Arhitectura in stil victorian22/09/2010 

Pentru cei care au vizitat Anglia şi au îndrăgit modelul de casă victorian, le propunem un proiect care respectă toate caracteristicile acestuia.

Există doar o mică diferenţă: dimensiunile locuinţei, mai mici în acest proiect, pentru a se încadra şi într-un buget de Prima Casă.
În total, casa are o suprafaţă desfăşurată de 130 mp, cu câte 66 mp pe fiecare nivel. Se remarcă sobrietatea faţadei, atât prin linii, cât şi prin culoare, o caracteristică a englezilor.
Arhitectul care a realizat-o spune că este o căsuţă de dimensiuni mici, potrivită pentru un teren cu suprafaţă redusă, dar care prezintă toate funcţiunile necesare unei locuinţe, având un aer cochet şi primitor. Pe parter avem funcţiunile de zi, personalizate de prezenţa unui bow window transformat în zonă de cafea şi a unui şemineu pe colţ, care dau farmec şi calitate spaţiilor interioare. Această soluţie de bow window are două mari avantaje: aduce în primul rând un plus de spaţiu şi în al doilea rând mai multă lumină naturală.

Avantaje şi dezavantaje

Zona de living cuprinde şi un spaţiu destinat biroului şi are ieşire pe terasa umbrită de pergolă. Zona de noapte este situată la etaj şi constă în trei dormitoare şi un grup sanitar cu acces din hol.  „Printre avantajele acestui proiect se află terasele umbrite din parter, care pot fi folosite indiferent de vreme; forma compactă a clădirii ce implică reducerea costurilor de execuţie; mansardarea etajului ce dă căldura tipică interioarelor mansardate, punctate de lucarne generoase şi vitraje generoase“, a declarat arhitect Sergiu Ungureanu.
Există şi câteva dezavantaje ale acestui proiect: un singur balcon la etaj, de care beneficiază doar dormitorul matrimonial, suprafaţa desfăşurată relativ mică, absenţa unei a doua băi pe etaj.
Preţul estimat pentru construirea casei este de 25.000 de euro, în stadiu la roşu, şi 60.000 de euro dacă este la cheie. Este un buget foarte bun pentru o locuinţă cu o suprafaţă de 130 mp, cu trei dormitoare. La un calcul simplu, preţul pe metrul pătrat construit este de 460 de euro, pentru varianta la cheie.
Parterul este compus dintr-o terasă de 14 mp, living - 18,4 mp, bucătărie + dining: 14,2 mp, vestibul: 6,1 mp, cameră tehnică: 4,3 mp şi altă terasă de 18 mp.  Proprietarii au convenit cu arhitecţii Sergiu Ungureanu şi Alina Neagu ca la etaj să fie trei dormitoare de 14,1 mp, 14 mp şi 10 mp, un hol de 3,7 mp şi o baie de 3,7 mp.

Istorie în contemporaneitate

Stilul victorian este un stil arhitectonic care a apărut în Europa de Vest şi coloniile engleze din America, Australia, Asia şi Africa, care datează din timpul epocii victoriene. Aceasta se poate considera că aproape coincide cu timpul domniei reginei Victoria I a Angliei (1837 - 1901). Stilul victorian a apărut odată cu producţia de masă, bazându-se pe imitaţie, care viza, între altele, realizarea obiectelor de design interior din materiale cât mai ieftine, accesibile publicului larg. În întreaga lume, secolul al XIX-lea a reprezentat un val de interes în decorarea fiecărei zone a casei, de la ornamente generoase pentru exterior până la decorul încărcat, mobilierul masiv şi decoraţiunile interioare, conform casa.acasa.ro. De-a lungul timpului, stilul victorian a fost simplificat. Astăzi, cei care optează pentru un decor în stil victorian aleg obiecte şi decoraţiuni caracteristice, însă acestea nu mai sunt folosite în abundenţă şi nu mai creează haos în încăpere. Totul este păstrat în cea mai bună ordine, fiecare piesă găsindu-se acolo dintr-un motiv bine întemeiat.

Cristina Tamas

Sursa: Gazeta de Sud
Vezi stirile din   din data 
 Calendar (zz/ll/aaaa) 
Mai multe stiri imobiliare
• ( 29/02/2012 ) CONSTRUCTII: Capitala in 2035 - Planurile Primariei: metrou intre cele 7 gari si tunele sub Herastrau
• ( 14/11/2011 ) CONSTRUCTII: Constructiile isi revin dupa doi ani de criza
• ( 28/02/2011 ) CONSTRUCTII: Romania, pe locul 1 in UE la case fara toalete in interior
• ( 23/02/2011 ) CONSTRUCTII: Romania, pe primul loc in UE in domeniul constructiilor
• ( 08/12/2010 ) CONSTRUCTII: Romanii nu mai au bani pentru a-si construi case
• ( 08/12/2010 ) CONSTRUCTII: ARACO cere Guvernului sa plateasca datoriile catre constructori
• ( 01/12/2010 ) CONSTRUCTII: Casele in stil american prind teren
• ( 01/12/2010 ) CONSTRUCTII: Se construiesc tot mai putine case
• ( 22/09/2010 ) CONSTRUCTII: Arhitectura in stil victorian
• ( 16/09/2010 ) CONSTRUCTII: Legi pentru noua fata a oraselor sufocate de reclame si fatade degradate
• ( 06/09/2010 ) CONSTRUCTII: Timisoara are cele mai ieftine apartamente
• ( 06/09/2010 ) CONSTRUCTII: Casa de tip "Lego" o ridici in doua zile
• ( 01/09/2010 ) CONSTRUCTII: Sectorul constructiilor ramane in recesiune
• ( 28/04/2010 ) CONSTRUCTII: BNR: Revigorare sezoniera in constructii
• ( 22/04/2010 ) CONSTRUCTII: Vesti proaste Romania a avut in februarie cea mai mare scadere din UE la constructii
• ( 22/03/2010 ) CONSTRUCTII: Cati bani mai trebuie investiti intr-o casa la rosu
• ( 05/03/2010 ) CONSTRUCTII: "Rabla" pentru termopane
• ( 01/03/2010 ) CONSTRUCTII: Un singur imobil cu risc seismic a fost consolidat in Capitala
• ( 29/01/2010 ) CONSTRUCTII: Cele mai multe case rasar la tara
• ( 11/01/2010 ) CONSTRUCTII: Cat costa sa-ti faci casa in 2010
• ( 04/12/2009 ) CONSTRUCTII: Apartamentele noi au ajuns la 900 de euro metrul patrat construit
• ( 11/11/2009 ) CONSTRUCTII: Liber la constructii dupa ureche
• ( 28/10/2009 ) CONSTRUCTII: Cum alegeti un teren construibil
• ( 26/10/2009 ) CONSTRUCTII: 4.700 de euro, reabilitarea unui apartament de catre stat
• ( 21/10/2009 ) CONSTRUCTII:
• ( 14/10/2009 ) CONSTRUCTII: Termopanele, o solutie practica
• ( 12/10/2009 ) CONSTRUCTII: Constructorii mor, dar nu se predau
• ( 06/10/2009 ) CONSTRUCTII: Casa din lemn salveaza industria de la faliment
• ( 24/09/2009 ) CONSTRUCTII: Craiova: Programul Casa Verde, pe ultima suta de metri
• ( 16/09/2009 ) CONSTRUCTII: Valoarea pietei mortarelor din 2008 va mai fi atinsa in 2013
Pagina 1 / 8
<<<12345678>>>