Proprietarii locuintelor vor fi obligati sa le asigure de la inceputul anului viitor.
Aceasta obligativitate urmeaza sa fie reglementata de o viitoare lege, care va intra in dezbatere in parlament. In acest moment proiectul de act normativ a fost aprobat de guvern. Potrivit acestuia, romanii vor fi obligati sa-si asigure locuinta impotriva a trei riscuri majore: cutremur, inundatii si alunecari de teren.
Cat ne va costa polita
Locuintele din imobilele construite din beton sau caramida arsa urmeaza sa fie asigurate pentru suma de 20.000 de euro, polita de asigurare costand 20 de euro. Asigurarea va fi mai ieftina in cazul locuintelor construite din valatuci, chirpici sau caramida nearsa, dar si suma pe care o poate primi ca despagubire proprietarul, in cazul in care se produce unul dintre cele trei riscuri asigurate, este mai mica. Aceasta urmeaza sa coste 10 euro, iar suma asigurata sa fie de 10.000 de euro.
Politele de asigurare vor fi platite in lei, la cursul de referinta anuntat de BNR pentru ziua in care se face plata. Tot la cursul BNR din ziua in care se incheie asigurarea se va calcula si valoarea despagubirii pe care o va primi asiguratul daca locuinta sa va fi avariata in cazul unuia dintre riscurile asigurate.
Cei care au deja o polita facultativa de asigurare a locuintei si aceasta acopera si riscurile de cutremur, inundatii si alunecari de teren, nu trebuie sa mai cumpere si polita obligatorie.
In acelasi timp, cei care nu intentioneaza sa incheie o polita facultativa de asigurare a locuintei, trebuie sa stie ca, in afara de pagubele provocate prin producerea unuia dintre cele trei riscuri, nu primesc nicio despagubire.
De exemplu, daca locuinta este inundata in urma spargerii unei conducte de apa, nu vor fi despagubiti.
Niciun un leu nu vor primi nici proprietarii care au ramas fara acoperis pe case in urma unei furtuni foarte puternice, daca au incheiat polita de asigurare obligatorie a locuintei.
Persoanele fizice si juridice care nu vor incheia polita de asigurare obligatorie a locuintei vor fi amendate cu o suma cuprinsa intre 100 si 500 lei.
In acelasi timp, asiguratorii autorizati sa incheie asigurari obligatorii care refuza sa faca o asigurare cu un proprietar ce le solicita acest lucru vor achita o amenda de 500-1.000 de lei.Proprietarii locuintelor vor fi obligati sa le asigure de la inceputul anului viitor.
Consuela Stegarescu |