Criza imobiliara - izolata la periferia UE21/08/2009 
În vreme ce pieţele imobiliare greu încercate precum cele din SUA şi Marea Britanie dau semne de revenire pe segmentul rezidenţial, cele din Estul Europei continuă să scadă, scrie Money.ro:.
În Statele Unite şi Marea Britanie, ţări în care criza a făcut victime în sistemul bancar, cifrele indică o creştere a activităţii imobiliare. În Estul Europei nu ar prea fi motive de bucurie. În România sau Bulgaria căderea pieţei rezidenţiale continuă. Nici puseuri gen “Prima casă” nu au produs şocul mult-aşteptat, în condiţiile în care preţurile au crescut pe unele segmente, dar au crescut artificial, în urma aşteptării proprietarilor, nu în urma unei creşteri a cererii. „Explicaţia acestui fenomen este destul simplă. Guvernele din Statele Unite şi Marea Britanie au alimentat sistemele financiare şi au preluat activele neperformante. Astfel, au eliminat neîncrederea populaţiei în instituţiile financiare.
Acest lucru se vede şi în piaţa imobiliară, care este o piaţă de bani”, spune expertul imobiliar Ion Radu Zilişteanu.

În SUA, vânzările de case au urcat în luna iunie cu un ritm anual de 384.000, conform datelor Departamentului Comerţului, mai mult cu 11% faţă de luna mai. Cu toate acestea, preţul mediu al unei locuinţe noi a scăzut la 206.000 de dolari, mai puţin cu 5,8% faţă de luna mai şi cu 12% faţă de aceeaşi perioadă a anului trecut. Cu o lună în urmă, preţul mediu era de 219.000 dolari. De asemenea, construcţiile de case din SUA au cunoscut o creştere de 3,6% în luna iunie. Construcţiile de locuinţe destinate unei familii formate din două persoane au crescut cu 14% în perioada analizată, la 470.000 case, cel mai mare ritm din decembrie 2004.
Sursa: Cotidianul
Vezi stirile din   din data 
 Calendar (zz/ll/aaaa) 
Mai multe stiri imobiliare
• ( 30/10/2009 ) STIRI IMOBILIARE: Motive de bucurie pentru chiriasii din toata tara
• ( 28/10/2009 ) STIRI IMOBILIARE: Capcanele ansamblurilor rezidentiale: Intretinerea la apartamentul nou poate depasi rata la banca
• ( 22/10/2009 ) STIRI IMOBILIARE:
• ( 17/10/2009 ) STIRI IMOBILIARE: Romanii nu se mai inghesuie la Prima Casa
• ( 17/10/2009 ) STIRI IMOBILIARE: Bugetul standard pentru o locuinta
• ( 15/10/2009 ) STIRI IMOBILIARE: Apartamentele ceausiste sunt cele mai dorite
• ( 08/10/2009 ) STIRI IMOBILIARE: Apartamente la jumatate de pret
• ( 08/10/2009 ) STIRI IMOBILIARE: Vest: Mai putin teren agricol
• ( 01/10/2009 ) STIRI IMOBILIARE: 50.000 de locuinte noi vor scadea in 2012 preturile la apartamentele ceausiste
• ( 30/09/2009 ) STIRI IMOBILIARE: Mafia imobiliara si edilii Bucurestiului joaca PUZzle
• ( 28/09/2009 ) STIRI IMOBILIARE:
• ( 18/09/2009 ) STIRI IMOBILIARE: Cele mai ieftine zone la apartamente vechi: Titan, Lacul Tei si Drumul Taberei
• ( 18/09/2009 ) STIRI IMOBILIARE:
• ( 17/09/2009 ) STIRI IMOBILIARE: Cele mai ieftine zone la apartamente vechi: Titan, Lacul Tei Si Drumul Taberei
• ( 16/09/2009 ) STIRI IMOBILIARE: Plafoanele bancilor pentru "Prima Casa ", pe terminate
• ( 16/09/2009 ) STIRI IMOBILIARE:
• ( 15/09/2009 ) STIRI IMOBILIARE: Locuinte de proba si garsoniere de 16.000 euro
• ( 11/09/2009 ) STIRI IMOBILIARE:
• ( 11/09/2009 ) STIRI IMOBILIARE: Raiffeisen Banca pentru Locuinte are un nou sef
• ( 10/09/2009 ) STIRI IMOBILIARE: Casele mari s-au scumpit, cele mici s-au ieftinit
• ( 10/09/2009 ) STIRI IMOBILIARE: Toamna nu a mai marit chiriile: scadere de 35%
• ( 10/09/2009 ) STIRI IMOBILIARE: Bancherii cred ca locuintele se vor ieftini
• ( 08/09/2009 ) STIRI IMOBILIARE:
• ( 02/09/2009 ) STIRI IMOBILIARE: Fara utilitati in noile blocuri ANL
• ( 24/08/2009 ) STIRI IMOBILIARE: Chiriile exprimate in euro au scazut mai mult decat cele exprimate in lei
• ( 21/08/2009 ) STIRI IMOBILIARE:
• ( 21/08/2009 ) STIRI IMOBILIARE: 442 de romani si-au luat prima casa
• ( 21/08/2009 ) STIRI IMOBILIARE: Criza imobiliara - izolata la periferia UE
• ( 03/08/2009 ) STIRI IMOBILIARE: Cum prefera romanii sa-si plateasca locuintele
• ( 03/08/2009 ) STIRI IMOBILIARE:
Pagina 4 / 16
<<<12345678910>>>