Casele care vor fi construite individual prin credite garantate de stat prin programul "Prima casă" trebuie să fie finalizate în cel mult 18 luni, cu o prelungire de maximum un an, iar în această perioadă proprietarii vor plăti băncilor doar dobânzile şi comisioanele.
Perioada de construcţie trebuie să rezulte din contractul de antrepriză încheiat cu firma de construcţii, iar constructorul va trebui să ateste capacitatea sa de a finaliza lucrarea în termenul stabilit prin faptul că nu înregistrează restanţe mai mari de 60 de zile la plata obligaţiilor bugetare, dar şi printr-o garanţie de bună execuţie de 10% din valoarea devizului estimativ de lucrări, sub forma unei scrisori de garanţie bancară, au declarat agenţiei Mediafax surse ministeriale.
Totodată, proprietarii trebuie să dispună de un aport propriu de cel puţin 5% din valoarea costului de construire a locuinţei, care acoperă diferenţa dintre valoarea din contractul de antrepriză şi finanţarea garantată, dar se vor obliga totodată să constituie un depozit colateral pentru garantarea dobânzii, în valoare egală cu trei rate de dobândă.
Cei care vor să construiască în regim individual trebuie să deţină terenul pe care urmează a fi construită locuinţa, să accepte să garanteze cu acesta rambursarea creditului, să acopere din surse proprii eventuale costuri suplimentare devizului estimat, să asigure locuinţa, să acopere costurile de notare a autorizaţiei de construire şi, ulterior, a locuinţei în cartea funciară.
|