 al celor mai bune companii din sud-estul Europei, din punctul de vedere al afacerilor totalizate în 2008, potrivit unui studiu realizat de agenţia de presă SeeNews, în parteneriat cu Roland Berger. Locul întâi al topului este ocupat de Petrom. În top 10 au intrat alte trei companii locale: Rompetrol Rafinare (locul 7), ArcelorMittal Galaţi (8) şi Automobile Dacia (9).
Nicu Stan
Sursa: Cotidianul
Vezi stirile din   din data 
 Calendar (zz/ll/aaaa) 
Mai multe stiri imobiliare
• ( 30/09/2009 ) CASA SI GRADINA: Gradinarit ecologic, pentru o mai mare protectie a naturii
• ( 30/09/2009 ) STIRI IMOBILIARE: Mafia imobiliara si edilii Bucurestiului joaca PUZzle
• ( 28/09/2009 ) AFACERI IMOBILIARE: Licitatia „in orb” la case, un esec
• ( 28/09/2009 ) STIRI IMOBILIARE: „Rechinii imobiliari”, sustinuti de consilieri
• ( 25/09/2009 ) AFACERI IMOBILIARE: Garsoniera de 55.000 costa azi 15.000 de euro
• ( 25/09/2009 ) AFACERI IMOBILIARE: Socoteala de acasa nu merge si la Targul de case
• ( 25/09/2009 ) AFACERI IMOBILIARE: 155.000 de euro vila pe model american in Balotesti
• ( 25/09/2009 ) AFACERI IMOBILIARE: Oferta de criza la targul tIMOn
• ( 24/09/2009 ) AFACERI IMOBILIARE: Apartamente cu 420 de euro metrul patrat la tIMOn
• ( 24/09/2009 ) AFACERI IMOBILIARE: Doar sapte din 100 de apartamente noi din Bucuresti au cumparator
• ( 24/09/2009 ) AFACERI IMOBILIARE: Cumparatorii angro spera in profituri de 10%
• ( 24/09/2009 ) CONSTRUCTII: Craiova: Programul Casa Verde, pe ultima suta de metri
• ( 23/09/2009 ) AMENAJARI INTERIOARE: Cum sa traiesti intr-o lume de basm
• ( 21/09/2009 ) AFACERI IMOBILIARE: 3.000 de locuinte prin „Prima casa”
• ( 21/09/2009 ) AFACERI IMOBILIARE: Dezvoltatorii sustin ca piata imobiliara s-a deblocat
• ( 18/09/2009 ) STIRI IMOBILIARE: Cele mai ieftine zone la apartamente vechi: Titan, Lacul Tei si Drumul Taberei
• ( 18/09/2009 ) STIRI IMOBILIARE: “Prima casa” risca sa devina “Prima farsa”
• ( 17/09/2009 ) AFACERI IMOBILIARE: Programul "Prima casa" are efect economic zero
• ( 17/09/2009 ) STIRI IMOBILIARE: Cele mai ieftine zone la apartamente vechi: Titan, Lacul Tei Si Drumul Taberei
• ( 16/09/2009 ) CONSTRUCTII: Valoarea pietei mortarelor din 2008 va mai fi atinsa in 2013
• ( 16/09/2009 ) CASA SI GRADINA: Flori pentru gradina de toamna
• ( 16/09/2009 ) STIRI IMOBILIARE: Plafoanele bancilor pentru "Prima Casa ", pe terminate
• ( 16/09/2009 ) STIRI IMOBILIARE: Se infiinteaza Asociatia Nemultumitilor de „Prima casa”
• ( 15/09/2009 ) AFACERI IMOBILIARE: Viitorul imobiliar bucurestean: apartamente tip “Epoca de Aur”
• ( 15/09/2009 ) STIRI IMOBILIARE: Locuinte de proba si garsoniere de 16.000 euro
• ( 11/09/2009 ) STIRI IMOBILIARE: Mailul lui Boc, blocat de reclamatiile la „Prima Casa“
• ( 11/09/2009 ) STIRI IMOBILIARE: Raiffeisen Banca pentru Locuinte are un nou sef
• ( 10/09/2009 ) AFACERI IMOBILIARE: Case de lux in Pipera, cu 50% mai ieftine
• ( 10/09/2009 ) STIRI IMOBILIARE: Casele mari s-au scumpit, cele mici s-au ieftinit
• ( 10/09/2009 ) STIRI IMOBILIARE: Toamna nu a mai marit chiriile: scadere de 35%
Pagina 13 / 81
<<<11121314151617181920>>>