Pretul mediu al locuintelor din Bucuresti: 1.245 euro/mp05/08/2010 

În luna iulie, preţul mediu al locuinţelor s-a redus cu 1% la nivel naţional, până la 1.151 euro/mp util. În Bucureşti, locuinţele s-au ieftinit cu 2,4% comparativ cu luna iunie, până la 1.245 euro/mp util.


Chiar dacă preţurile s-au redus şi în luna iulie, ritmul de scădere a acestora a încetinit. Mai mult decât atât, în patru mari oraşe ale ţării preţurile au crescut uşor. De exemplu, în Cluj-Napoca apartamentele vechi au continuat să se ieftinească, în vreme ce apartamentele noi s-au scumpit uşor. Per ansamblu, preţurile au avansat cu 0,1% în luna iulie a acestui an.


"Analizând principalii factori care influenţează preţurile apartamentelor, puterea de cumpărare, raportul dintre cerere şi ofertă, situaţia macroeconomică în ansamblul ei, starea de încredere a clienţilor, precum şi evoluţia din ultimele luni, în mod firesc suntem tentaţi să mizăm în continuare pe reduceri de preţuri. Totuşi, în ultima săptămână, am avut creşteri cuprinse între 0,2 şi 0,5% în patru din cele şase oraşe analizate", sublinează Adrian Erimescu, directorul general imobiliare.ro.

Cum au evoluat preţurile locuinţelor în iulie:

  • Braşov – minus 3,2%
  • Timişoara – minus 2,6%
  • Bucureşti – minus 2,4%
  • Iaşi – minus 1,9%
  • Constanţa – minus 1,4%
  • Cluj-Napoca – plus 0,1%      

În Bucureşti, locuinţele s-au ieftinit cu 2,4% comparativ cu luna iunie, până la 1.245 euro/mp util. Faţă de aceeaşi lună din 2009, preţurile au coborât cu 6%.
Preţul mediu al locuinţelor noi s-a redus 0,9% în iulie, până la 1.427 euro/mp, de la 1.440 euro/mp în iunie. Faţă de iulie 2009, preţul a coborât cu aproape 11%.

Capitala s-a plasat pe locul 12 între cele 15 oraşe selectate în cadrul campaniei "Oraşul de vis".

Cum a evoluat preţul apartamentelor noi în Bucureşti:

  • Garsoniere – minus 3%, de la 1.481 euro/mp, în iulie 2009, la 1.428 euro/mp, în iulie 2010
  • Apartamente cu 2 camere – minus 10,4%, de la 1.542 euro/mp, în iulie 2009, la 1.455 euro/mp, în iulie 2010
  • Apartamente cu 3 camere – minus 14,2%, de la 1.647 euro/mp, în iulie 2009, la 1.413 euro/mp, în iulie 2010

Preţul mediu al locuinţelor vechi s-a redus cu 2,8% în iulie, până la  1.179 euro/mp. Comparativ cu luna iulie 2009, preţul a coborât cu 5,6%.

Cum a evoluat preţul apartamentelor vechi în Bucureşti:

  • Garsoniere – minus 5,7%, de la 1.346 euro/mp, în iulie 2009, la 1.269 euro/mp în iulie 2010
  • Apartamente cu 2 camere – minus 4,1%, de la 1.266 euro/mp, în iulie 2009, la 1.214 euro/mp în iulie 2010
  • Apartamente cu 3 camere – minus 6,3%, de la 1.196 euro/mp, în iulie 2009, la 1.121 euro/mp în iulie 2010
  • Apartamente cu 4 + camere –  minus 5,7%, de la 1.096 euro/mp, în iulie 2009, la 1.056 euro/mp în iulie 2010
Simona Diaconu
Sursa: Evenimentul Zilei
Vezi stirile din   din data 
 Calendar (zz/ll/aaaa) 
Mai multe stiri imobiliare
• ( 05/08/2010 ) AFACERI IMOBILIARE: Pretul mediu al locuintelor din Bucuresti: 1.245 euro/mp
• ( 05/08/2010 ) STIRI IMOBILIARE: Brasov, Orasul de vis, pe primul loc si in topul ieftinirii apartamentelor