O nouă lege dă unde verde ridicării şi demolării de clădiri, fără autorizaţie de la primărie. Arhitecţii se tem de haos urbanistic.Dacă vrei să faci un bloc sau să dărâmi o clădire şi ai norocul ca funcţionarii locali să nu dea zor cu avizarea hârtiilor, poţi să te apuci de treabă bine mersi, fără autorizaţie de la primărie. Aşa se traduce legea aprobată de Camera Deputaţilor, săptămâna trecută. Actul, contestat de ONG-uri şi arhitecţi deopotrivă, modifică Legea nr. 50/1991 privind autorizarea lucrărilor de construcţii. „Dacă în termen de 30 de zile de la data depunerii documentaţiei complete, autorizaţia nu a fost emisă de către autorităţi, aceasta va fi considerată aprobată tacit”, se arată în lege. Asta, în condiţiile în care cele mai multe primării dau avize în termen de până la trei
luni. Iniţiatorii legii, deputaţii Vasile Gherasim (PDL), Mircea Duşa (PSD) şi Relu Fenechiu (PNL), susţin că n-au făcut decât să reglementeze mai bine Legea 50/1991. „Pot apărea case peste noapte” „De fapt, autorizaţia este numai o formalitate. Dacă beneficiarul
are PUZ-ul aprobat, poate construi după acei parametri. În vechea lege există o portiţă prin care mulţi au câştigat în instanţă dreptul de a construi fără autorizaţie”, susţine Fenechiu. Potrivit acestuia, dacă solicitantul are dosarul
complet, autoritatea locală n-are de ce să nu-i dea voie să construiască. Parlamentarii PDL, PSD şi PNL şi-au susţinut iniţiativa legislativă cu o expunere de motive în care scrie negru pe alb: „În practică, durata reală a obţinerii autorizaţiei se poate prelungi până la câteva luni, ceea ce blochează executarea lucrărilor şi poate cauza pierderi pentru stat, prin neplata unor taxe”. Arhitecţii contestă însă modificarea. „În nicio ţara nu există aşa ceva. Actele depuse pentru eliberarea unei autorizaţii trebuie verificate, altfel va fi haos”, spune arhitectul-şef al Capitalei, Gheorghe Pătraşcu. Şi adjunctul său, Liviu Dobre, care avizează autorizaţiile, crede că reglementarea va crea probleme: „Pot apărea case peste noapte, fără ca noi să nu ştim de ele”. Dacă la Primăria Capitalei se răspunde la cereri, de regulă, în 30 de zile, la sectoare - avizul vine chiar şi după trei luni. Timp în care, după noua lege, o construcţie poate fi una cu pământul sau, după caz, gata de inaugurare. REACŢIE ONG-iştii îi cer ajutorul
preşedintelui Băsescu 44 de ONG-uri şi asociaţii profesionale din Platforma pentru Bucureşti i-au solicitat, ieri, preşedintelui Traian Băsescu, printr-o scrisoare publică, să nu promulge noua lege. „Propunerea legislativă e deosebit de periculoasă pentru dezvoltarea urbană şi protejarea patrimoniului. Noua reglementare va duce la demolarea de imobile cu valoare arhitecturală şi chiar de monumente istorice sau începerea de lucrări pentru construcţii ilegale, în cazul în care autoritatea locală, din negli jenţă sau în complicitate cu proprietarul, nu răspunde în 30 de zile”, este de părere reprezentantul Asociaţiei „Salvaţi Bucureştiul”, Nicuşor Dan.
Antoaneta Etves
|