Preturile locuintelor au scazut cu 10% fata de 200923/02/2011 

Casele şi apartamentele s-au ieftinit cu aproape 10% de la începutul anului 2009 şi până în trimestrul trei al anului trecut, cea mai accentuată scădere a preţurilor de tranzacţionare fiind înregistrată la casele din mediul urban, reiese din datele publicate de Institutul Naţional de Statistică.

Locuinţele costau în trimestrul trei al anului trecut, cea mai recentă perioadă de raportare a INS, cu 4% mai puţin faţă de trimestrul anterior şi cu 7% faţă de aceeaşi perioadă a anului anterior.

Preţurile de tranzacţionare pentru casele din mediul urban au atins cel mai scăzut nivel din ultimii doi ani după o reducere de 12%, în special ca urmare a ieftinirii cu peste 6% din trimestrul al treilea din 2010. În mediul rural, casele s-au ieftinit cu circa 11%.

În cazul apartamentelor, preţurile au scăzut în ultimii doi ani cu peste 9% atât în Bucureşti, cât şi în restul ţării. În trimestrul trei din 2010 preţurile la apartamentele din Bucureşti s-au redus aproape 2%, în timp ce în restul ţării scăderea a fost mult mai accentuată, de peste 6%.

Elaborarea metodologiei de calcul a preţurilor de tranzacţionare a locuinţelor a început în anul 2008 în baza unei colaborări între INS, Banca Naţională a României, Uniunea Naţională a Notarilor Publici din România, iar colectarea informaţiilor de la birourile notariale se face din luna ianuarie 2009 şi se realizează de către INS cu sprijinul camerelor teritoriale ale notarilor publici.

Indicele măsoară evoluţia trimestrială a preţurilor proprietăţilor rezidenţiale faţă de anul 2009, anul de începere al anchetei. Informaţiile colectate fac referire la valoarea pe tranzacţie autentificată de către notarii publici.

Pe piaţa românească există mai multe companii care publică periodic indici imobiliari. Cei mai recenţi indici au fost lansaţi de firma de evaluare Darian şi de divizia imobiliară a grupului Eurobank EFG, EFG Eurobank Property Services.

Indicele Darian, care urmăreşte evoluţia preţurilor de tranzacţionare a locuinţelor în 27 de oraşe din ţară, relevă pentru 2010 o scădere medie a costurilor de vânzare-cumpărare de 10% atât la apartamentele vechi, cât şi la cele noi.

Dan Zavaleanu

Sursa: Cotidianul
Vezi stirile din   din data 
 Calendar (zz/ll/aaaa) 
Mai multe stiri imobiliare
• ( 23/02/2011 ) AFACERI IMOBILIARE: Discounturi la apartamente pentru corporatisti
• ( 23/02/2011 ) AFACERI IMOBILIARE: Cum pot construi pe un teren extravilan?
• ( 23/02/2011 ) AFACERI IMOBILIARE: Cum arata oferta rezidentiala in marile orase din tara
• ( 23/02/2011 ) AFACERI IMOBILIARE: Bucurestiul, pe pozitia 43 in topul celor mai scumpe locatii de birouri din lume
• ( 23/02/2011 ) AFACERI IMOBILIARE: Preturile locuintelor au scazut cu 10% fata de 2009
• ( 23/02/2011 ) AFACERI IMOBILIARE: Cat de utili sunt indicii din piata imobiliara autohtona
• ( 23/02/2011 ) AFACERI IMOBILIARE: Dupa cat timp reusesc romanii sa vanda o casa
• ( 23/02/2011 ) AFACERI IMOBILIARE: Piata birourilor da semne de revenire la nivel global
• ( 23/02/2011 ) CONSTRUCTII: Romania, pe primul loc in UE in domeniul constructiilor
• ( 23/02/2011 ) STIRI IMOBILIARE: Chiriile au scazut in Capitala. Sunt cu 20% mai mici fata de 2010
• ( 23/02/2011 ) STIRI IMOBILIARE: Locuintele s-au ieftinit cu aproape 10% in toamna lui 2010. Vezi indicele imobiliar de la INS