Piata imobiliara, blocata si anul acesta11/01/2010 
Anul 2010 se anunţă la fel de sărac în tranzacţii ca 2009, când au fost încheiate cu 28,9% mai puţine contracte de vânzare în primele unsprezece luni ale anului, în comparaţie cu aceeaşi perioadă din 2008.

Potrivit statisticilor de la Uniunea Notarilor Publici, cea mai slabă a fost luna ianuarie, cu circa 22.000 de tranzacţii. În privinţa evoluţiei preţurilor, analiştii contactacţi de EVZ spun că ar mai putea scădea, dar nu mai mult de 5%-10% şi punctual, în funcţie de nevoia de a vinde a proprietarului.

Falimentele bat la uşă

Specialiştii spun că în 2010 vom ajunge la „pragul de jos”. „Cred că vom atinge cel mai jos nivel în acest an, dar nu se ştie când. Ne vom apropia de valoarea reală, cum s-a întâmplat peste tot, şi în Dubai. La început, în turnul Burj Dubai, locuinţele se vindeau cu 25.000 de dolari/mp. Acum două zile, preţul era de 14.000 de dolari/mp”, spune Adrian Şişchin, directorul agenţiei imobiliare Re/max România.

Ieftiniri se vor înregistra şi în rândul apartamentelor noi, însă aici dezvoltatorii au o problemă majoră: activele se află sub valoarea creditelor. Înseamnă că, potrivit semnelor din piaţă, 2010 ar putea aduce un număr mai mare de falimente în rândul investitorilor, care nu-şi vor mai putea achita datoriile. Pentru a continua vânzările, ei vor ieftini.

Cu greutăţi se vor confrunta şi multe agenţii de imobiliare, care au reuşit să supravieţuiască în 2009. Numărul acestora a rămas doar la un sfert din contingentul din 2008.

„În prezent, în Capitală, preţurile pentru o garsonieră pornesc de la 35.000 de euro, iar în cazul apartamentelor de două camere - de la 45.000-50.000, în cartiere gen Berceni sau Rahova”, afirmă Valentin Ilie, CEO al companiei Coldwell Banker.

Teodora Trandafir
Sursa: Evenimentul Zilei
Vezi stirile din   din data 
 Calendar (zz/ll/aaaa) 
Mai multe stiri imobiliare
• ( 05/03/2010 ) AFACERI IMOBILIARE:
• ( 05/03/2010 ) AFACERI IMOBILIARE:
• ( 05/03/2010 ) CONSTRUCTII: "Rabla" pentru termopane
• ( 04/03/2010 ) AFACERI IMOBILIARE:
• ( 04/03/2010 ) AFACERI IMOBILIARE: Scaderile din constructii si comert au tras in jos economia romaneasca
• ( 04/03/2010 ) STIRI IMOBILIARE: Reabilitarea termica: tepe pe banii bucurestenilor
• ( 04/03/2010 ) STIRI IMOBILIARE:
• ( 03/03/2010 ) AMENAJARI INTERIOARE: Dormitorul - loc de refacere, relaxare si rasfat
• ( 01/03/2010 ) AFACERI IMOBILIARE: Topul celor mai scumpe vile din Capitala
• ( 01/03/2010 ) CONSTRUCTII: Un singur imobil cu risc seismic a fost consolidat in Capitala
• ( 01/03/2010 ) STIRI IMOBILIARE: Case noi prin intermediari - avantaje si dezavantaje
• ( 01/03/2010 ) STIRI IMOBILIARE: Cu 2.400 de lei, la "Prima casa 2"
• ( 24/02/2010 ) AFACERI IMOBILIARE:
• ( 24/02/2010 ) STIRI IMOBILIARE: Casa la tara pentru specialisti va avea cel putin 100 mp
• ( 23/02/2010 ) AFACERI IMOBILIARE: Prima casa, doar cu certificat energetic
• ( 22/02/2010 ) AFACERI IMOBILIARE: Magheru si Calea Victoriei, mai ieftine cu 50%
• ( 22/02/2010 ) AFACERI IMOBILIARE: Oportunitatile crizei: casele executate, la jumatate de pret
• ( 22/02/2010 ) AFACERI IMOBILIARE: Ce case poti cumpara cu 10.000 de euro
• ( 22/02/2010 ) AFACERI IMOBILIARE: Pretul locuintelor va scadea in medie cu 15%
• ( 22/02/2010 ) AFACERI IMOBILIARE: Liber la vanzarea locuintelor ANL
• ( 22/02/2010 ) STIRI IMOBILIARE:
• ( 22/02/2010 ) STIRI IMOBILIARE: Locuinte de criza cu bursa scolara inclusa
• ( 12/02/2010 ) STIRI IMOBILIARE: Fostii proprietari, obligati sa mai traiasca 12 ani
• ( 11/02/2010 ) AFACERI IMOBILIARE:
• ( 10/02/2010 ) AFACERI IMOBILIARE: Criza din imobiliare, vazuta de cel mai discret investitor din domeniu
• ( 10/02/2010 ) CASA SI GRADINA: Amenajarea aleilor din gradina casei
• ( 08/02/2010 ) AFACERI IMOBILIARE: Suprafata spatiilor de birouri livrate in Capitala va scadea cu 60% in 2010, iar cererea va stagna
• ( 08/02/2010 ) AFACERI IMOBILIARE: Hagi stabileste un record imobiliar de criza
• ( 02/02/2010 ) AFACERI IMOBILIARE: Cand se termina criza din imobiliare?
• ( 02/02/2010 ) STIRI IMOBILIARE: 38 de sesizari penale privind tranzactiile imobiliare
Pagina 9 / 81
<<<12345678910>>>