Case cu reduceri de pana la 15.000 euro08/11/2010 

Bucureştenii care sunt interesaţi de achiziţia unei locuinţe în Capitală sau în împrejurimi mai pot consulta şi astăzi ofertele dezvoltatorilor prezenţi la târgul Domus Expo Imobiliare, unde vor găsi discount-uri care variază între 4.000 euro şi 15.000 de euro, în funcţie de modalitatea de plată aleasă de cumpărător şi de poziţia apartamentului în cadrul ansamblului.

La târg, care se desfăşoară la Hotelul Pullman din Bucureşti, cele mai ieftine locuinţe sunt, potrivit organizatorilor, cele oferite de American Construction Tehnologies (ACT CASA), cu preţuri de la 40.000 euro + TVA de 5 %, având o suprafaţă de 115 metri pătraţi construiţi şi 98 mp utili. Locuinţele sunt prefabricate în SUA, vor fi construite pe terenul clientului pe structură metalică şi se livrează la cheie. Casele au suprafeţe cuprinse între 115 mp şi 208 mp.


"Montajul unei astfel de case durează circa trei luni", ne-a declarat Bogdan Petrache, reprezentant al companiei ACT. El a explicat că o astfel de casă este proiectată să reziste la un cutremur de până la 8 grade pe scara Richter.

Printre ofertele celor circa 20 de participanţi la târg, se mai numără apartamente în blocuri noi, situate în zona de nord a Capitalei, cum ar fi proiectul celor de la North Lane residence – preţul unei garsoniere pleacă de la 49.000 de euro, fără TVA (5%).

Un apartament de 2 camere situat în cadrul proiectului Metropolitan Residence poate fi achiziţionat în acest sfârşit de săptămână cu o reducere de 10.000 de euro din preţul de listă, de 65 000 euro + TVA.

Târgul este deschis astăzi până la ora 16.00. Intrarea este liberă.

Teodora Vasâlca

Sursa: Evenimentul Zilei
Vezi stirile din   din data 
 Calendar (zz/ll/aaaa) 
Mai multe stiri imobiliare
• ( 03/02/2011 ) AFACERI IMOBILIARE: Cum au evoluat preturile apartamentelor in luna ianuarie
• ( 03/02/2011 ) AFACERI IMOBILIARE: Cresteri de preturi la vanzarea de locuinte de pana la 2,5%
• ( 03/02/2011 ) AFACERI IMOBILIARE: Casele executate silit de banci au preturi avantajoase
• ( 03/02/2011 ) AFACERI IMOBILIARE: Pretul apartamentelor din Capitala a scazut brusc in grila notarilor!
• ( 10/01/2011 ) AFACERI IMOBILIARE: Cat mai creste mallul pretul locuintei
• ( 10/01/2011 ) AFACERI IMOBILIARE: Cat mai valoreaza locuinta ta in 2011
• ( 10/01/2011 ) STIRI IMOBILIARE: Reabilitarile termice au continuat in pas de melc si in 2010
• ( 10/01/2011 ) STIRI IMOBILIARE: Valoarea tranzactiilor imobiliare ar putea ajunge la 500 milioane euro in 2011
• ( 08/12/2010 ) AMENAJARI INTERIOARE: Numarul locuintelor finalizate a scazut cu 16% in primele noua luni
• ( 08/12/2010 ) CONSTRUCTII: Romanii nu mai au bani pentru a-si construi case
• ( 08/12/2010 ) CONSTRUCTII: ARACO cere Guvernului sa plateasca datoriile catre constructori
• ( 08/12/2010 ) STIRI IMOBILIARE: Piata imobiliara isi continua declinul. Preturi mai mici cu 14%
• ( 02/12/2010 ) AFACERI IMOBILIARE: Apartamente incepand cu 49.000 de euro, in fostul cel mai mare hotel din Europa
• ( 02/12/2010 ) AFACERI IMOBILIARE: Studentii, invitati la mall sa-si cumpere case de la tIMOn
• ( 01/12/2010 ) AFACERI IMOBILIARE: Cat mai costa cadastrul unei proprietati
• ( 01/12/2010 ) AFACERI IMOBILIARE: Cu cat s-au ieftinit locuintele in 2010
• ( 01/12/2010 ) AFACERI IMOBILIARE: Piata birourilor din Bucuresti, inca favorabila chiriasilor
• ( 01/12/2010 ) CONSTRUCTII: Casele in stil american prind teren
• ( 01/12/2010 ) CONSTRUCTII: Se construiesc tot mai putine case
• ( 22/11/2010 ) AFACERI IMOBILIARE: Un apartament cu doua camere in 2010, cat o garsoniera in 2008
• ( 22/11/2010 ) AFACERI IMOBILIARE: Numarul tranzactiilor imobiliare din Capitala a crescut in 2010 cu 20% fata de anul trecut
• ( 22/11/2010 ) AFACERI IMOBILIARE: Cu cat se vor ieftini locuintele anul viitor
• ( 22/11/2010 ) AFACERI IMOBILIARE: Romania, printre favoritele lanturilor de supermarketuri
• ( 22/11/2010 ) AFACERI IMOBILIARE: Proprietarii vor sa scape de apartamentele din Titan, Lipova, Astra si Manastur
• ( 10/11/2010 ) AMENAJARI INTERIOARE: Decor de toamna
• ( 10/11/2010 ) AMENAJARI INTERIOARE: Montarea plafonului fals
• ( 10/11/2010 ) STIRI IMOBILIARE: Prima Casa 2, cine si ce construieste?
• ( 08/11/2010 ) AFACERI IMOBILIARE: Prima statiune lacustra din Romania
• ( 08/11/2010 ) AFACERI IMOBILIARE: Rata la banca pentru casa in Bucuresti, mai ieftina cu pana la 50% decat chiria
• ( 08/11/2010 ) AFACERI IMOBILIARE: Apartamentele noi se vor scumpi mai mult decat cele vechi
Pagina 4 / 81
<<<12345678910>>>