Casele executate silit, mai ieftine de la a treia licitatie04/06/2010 

Băncile găsesc cu greu clienţi pentru imobilele pe care le vând pentru a-şi recupera creanţele. Din disperare, acestea sunt dispuse să accepte şi 35% din preţul la care a fost evaluată casa.

O vilă de 250 mp utili, din zona Colentina, din Capitală, se va vinde şi cu un preţ de 400.000 de lei, dacă nu se va găsi un cumpărător mai generos, în timp ce un apartament de două camere de pe bulevardul Kogălniceanu are un preţ de pornire de 34.000 de euro. Imobilele scoase la licitaţie a treia oară au preţuri cu adevărat scăzute, pentru a-şi găsi, în sfârşit, clienţi.

Specialiştii spun că, în condiţiile în care piaţa scade încontinuu, preţurile enunţate la prima licitaţie sunt deseori mai mari decât cele practicate. În aceste condiţii, cei care vor să vândă cu adevărat trebuie să lanseze o a doua licitaţie, unde preţul scade cu 25%. Cu toate acestea, de multe ori nici a doua oară nu se realizează vânzarea.


„Este o problemă legată de piaţa imobiliară. Prea puţini cetăţeni sunt interesaţi acum de astfel de investiţii”, este de părere Marius Crafcenco, preşedintele Uniunii Naţionale a Executorilor Judecătoreşti din România.

Preţurile devin atractive abia la reducerea de 25%

Prima licitaţie prezintă imobilul pe piaţă cu preţul rezultat în urma evaluării. Astfel, un apartament de două camere din Braşov costă 41.250 de euro, în timp ce o locuinţă nouă din Capitală, cu aceeaşi suprafaţă, este scoasă la vânzare cu circa 88.000 de euro. În Alba-Iulia, preţul unui apartament de două camere porneşte de la 32.000 de euro.

Abia la a doua licitaţie preţurile devin atractive - un apartament de două camere din Bucureşti nu s-a vândut la 53.200 de euro, astfel că, la următorul termen de licitaţie, pornirea se face de la circa 40.000 de euro.

Termenele la judecătorie, întinse până la toamnă

Mulţi clienţi apelează la agenţiile imobiliare în momentul în care nu mai văd nicio posibilitate să-şi salveze casa. Ei preferă s-o vândă înainte, mai ales dacă au achitat deja cea mai mare parte a creditului. „Am avut un client care mai trebuia să plătească la bancă 20.000 de euro. Şi-a vândut apartamentul de trei camere, din centrul Capitalei, cu 80.000 de euro şi a scăpat de stres”, spune Adrian Şişchin, de la Re/max România.

Sute de imobile sunt în acest moment în proces de executare. Numărul lor ar fi însă aproape dublu dacă instanţele româneşti nu ar fi atât de aglomerate.

„Cererea de încuviinţare pentru executare poate dura şi şase sau chiar opt luni. În acest moment, termenele se întind până în noiembrie”, susţine Romeo Cosma, jurist la Cosma&Associates. Potrivit lui, multe bănci renunţă la executare, mai ales atunci când trebuie să scadă preţul foarte mult. Cei interesaţi de achiziţia de imobile scose la licitaţie pot accesa atât site-urile băncilor, cât şi alte site-uri de profil, ca executarisilite.ro sau executari.com.

PAŞI DE URMAT

Condiţii pentru participare


Persoanele care doresc să participe la licitaţii sunt obligate ca până la data la care acestea au loc să consemneze, de regulă, o cauţiune de 10% din preţul de pornire.

Banii se achită în lei, indiferent de moneda folosită la vânzarea imobilului. În plus, trebuie să fie depusă o ofertă de cumpărare a imobilului la care se va anexa originalul documentului doveditor al consemnării cauţiunii. În cazul în care nu câştigă licitaţia, banii sunt returnaţi.

Potenţialul adjudecatar trebuie să ştie că dobândirea dreptului de proprietate nu se va face imediat, iar intrarea sa în posesia efectivă a acestuia se va face fie prin predarea voluntară, fie pe cale de executare silită.

