Case noi in ansambluri mici29/09/2008 
În 2008 şi 2009 vor fi livrate pe piaţa din Capitală între 6.000 şi 8.000de locuinţe noi.
Proiectele mici fac în continuare legea pe piaţa din Capitală, chiar dacă în ultimii ani s-au anunţat ansambluri rezidenţiale de mii de locuinţe. Astfel, conform unui studiu realizat de compania poloneză REAS, 60% dintre proiectele rezidenţiale din Capitală şi din localităţile limitrofe au până în 600 de locuinţe. Pe de altă parte, se constată o concentrare a investitorilor în sectoarele 1, 2 şi 3, unde se ridică 71% dintre proiectele rezidenţiale.

Preţul mediu al locuinţelor noi destinate clasei de mijloc este de 1.480 de euro/mpc, în vreme ce preţurile pentru proiectele de lux pornesc de la 2.000 de euro/mpc.
Totuşi, jumătate din oferta de locuinţe noi de pe piaţa rezidenţială din Capitală este promovată cu preţuri cuprinse între 1.200 şi 1.500 de euro/mpc.

REAS mai arată că Bucureştiul este o piaţă cu o cerere potenţială de locuinţe mare, dar veniturile mici ale locuitorilor oraşului fac ca foarte puţini să-şi permită o unitate locativă. Astfel, ca număr de locuitori, Bucureştiul se află pe locul al doilea într-un top al capitalelor din Europa Centrală şi de Est, după Kiev, însă ocupă, alături de Sofia, penultimul loc atunci când vine vorba de puterea financiară a populaţiei de a cumpăra o locuinţă.

Clasamentul este realizat în baza unui indice rezultat din raportul dintre preţul mediu pe metrul pătrat construit al locuinţelor şi salariul mediu. Bucureştiul are un indice de 0,19, de trei ori mai mic decât cel al Budapestei.

Valentin Baesu
Sursa: Cotidianul
Vezi stirile din   din data 
 Calendar (zz/ll/aaaa) 
Mai multe stiri imobiliare
• ( 29/09/2008 ) STIRI IMOBILIARE: Case noi in ansambluri mici
• ( 29/09/2008 ) STIRI IMOBILIARE: Vosganian: criza mondiala va ieftini apartamentele din Romania
• ( 29/09/2008 ) STIRI IMOBILIARE: Concurenta din Brazilia si Bulgaria pentru casele romanesti
• ( 25/09/2008 ) AMENAJARI INTERIOARE: Plante rezistente la aerul uscat
• ( 25/09/2008 ) AMENAJARI INTERIOARE: Dormitoare de poveste
• ( 25/09/2008 ) AMENAJARI INTERIOARE: Baterii in voga
• ( 25/09/2008 ) CONSTRUCTII: Solutii simple pentru un consum minim de energie
• ( 25/09/2008 ) STIRI IMOBILIARE: Asigurarea pune la adapost locuinta
• ( 25/09/2008 ) STIRI IMOBILIARE: Cu ce credit va puteti renova casa
• ( 24/09/2008 ) AFACERI IMOBILIARE: ANALIZA „CAPITAL“: Creditele ipotecare vor intra în blocaj
• ( 24/09/2008 ) AMENAJARI INTERIOARE: Ceasurile de perete, mereu la moda
• ( 24/09/2008 ) AMENAJARI INTERIOARE: Cum sa puneti mocheta
• ( 24/09/2008 ) CONSTRUCTII: Quadra Place 2 aduce 850 de apartamente noi langa Politehnica
• ( 23/09/2008 ) STIRI IMOBILIARE: Imobiliarii, primele victime romanesti ale crizei mondiale
• ( 22/09/2008 ) STIRI IMOBILIARE: Specialistii preconizeaza o ieftinire a locuintelor in urmatorii cinci ani
• ( 22/09/2008 ) STIRI IMOBILIARE: Romanii nu mai vor case pe hartie
• ( 22/09/2008 ) STIRI IMOBILIARE: Se vand doar apartamentele la cheie
• ( 21/09/2008 ) STIRI IMOBILIARE: Megadiscount de 100.000 de euro la un apartament
• ( 19/09/2008 ) STIRI IMOBILIARE: Ofertele imobiliare se «imbunatatesc», dar fara ca preturile sa scada
• ( 18/09/2008 ) CONSTRUCTII: Cartier cu 3.600 de apartamente noi in Ghencea
• ( 18/09/2008 ) CONSTRUCTII: 4.700 de apartamente in Ghencea si Pipera
• ( 18/09/2008 ) STIRI IMOBILIARE: Proprietarii cladirilor devenite pericol public vor fi obligati sa le reabiliteze in doi ani
• ( 18/09/2008 ) STIRI IMOBILIARE: Zgarie-nori oltenesc
• ( 18/09/2008 ) STIRI IMOBILIARE: Targuri de case
• ( 17/09/2008 ) STIRI IMOBILIARE: Criza imobiliara franeaza si piata chiriilor
• ( 17/09/2008 ) STIRI IMOBILIARE: Dezvoltatorii nu mai pot ieftini casele „furand“ la metri patrati
• ( 15/09/2008 ) STIRI IMOBILIARE: Agentiile imobiliare pierd teren. Proprietarii si cumparatorii renunta la serviciile lor
• ( 15/09/2008 ) STIRI IMOBILIARE: Criza a trimis in somaj zeci de mii de agenti imobiliari
• ( 15/09/2008 ) STIRI IMOBILIARE: Cea mai mica garsoniera, 37 de metri patrati
• ( 11/09/2008 ) CREDITUL IPOTECAR: Ipotecarul fara avans, prea scump
Pagina 29 / 81
<<<21222324252627282930>>>