Constructiile raman pe minus. Volumul lucrarilor a scazut in primele sapte luni cu 2,2%09/09/2011 

Volumul lucrărilor de construcţii, serie ajustată în funcţie de numărul de zile lucrătoare şi de sezonalitate, a scăzut cu 2,2% în primele şapte luni din acest an, comparativ cu perioada similară din 2010, potrivit unui comunicat transmis marţi de Institutul Naţional de Statistică (INS).

Pe elemente de structură s-au înregistrat scăderi la la lucrările de construcţii noi (-4,7%) şi la lucrările de întreţinere şi reparaţii curente (-4,0%). La lucrările de reparaţii capitale s-a înregistrat o creştere cu 8,9%.

Pe obiecte de construcţii a avut loc o creştere la clădirile nerezidenţiale (+11,4%). La clădirile rezidenţiale şi la construcţiile inginereşti s-au înregistrat scăderi cu 15,0%, respectiv cu 1,8%.

În serie brută, volumul lucrărilor de construcţii a scăzut cu 1,8% în primele şapte luni faţă de perioada similară din 2010.

Potrivit INS, volumul lucrărilor de construcţii, serie ajustată în funcţie de numărul de zile lucrătoare şi de sezonalitate, în luna iulie 2011, comparativ cu luna iunie 2010, a crescut cu 12,4%. Pe elemente de structură s-au înregistrat creşteri la lucrările de reparaţii capitale şi la lucrările de construcţii noi, cu 32,2%, respectiv cu 17,0%. Lucrările de întreţinere şi reparaţii curente au scăzut cu 11,6%.

Pe obiecte de construcţii, volumul lucrărilor de construcţii a crescut la clădirile nerezidenţiale şi la clădirile rezidenţiale, cu 45,3%, respectiv cu 27,7%. La construcţiile inginereşti s-a evidenţiat o scădere cu 1,2%.

Faţă de luna corespunzătoare a anului precedent, ca serie brută, volumul lucrărilor de construcţii a crescut în iulie cu 13,5%.

În luna iulie 2011, volumul lucrărilor de construcţii, serie ajustată în funcţie de numărul de zile lucrătoare şi de sezonalitate, a înregistrat o creştere cu 3,4% comparativ cu luna iunie 2011. Pe elemente de structură, s-au înregistrat scăderi astfel: lucrările de reparaţii capitale (-13,0%), lucrările de întreţinere şi reparaţii curente (-10,8%) şi lucrările de construcţii noi (-4,1%).

Pe obiecte de construcţii, volumul lucrărilor de construcţii a crescut la clădirile rezidenţiale cu 31,3% şi la clădirile nerezidenţiale cu 1,5%. La construcţiile inginereşti s-a înregistrat o scădere cu 7,6%.

Volumul lucrărilor de construcţii, serie brută, a scăzut în iulie faţă de luna iunie cu 10,8%.

Dan Zavaleanu

Sursa: Cotidianul
Vezi stirile din   din data 
 Calendar (zz/ll/aaaa) 
Mai multe stiri imobiliare
• ( 26/06/2013 ) STIRI IMOBILIARE: PRIMELE DESPAGUBIRI DUPA 2011 - Paisprezece fosti proprietari au primit titluri de despagubire de cateva milioane de euro
• ( 25/06/2013 ) STIRI IMOBILIARE: RA-APPS a redus din nou pretul imobilelor, acum cu 20%, si se indreapta spre vanzarea prin negociere
• ( 25/06/2013 ) STIRI IMOBILIARE: PRIMA CASA: Statul are in vedere suplimentarea fondurilor pentru program
• ( 25/06/2013 ) STIRI IMOBILIARE: CHIRIILE BIROURILOR din Bucuresti coboara pana la 7,7 euro/mp/luna
• ( 24/06/2013 ) CASA SI GRADINA: Plante aromatice - Izma (Mentha x piperita)
• ( 24/06/2013 ) CASA SI GRADINA: Plante aromatice - Levantica (Lavandula angustifolia)
• ( 12/06/2013 ) AFACERI IMOBILIARE: Terenurile cu care statul vrea sa participe la capitalul Oil Terminal, reevaluate
• ( 29/02/2012 ) AFACERI IMOBILIARE: Criza a ieftinit materialele de constructii cu pana la 45%
• ( 29/02/2012 ) AFACERI IMOBILIARE: Notarii au crescut pretul minim al locuintelor din Capitala
• ( 29/02/2012 ) AFACERI IMOBILIARE: Reduceri de 5.000 de euro de Martisor
• ( 29/02/2012 ) AFACERI IMOBILIARE: 500 de euro metrul patrat, la apartamentele vechi
• ( 29/02/2012 ) CONSTRUCTII: Capitala in 2035 - Planurile Primariei: metrou intre cele 7 gari si tunele sub Herastrau
• ( 14/11/2011 ) AFACERI IMOBILIARE: Cat mai costa hectarul de teren arabil in Romania
• ( 14/11/2011 ) AFACERI IMOBILIARE: Asmita Gardens a intrat oficial in insolventa
• ( 14/11/2011 ) AFACERI IMOBILIARE: Cu cat se vand apartamentele noi cu 3 si 4 camere din Capitala
• ( 14/11/2011 ) AFACERI IMOBILIARE: Romanii, limitati la spatiu de preturile mari
• ( 14/11/2011 ) CONSTRUCTII: Constructiile isi revin dupa doi ani de criza
• ( 14/10/2011 ) AFACERI IMOBILIARE: Locuinte de la 30.000 de euro
• ( 22/09/2011 ) AFACERI IMOBILIARE: Pretul caselor din Spania, in scadere
• ( 22/09/2011 ) CREDITUL IPOTECAR: Volksbank lanseaza un nou produs de creditare pentru locuinte
• ( 22/09/2011 ) STIRI IMOBILIARE: Tara unde piata imobiliara nu a fost afectata de criza
• ( 22/09/2011 ) STIRI IMOBILIARE: Scandal imobiliar: Sute de oameni care au platit pentru locuinte risca sa le piarda
• ( 22/09/2011 ) STIRI IMOBILIARE: Chirii de 90 de euro pe luna in Bucuresti. Afla unde
• ( 09/09/2011 ) AFACERI IMOBILIARE: Miliardarii rusi cumpara casele americanilor
• ( 09/09/2011 ) AFACERI IMOBILIARE: Constructiile raman pe minus. Volumul lucrarilor a scazut in primele sapte luni cu 2,2%
• ( 09/09/2011 ) AFACERI IMOBILIARE: Ce trebuie sa faci pentru a nu mai plati impozitul pe casa
• ( 09/09/2011 ) AFACERI IMOBILIARE: Care sunt cele mai ieftine apartamente din Bucuresti
• ( 09/09/2011 ) STIRI IMOBILIARE: Tot mai putine locuinte sunt date in folosinta
• ( 09/09/2011 ) STIRI IMOBILIARE: Blocurile
• ( 09/09/2011 ) STIRI IMOBILIARE: Apartamentele noi, mai scumpe. Vezi ce tip de locuinta prefera romanii
Pagina 2 / 81
<<<12345678910>>>