Mai multe locuinte29/06/2009 
Piaţa construcţiilor începe să îşi revină. Cel puţin aşa reiese din datele Institutului Naţional de Statistică, potrivit cărora în mai 2009, s-au eliberat aproape 4.500 de autorizaţii de construire pentru clădiri rezidenţiale, în creştere cu 9,9% faţă de aprilie 2009, dar în scădere cu 28,9% faţă de aceeaşi lună a anului trecut.

Astfel, în primele cinci luni ale anului s-au eliberat peste 19.000 de autorizaţii de construire pentru clădiri rezidenţiale, în scădere cu 17,8% faţă de perioada corespunzătoare a anului precedent.

Mai 2009 comparativ cu aprilie 2009 

Din totalul de 4.475 de autorizaţii eliberate în luna mai pentru construirea de clădiri rezidenţiale, 64,1% sunt pentru zona rurală.

Distribuţia în profil regional evidenţiază o tendinţă de creştere a numărului de autorizaţii de construire eliberate pentru clădiri rezidenţiale în aproape toate regiunile de dezvoltare, cele mai importante înregistrându-se în:
• Bucureşti-Ilfov (+175 autorizaţii),
• Nord-Est (+95 autorizaţii)
• Sud-Muntenia (+87autorizaţii).

Scăderi ale numărului de autorizaţii eliberate pentru construirea de clădiri rezidenţiale s-au înregistrat în regiunile de dezvoltare Sud-Vest Oltenia şi Vest.

Mai 2009 comparativ cu mai 2008

În luna mai 2009, s-au eliberat cu 1.816 mai puţine autorizaţii de construire pentru clădiri rezidenţiale decât în aceeaşi lună a anului precedent.

Cele mai importante scăderi au fost în regiunile de dezvoltare:
•Sud-Muntenia (-344 autorizaţii),
•Bucureşti-Ilfov (-264 autorizaţii)
•Nord-Vest (-255 autorizaţii). 

Andreea Ştefan

Sursa: Evenimentul Zilei
Vezi stirile din   din data 
 Calendar (zz/ll/aaaa) 
Mai multe stiri imobiliare
• ( 29/06/2009 ) AFACERI IMOBILIARE: „Prima casa” este mai accesibila in zone sarace
• ( 29/06/2009 ) AFACERI IMOBILIARE: Criza ieftineste casa in regie proprie
• ( 29/06/2009 ) CONSTRUCTII: Mai multe locuinte
• ( 29/06/2009 ) STIRI IMOBILIARE: Certificatul energetic ramane la mica intelegere
• ( 29/06/2009 ) STIRI IMOBILIARE: Rate sub 300 de euro pentru „Prima casa”