05/03/2010 
Fondul Naţional pentru Garantarea Creditelor pentru IMM-uri (FNGCIMM) a repartizat plafonul de 700 milioane de euro celor 21 de bănci care au transmis oferte de participare la programul "Prima Casă".

BCR şi BRD au primit cele mai mari plafoane, 215,6 milioane de euro, şi, respectiv, 161,7 milioane de euro. Anul acesta, pe lista băncilor care vor da credite prin programul „Prima Casă” au intrat şi Romanian International Bank (RIB) şi Banca Carpatica.

Premierul Emil Boc i-a cerut, ieri, ministrului Finanţelor să se asigure că până la sfârşitul săptămânii vor fi încheiate cu băncile toate convenţiile de garantare pentru „Prima casă”, astfel încât programul să fie operaţional începând cu luni, 8 martie, ca „un cadou pentru românce şi români”.

În 2010, statul a alocat suma de 700 de milioane de euro pentru garantarea creditelor luate prin programul “Prima casă”.

Plafoanele repartizate băncilor:
  • Banca Transilvania - 26,9 milioane de euro
  • Leumi Bank - 5,39 milioane de euro
  • BRD - 161,7 milioane de euro
  • ATE Bank- 2,1 milioane euro
  • Raiffeisen Bank - 16,17 milioane euro
  • Volksbank - 10,78 milioane euro
  • Milleniumm - 18,86 milioane euro
  • Piraeus - 37,7 milioane euro
  • CEC Bank - 21,5 milioane de euro
  • Bancpost - 16,17 milioane de euro
  • Banca Românească -53,9 milioane de euro
  • Alpha Bank - 45,8 milioane de euro
  • Credit Europe - 5,39 milioane de euro
  • Unicredit - 16,17 milioane de euro
  • OTP Bank - 6,7 milioane de euro
  • Intesa - 13,47 milioane de euro
  • Emporiki - 6,46 milioane de euro
  • BCR - 215,6 milioane de euro
  • Garanti - 13,47 milioane euro
  • Carpatica - 4,3 milioane euro
  • RIB - 1,078 milioane euro
Limita garanţiilor guvernamentale a fost menţinută la 60.000 euro pentru locuinţe deja finalizate. În cazul locuinţelor care urmează să fie construite, statul va acorda garanţii mai mari, de 70.000-75.000 euro. Cei care se organizează în asociaţii şi care vor să îşi construiască în comun un imobil vor avea o garanţie de câte 75.000 de euro fiecare. Asociaţiile trebuie să fie formate din minimum şapte persoane, care să deţină în comun un teren.

Locuinţele care vor fi achiziţionate sau construite prin programul “Prima casă” trebuie să se încadreze în clasele energetice A, B şi/sau C de eficienţă energetică.
Simona Diaconu
Sursa: Evenimentul Zilei
Vezi stirile din   din data 
 Calendar (zz/ll/aaaa) 
Mai multe stiri imobiliare
• ( 13/04/2010 ) AFACERI IMOBILIARE: Romanii incep sa cumpere mai multe proprietati imobiliare
• ( 13/04/2010 ) AFACERI IMOBILIARE: Romania nu a stiut sa sustina piata imobiliara
• ( 13/04/2010 ) AFACERI IMOBILIARE: Piata chiriilor: oferte multe, preturi mari
• ( 06/04/2010 ) AFACERI IMOBILIARE: "Prima casa" trebuie finalizata in 18 luni, perioada in care nu se platesc rate
• ( 06/04/2010 ) AFACERI IMOBILIARE: Chilipiruri imobiliare: 30.000 de euro o garsoniera in Bucuresti
• ( 06/04/2010 ) AFACERI IMOBILIARE:
• ( 06/04/2010 ) STIRI IMOBILIARE: Arad, orasul cu cele mai ieftine apartamente
• ( 29/03/2010 ) AFACERI IMOBILIARE: Egiptenii vor sa construiasca 33.000 de locuinte in Romania
• ( 24/03/2010 ) AFACERI IMOBILIARE: Ghidul cumparatorului istet de casa veche
• ( 23/03/2010 ) AFACERI IMOBILIARE: Cum sa faci bani din imobiliare
• ( 22/03/2010 ) CONSTRUCTII: Cati bani mai trebuie investiti intr-o casa la rosu
• ( 22/03/2010 ) STIRI IMOBILIARE: Chiriile pentru spatiile de birouri din Bucuresti stagneaza
• ( 18/03/2010 ) AFACERI IMOBILIARE: Chiriile pentru birouri s-au redus cu peste 40% intr-un an
• ( 18/03/2010 ) AFACERI IMOBILIARE: Asigurarea obligatorie a locuintelor ar putea intra in vigoare din vara
• ( 18/03/2010 ) STIRI IMOBILIARE: Cat costa sa te aperi de hoti, daca ai casa langa Capitala
• ( 15/03/2010 ) STIRI IMOBILIARE:
• ( 15/03/2010 ) STIRI IMOBILIARE: Case de la 20.000 de euro pe langa marile orase
• ( 12/03/2010 ) AFACERI IMOBILIARE:
• ( 10/03/2010 ) AFACERI IMOBILIARE: Imobilele de lux s-au ieftinit cu 50% in doua luni
• ( 10/03/2010 ) AFACERI IMOBILIARE: Creditarea pentru locuinte, accesibila si fara Prima casa
• ( 10/03/2010 ) AMENAJARI INTERIOARE: Lumina si culoare in decorarea casei
• ( 08/03/2010 ) AFACERI IMOBILIARE: Craiova: Vanzarea locuintei pe timp de criza, o mare problema
• ( 08/03/2010 ) AFACERI IMOBILIARE: 60.000 de euro, pret-etalon pentru doua camere noi
• ( 08/03/2010 ) AFACERI IMOBILIARE: Dezvoltatorii imobiliari momesc clientii cu ofertele de anul trecut
• ( 08/03/2010 ) AFACERI IMOBILIARE:
• ( 05/03/2010 ) AFACERI IMOBILIARE:
• ( 05/03/2010 ) AFACERI IMOBILIARE:
• ( 05/03/2010 ) CONSTRUCTII: "Rabla" pentru termopane
• ( 04/03/2010 ) AFACERI IMOBILIARE:
• ( 04/03/2010 ) AFACERI IMOBILIARE: Scaderile din constructii si comert au tras in jos economia romaneasca
Pagina 8 / 81
<<<12345678910>>>