Dintre cele 12 pieţe imobiliare din capitalele est-europene, doar cele din Ungaria şi Slovacia au stagnat pe segmentul rezidenţial, în vreme ce restul au înregistrat scăderi atât la numărul tranzacţiilor, cât şi la preţuri. Un studiu realizat de companiile de consultanţă REAS şi Jones Lang LaSalle arată că 2008 a fost un an prost pentru aproape toate pieţele rezidenţiale din capitalele ţărilor din estul Europei, inclusiv pentru România. Piaţa a fost staţionară în Ungaria şi în Slovacia, în vreme ce în România, Polonia, Cehia, Croaţia şi în Slovenia s-au înregistrat o scădere drastică a numărului tranzacţiilor şi o reducere moderată a preţurilor. În Bulgaria, atât preţurile, cât şi numărul tranzacţiilor au înregistrat o scădere mai lentă. Scăderi drastice pe ambele variabile s-au înregistrat în ţările baltice şi în Ucraina. Dispariţia investitorilor străini care asigurau un nivel crescut al cererii îi va determina pe dezvoltatori să-şi ajusteze oferta în funcţie de cererea de pe piaţa internă. Autorii spun că în toate ţările din regiune o problemă este lipsa finanţării, care va duce la un ritm mai slab de achiziţionare a locuinţelor. În aceste condiţii se aşteaptă ca în următoarele luni preţurile locuinţelor să mai scadă. Preţul mediu al locuinţelor noi din Bucureşti la sfârşitul lui 2008 a fost de 1.800 de euro metrul pătrat, mult mai mult decât în Sofia, unde a fost de 1.250 de euro/mp. Se aşteaptă ca în anul 2009 preţurile să mai scadă cu 10-20%, urmând ca Sofia să înregistreze o scădere mai mică decât Bucureşti pe acest segment. Preţurile apartamentelor din Bucureşti sunt mai mari decât în capitalele ţărilor baltice, unde sunt între 1.300 şi 1.450 de euro/mp, decât în Sofia - 1.250 euro/mp şi decât în Budapesta - 1.550 euro/mp, dar mai mici decât preţurile înregistrate în capitalele celorlalte state. Cele mai mari preţuri sunt în Ljubljana, unde s-a ajuns la 2.800 de euro/mp. În Varşovia s-a înregistrat la sfârşitul lui 2008 un preţ de 2.200 de euro/mp, în Praga s-a ajuns la 2.200 de euro/mp, în Bratislava, la 2.100 de euro/mp, în Zagreb, la 2.100 de euro/mp, iar în Kiev, la 2.600 de euro/mp.
Valentin Baesu
|