Olt: Incepe construirea primelor locuinte ANL15/05/2008 

OLT. Agenţia Naţională pentru Locuinţe a solicitat în acest an o nouă suprafaţă de teren Primăriei Slatina, având în plan construirea, în municipiu, a 450 de noi locuinţe. Pentru primele 108 s-au demarat deja procedurile, terenul amplasat în spatele cartierului „600 de locuinţe“ din Crişan fiind predat de primărie către ANL.

Vestea că se vor construi noi case atrage şi un val de dosare din partea slătinenilor sub 35 de ani care n-au avut niciodată în proprietate o casă. Dacă după ultima analiză de dosare, realizată în octombrie 2005, pentru repartizarea apartamentelor din blocul ANL construit în strada Armoniei, numărul celor rămase era de 260, în ultimii doi ani s-au mai depus 194. Acestea vor fi analizate după finalizarea lucrărilor la cele 108 locuinţe din prima etapă. „În analiză vor intra atât cele 260 de dosare rămase, cât şi cele care se vor depune între timp. Condiţia de bază este ca solicitantul să fi avut cel mult 35 de ani la data depunerii dosarului, iar la preluarea apartamentului să nu depăşească 36 de ani“, a declarat directoarea Direcţiei de Administrare a Domeniului Public şi Privat, Ana Anghel. Această condiţie va elimina, de altfel, o parte dintre cei 260 de solicitanţi rămaşi din anii trecuţi.

Alina MITRAN

Sursa: Gazeta de Sud
Vezi stirile din   din data 
 Calendar (zz/ll/aaaa) 
Mai multe stiri imobiliare
• ( 26/05/2008 ) AFACERI IMOBILIARE: Apartamentul de vacanta la munte, mai rentabil decat vila
• ( 24/05/2008 ) AFACERI IMOBILIARE: Deutsche Bank baga 340 de milioane de euro in imobiliarele din Romania
• ( 22/05/2008 ) AFACERI IMOBILIARE: Despagubiri pentru fostii proprietari
• ( 21/05/2008 ) AFACERI IMOBILIARE: Metrul patrat de apartament nou se va scumpi cu pana la 30%
• ( 21/05/2008 ) AFACERI IMOBILIARE: Creditul punte: schimbi proprietatea veche cu una noua
• ( 21/05/2008 ) AFACERI IMOBILIARE: Cat te costa sa-ti asiguri locuinta
• ( 21/05/2008 ) AFACERI IMOBILIARE: Scade pretul terenurilor in Bucuresti
• ( 21/05/2008 ) AMENAJARI INTERIOARE: Aspira lin, rapid si sanatos!
• ( 21/05/2008 ) AMENAJARI INTERIOARE: Incepe Construct Expo Ambient
• ( 21/05/2008 ) AMENAJARI INTERIOARE: Cum sa faci singur decoratiuni
• ( 21/05/2008 ) AMENAJARI INTERIOARE: Pasi în amenajarea locuintei
• ( 21/05/2008 ) CONSTRUCTII: Cartiere noi în Busteni si in Sinaia
• ( 21/05/2008 ) CASA SI GRADINA: Da viata gradinii cu un gard viu!
• ( 20/05/2008 ) AFACERI IMOBILIARE: Romanii au majorat cu 50% pretul locuintelor din estul Ungariei
• ( 20/05/2008 ) AFACERI IMOBILIARE: BCR Banca pentru Locuinte testeaza piata
• ( 20/05/2008 ) CONSTRUCTII: Constructorii au luat-o cu sase ani inaintea primariei
• ( 20/05/2008 ) CONSTRUCTII: Romania, pe locul doi la constructii
• ( 20/05/2008 ) STIRI IMOBILIARE: Anomalie imobiliara: 2.500 euro/mp garsoniera confort 3
• ( 19/05/2008 ) AFACERI IMOBILIARE: 20.000 de locuinte noi apar in provincie
• ( 19/05/2008 ) AFACERI IMOBILIARE: Cartierul Colentina se va imbogati cu inca 144 de apartamente noi
• ( 19/05/2008 ) STIRI IMOBILIARE: Noua moda imobiliara: apartamente la parter si ultimul etaj
• ( 15/05/2008 ) AFACERI IMOBILIARE: Dolj: Tranzactiile imobiliare trec prin agentii
• ( 15/05/2008 ) AFACERI IMOBILIARE: Olt: Incepe construirea primelor locuinte ANL
• ( 15/05/2008 ) AFACERI IMOBILIARE: 20.000 de locuinte noi apar in provincie
• ( 13/05/2008 ) STIRI IMOBILIARE: Capital islamic in imobiliarele autohtone
• ( 13/05/2008 ) STIRI IMOBILIARE: Piata spatiilor industriale creste cu peste 50%
• ( 13/05/2008 ) STIRI IMOBILIARE: 4.000 de locuinte noi în zona Aviatiei
• ( 12/05/2008 ) AFACERI IMOBILIARE: Litoralul aduce un profit imobiliar mai mare decat muntele
• ( 12/05/2008 ) AFACERI IMOBILIARE: Tariceanu cere ordine în constructiile de la malul marii
• ( 12/05/2008 ) AFACERI IMOBILIARE: Atrium Centers contruieste inca un mall la Cluj
Pagina 37 / 81
<<<31323334353637383940>>>