Piata birourilor da semne de revenire la nivel global 23/02/2011 
Perspectivele pieţelor de real estate comercial la nivel global vor fi determinate de traseul urmat de revigorarea în două trepte a economiei, potrivit raportului "Global Outlook" al DTZ pentru 2011.
Creşterea puternică a PIB-ului în majoritatea ţărilor din Asia şi CEE va stimula o creştere importantă a cererii, fapt ce va duce la majorarea chiriilor şi a valorii capitalului. Pe de altă parte, o revigorare economică întârziata, cu o creştere lentă a PIB-ului în zonă euro, avea drept consecinţă creşteri mai lente ale nivelului chiriilor şi valorii capitalului.
Raportul previzionează faptul că interesul chiriaşilor în 2011 va rămâne concentrat pe segmentul prime al pieţei. În numeroase zone şi sectoare ale pieţei, chiriile de tip prime nu au atins încă nivelul de dinainte de criză. Valoarea chiriilor prime din Marea Britanie va creşte cu 5,4% în 2011, spre deosebire de o majorare cu numai 1,2% a chiriilor pentru spaţiile de birouri secundare. În pofida acestor diferenţe, discrepanţa ridicată dintre randamentele proprietăţilor de tip prime, respectiv cele ale proprietăţilor secundare se va diminua.
În Bucureşti, rata disponibilităţii se va micşora

În Bucureşti, piaţa spaţiilor de birouri a relevat perspectivele celei mai mari creşteri raportate de un sector imobiliar de pe piaţă locală, bazate nu numai pe creşterea volumului închirierilor de la un an la altul, ci şi pe tendinţa de scădere previzionată a ratei de neocupare.

La sfârşitul anului 2010, stocul total de birouri a ajuns la 1,724 milioane mp, ca urmare a unor livrări anuale de 204.000 mp, în scădere cu 38% faţă de anul anterior, relevă raportul DTZ.

Ca urmare a accesului dificil la finanţare şi a disponibilităţii crescute, pentru 2011, DTZ prognozează un volum anual al livrărilor de birouri noi semnificativ mai mic faţă de 2010, estimat să ajungă la numai 153,800 mp, în scădere cu 25% de la un an la altul.

În ceea ce priveşte rata de neocupare, pe termen mediu este de aşteptat ca rata disponibilităţii să scadă, pe fondul unui nivel constant al închirierilor cuplat cu volumul limitat de spaţii de birouri nou livrate. Prin urmare, se prognozează o rată medie de neocupare de 15,8%, ce urmează a fi înregistrată până la sfârşitul anului 2011, semnificativ mai mică decât nivelul de 18,3% înregistrat la sfârşitul anului 2010.

Exclusiv în cazul zonei centrale a capitalei (CBD), acest indicator ar putea ajunge chiar la o valoare mai mică, deoarece nicio livrare semnificativă nu este proiectată pentru următorii doi ani.

Având în vedere tendinţa generală la nivelul chiriilor pe piaţă spaţiilor de birouri în România şi în special în Bucureşti, DTZ Echinox estimează un nivel maxim al acestora în intervalul 18,5 - 20€/mp/lună pentru primul semestru al anului 2011 şi o posibilă creştere uşoară de începând din semestrul al doilea al 2011 ce se va continuă în 2012-2013.
Valentin Roman
Sursa: Evenimentul Zilei
Vezi stirile din   din data 
 Calendar (zz/ll/aaaa) 
Mai multe stiri imobiliare
• ( 23/02/2011 ) AFACERI IMOBILIARE: Discounturi la apartamente pentru corporatisti
• ( 23/02/2011 ) AFACERI IMOBILIARE: Cum pot construi pe un teren extravilan?
• ( 23/02/2011 ) AFACERI IMOBILIARE: Cum arata oferta rezidentiala in marile orase din tara
• ( 23/02/2011 ) AFACERI IMOBILIARE: Bucurestiul, pe pozitia 43 in topul celor mai scumpe locatii de birouri din lume
• ( 23/02/2011 ) AFACERI IMOBILIARE: Preturile locuintelor au scazut cu 10% fata de 2009
• ( 23/02/2011 ) AFACERI IMOBILIARE: Cat de utili sunt indicii din piata imobiliara autohtona
• ( 23/02/2011 ) AFACERI IMOBILIARE: Dupa cat timp reusesc romanii sa vanda o casa
• ( 23/02/2011 ) AFACERI IMOBILIARE: Piata birourilor da semne de revenire la nivel global
• ( 23/02/2011 ) CONSTRUCTII: Romania, pe primul loc in UE in domeniul constructiilor
• ( 23/02/2011 ) STIRI IMOBILIARE: Chiriile au scazut in Capitala. Sunt cu 20% mai mici fata de 2010
• ( 23/02/2011 ) STIRI IMOBILIARE: Locuintele s-au ieftinit cu aproape 10% in toamna lui 2010. Vezi indicele imobiliar de la INS