„Cererea de încuviinţare pentru executare poate dura şi şase sau chiar opt luni.”,

ROMEO COSMA, jurist Cosma&Associates

Teodora Trandafir

Sursa: Evenimentul Zilei
Vezi stirile din   din data 
 Calendar (zz/ll/aaaa) 
Mai multe stiri imobiliare
• ( 01/09/2010 ) AFACERI IMOBILIARE: Vezi cat mai valoreaza locuinta ta
• ( 01/09/2010 ) AFACERI IMOBILIARE: Notarii reduc cu 10% preturile orientative ale proprietatilor imobiliare din Bucuresti
• ( 01/09/2010 ) AMENAJARI INTERIOARE: Amenajari moderne
• ( 01/09/2010 ) CONSTRUCTII: Sectorul constructiilor ramane in recesiune
• ( 24/08/2010 ) AFACERI IMOBILIARE: New York Times: Imobiliarele nu vor mai fi niciodata ce au fost
• ( 24/08/2010 ) AFACERI IMOBILIARE: ANL vinde locuinte pentru tineri, la preturi mai mari decat cele de pe piata
• ( 24/08/2010 ) AFACERI IMOBILIARE: Chinezii investesc in Afumati
• ( 24/08/2010 ) AFACERI IMOBILIARE: Cluj-Napoca, un oras in care ieftinirea caselor are alt ritm
• ( 24/08/2010 ) AFACERI IMOBILIARE: Elena Udrea nu mai are bani nici pentru locuinte ANL
• ( 12/08/2010 ) AFACERI IMOBILIARE: Cel mai scump apartament din lume costa 170 de milioane de euro
• ( 12/08/2010 ) AFACERI IMOBILIARE: Banatu-i fruntea la tranzactii imobiliare
• ( 12/08/2010 ) AFACERI IMOBILIARE: Banca Mondiala: Romania ofera acces limitat la informatiile privind terenurile de vanzare
• ( 05/08/2010 ) AFACERI IMOBILIARE: Pretul mediu al locuintelor din Bucuresti: 1.245 euro/mp
• ( 05/08/2010 ) STIRI IMOBILIARE: Brasov, Orasul de vis, pe primul loc si in topul ieftinirii apartamentelor
• ( 01/08/2010 ) AFACERI IMOBILIARE: Garsonierele din blocurile vechi, campioane la ieftinire
• ( 01/08/2010 ) AFACERI IMOBILIARE: Preturile terenurilor au scazut cu pana la 50% in 7 luni
• ( 12/07/2010 ) AFACERI IMOBILIARE: Ce locuinta iti poti cumpara cu pana in 40.000 de euro
• ( 12/07/2010 ) AFACERI IMOBILIARE: Care este momentul optim sa cumperi o locuinta
• ( 12/07/2010 ) AFACERI IMOBILIARE: Pensiune in Sinaia, la pret de apartament din Bucuresti
• ( 07/06/2010 ) AFACERI IMOBILIARE: Spatiile comerciale de pe Magheru si Balcescu s-au ieftinit cu 15% in 2010
• ( 04/06/2010 ) AFACERI IMOBILIARE: Crahul imobiliar in toata splendoarea: singuri in bloc
• ( 04/06/2010 ) AFACERI IMOBILIARE: Casele executate silit, mai ieftine de la a treia licitatie
• ( 04/06/2010 ) AFACERI IMOBILIARE: Indice imobiliar separat in Capitala fata de restul tarii
• ( 04/06/2010 ) STIRI IMOBILIARE: Dezvoltatorii ardeleni lasa casele neterminate
• ( 14/05/2010 ) AFACERI IMOBILIARE:
• ( 14/05/2010 ) AFACERI IMOBILIARE: Pretul caselor in constructie, la fel ca al celor finalizate
• ( 14/05/2010 ) AFACERI IMOBILIARE: Doar 25% dintre proprietati sunt garantate
• ( 14/05/2010 ) AFACERI IMOBILIARE: Romanii prefera casele vechi
• ( 14/05/2010 ) AFACERI IMOBILIARE: Cat de greu este sa cauti o casa de cumparat
• ( 14/05/2010 ) STIRI IMOBILIARE: Cum vor fi chiriile in toamna, dupa ce se termina vacanta
Pagina 6 / 80
<<<12345678910>>>