A venit vremea sa inmultesti clematitele18/06/2008 

Pentru a te bucura de frumuseţea acestor flori, este recomandat să respecţi câteva reguli de plantare şi de înmulţire.

Foarte apreciate pentru florile sale, clematitele cuceresc în scurt timp orice suport de căţărat, dând naştere unui decor fascinant. Supleţea le permite să fie cultivate în locuri foarte variate. Pot fi asociate chiar şi cu arbuşti, arbori sau trandafiri. Sunt uşor de cultivat dacă sunt respectate anumite reguli de plantare.

Pentru a face o alegere potrivită grădinii tale, trebuie să ai în vedere culoarea şi mărimea florilor, dar şi perioada de înflorire.

Cum se plantează

După cumpărare, dacă pământul este uscat, introdu ghiveciul într-un vas cu apă, pentru a umezi pământul. Sapă o groapă cu adâncimea şi lărgimea de două ori mai mari decât înălţimea vasului. Aşază înclinat bulgărele de pământ în care este rădăcina spre peretele sau suportul necesar, dar uşor distanţat de acesta (20-30 cm).

Protejează totuşi această zonă a clematitei care nu suportă soarele, cu ajutorul unor tufe de plante. Asigură-te că ai aşezat-o într-un sol bine drenat, căci nu suportă umiditatea stagnantă la rădăcini. Tufa de la bază va absorbi şi excesul de umiditate. Ea nu se va agăţa singură de suport, deci e necesar să o ajuţi să stea pe suportul ales. Orientează delicat tijele principale spre suport. Atenţie însă, pentru că acestea sunt foarte fragile!

Metode de tăieri

Clematitele se taie în moduri diferite, în funcţie de grupa din care fac parte.

> Clematis montana şi Clematis alpine nu prea au nevoie de tăiere, iar atunci când aceasta se face, trebuie realizată imediat după ofilire, deci în mai şi iunie.

> Toţi hibrizii care înfloresc de două ori se scurtează uşor între înfloriri, eliminând capsulele şi prima pereche de frunze, situată imediat sub acestea. O nouă tăiere se face toamna târziu, când se lasă doar o porţiune de 80-100 cm deasupra solului. O tăiere puternică, de întinerire, se face o dată la 4-5 ani.

> Toate clematitele care înfloresc vara, din iulie, se taie în noiembrie sau decembrie, până la aproximativ 20-50 cm deasupra solului.

Perioada ideală, iunie-iulie

Intervalul optim pentru înmulţire este în iunie-iulie. Butaşii cu rădăcini se plantează primăvara, protejându-le baza de soare.

Dacă dispui de un spaţiu restrâns în grădină sau le doreşti pe terasă, poţi cultiva cu uşurinţă variate soiuri în ghivece, putând astfel să le muţi şi să realizezi diverse combinaţii. Ideale sunt soiurile pitice şi compacte, care au lăstari ce nu sunt mai lungi de 2 m.

Nu le uda din abundenţă

Evită să le fertilizezi în exces, pentru că acest lucru favorizează dezvoltarea frunzelor în detrimentul apariţiei florilor.

Dacă, din păcate, constaţi că planta ta se veştejeşte dintr-o dată, abţine-te să o uzi din abundenţă. Ea suferă de temuta boală numită veştejirea clematitelor, dată de o ciupercă. De obicei, se face o tăiere radicală. Cu multă grijă, scoate pământul de la suprafaţă şi înlocuieş te-l cu unul sănătos şi bogat în elemente nutritive, apoi reia progresiv udarea. Şansele ca planta să înmugurească anul viitor sunt destul de mari.

Petronela Comănescu

Sursa: Evenimentul Zilei
Vezi stirile din   din data 
 Calendar (zz/ll/aaaa) 
Mai multe stiri imobiliare
• ( 18/06/2008 ) AMENAJARI INTERIOARE: Oglinzile potrivite fiecarei camere
• ( 18/06/2008 ) AMENAJARI INTERIOARE: Montarea blatului de bucatarie
• ( 18/06/2008 ) CONSTRUCTII: Incepe Camex
• ( 18/06/2008 ) CASA SI GRADINA: A venit vremea sa inmultesti clematitele
• ( 17/06/2008 ) AFACERI IMOBILIARE: Pariu pe leasingul imobiliar
• ( 17/06/2008 ) AFACERI IMOBILIARE: Pretul ridicat al terenurilor sperie investitorii imobiliari
• ( 17/06/2008 ) AFACERI IMOBILIARE: Apartamentele vechi din Ilfov, mai ieftine cu 20% decat cele din Bucuresti
• ( 17/06/2008 ) STIRI IMOBILIARE: Imobiliarii se bat in oferte de creditare
• ( 16/06/2008 ) CONSTRUCTII: Rigips vinde bine
• ( 16/06/2008 ) STIRI IMOBILIARE: Indicele de pret pentru apartamentele vechi, în scadere
• ( 16/06/2008 ) STIRI IMOBILIARE: Doar noua romani au primit subventia pentru casa noua
• ( 16/06/2008 ) STIRI IMOBILIARE: TVA-ul imobiliar, o nebuloasa
• ( 13/06/2008 ) CREDITUL IPOTECAR: Creditele ipotecare: mai relaxate, dar nu de tot
• ( 12/06/2008 ) AFACERI IMOBILIARE: Cel mai ieftin teren pentru vila la munte: 30 euro/mp
• ( 12/06/2008 ) STIRI IMOBILIARE: Cum sa-ti faci bloc ilegal, cu voie de la primarie
• ( 11/06/2008 ) AFACERI IMOBILIARE: Office Expo – un concept nou in Romania
• ( 11/06/2008 ) AFACERI IMOBILIARE: Casa in Corfu la pretul unui apartament in Militari
• ( 11/06/2008 ) AFACERI IMOBILIARE: Decoreaza-ti locuinta in tonuri de vara
• ( 11/06/2008 ) AMENAJARI INTERIOARE: Fascinatia baii
• ( 11/06/2008 ) AMENAJARI INTERIOARE: Sticla si inox pentru living
• ( 11/06/2008 ) AMENAJARI INTERIOARE: Cum sa zugravesti o incapere
• ( 11/06/2008 ) CONSTRUCTII: Cele mai spectaculoase cladiri de birouri din Romania
• ( 11/06/2008 ) CASA SI GRADINA: Plante care iubesc soarele
• ( 11/06/2008 ) STIRI IMOBILIARE: Terenurile de la Zoo nu-si pot schimba destinatia
• ( 11/06/2008 ) STIRI IMOBILIARE: Casele nationalizate raman la mana judecatorilor
• ( 10/06/2008 ) AFACERI IMOBILIARE: Se vand cele mai scumpe vile din Capitala
• ( 10/06/2008 ) AFACERI IMOBILIARE: Romaero schimba terenuri cu ANL
• ( 09/06/2008 ) AFACERI IMOBILIARE: Cele mai scumpe vile de vanzare in Capitala
• ( 09/06/2008 ) AMENAJARI INTERIOARE: Producatorii locali vor ridica pretul mobilei
• ( 09/06/2008 ) STIRI IMOBILIARE: Bucurestenii asteapta peste 35.000 de apartamente noi
Pagina 35 / 81
<<<31323334353637383940>>>