Penthouse in blocuri-turn02/08/2007 

Firma israeliana PN Ehad Invest a anuntat ca va construi in municipiul Piatra - Neamt patru blocuri, cu cate zece etaje fiecare, care vor cuprinde garsoniere si apartamente cu 2, 3, 4 si 5 camere.

Ansamblul imobiliar va fi ridicat in apropiere de iesirea din oras spre Bacau, iar investitia va depasi 20 de milioane de euro. Preturile locuintelor vor fi cuprinse intre 60.000 si 250.000 de euro in functie de etaj si de suprafata. Cele mai scumpe vor fi locuintele de tip penthouse, cu cate cinci camere, un living generos si terasa.

Conform proiectului, lucrarile vor demara la sfarsitul anului 2007 si ar trebui sa se incheie in 15 luni. Investitorii spune ca la viitorul santier se va utiliza forta de munca autohtona, estimarile fiind pentru aproximativ 200 de muncitori.

Apartamentele cumparate cu credite

„Din cate am constatat, aveti oameni cu putere medie de cumparare. Ca urmare, cred ca va fi nevoie de accesarea unor credite pentru achizitionarea locuintelor construite de firma noastra. Vom folosi in mod sigur o banca, dar nu am luat inca o decizie in aceasta privinta. Uneori, lucram cu banci locale, alteori cu banci din strainatate“, a declarat Joseph Saliah, director al grupului de firme Aura Investment Ltd., din care face parte PN Ehad Invest. In fata celor patru blocuri va fi realizat si un mall, care se va numi Galeria.

Compania derulaza proiecte similare in Statele Unite, Kazahstan si Ungaria. „In Romania ne aflam de 3 ani si avem in lucru sau terminate circa 2.000 de apartamente si sase mall-uri“, a mai declarat Joseph Saliah. La Piatra Neamt, ultima investitie in ceea ce priveste locuintele apartine ANL si consta in construirea tot a patru blocuri, cu 90 de apartamente cu una si doua camere. Lucrarile au inceput in martie anul acesta.

Dan Sofronia

Sursa: Evenimentul Zilei
Vezi stirile din   din data 
 Calendar (zz/ll/aaaa) 
Mai multe stiri imobiliare
• ( 02/08/2007 ) AFACERI IMOBILIARE: Penthouse in blocuri-turn
• ( 02/08/2007 ) AFACERI IMOBILIARE: Bursa chiriilor din Iasi
• ( 02/08/2007 ) AFACERI IMOBILIARE: Preturile la cazare in Bucuresti, peste media europeana
• ( 02/08/2007 ) AFACERI IMOBILIARE: Tranzactie-record pe piata birourilor: 110 milioane de euro