Chiriile exprimate in euro au scazut mai mult decat cele exprimate in lei24/08/2009 
Chiriile pentru apartamentele vechi au scăzut consistent, cu până la 25%, dacă se face calculul în euro. Dacă se face calculul în lei, cel puţin pentru garsoniere, chiriile în primul semestru din acest an sunt mai mari decât în primul semestru din 2008. Chiriaşii mai avantajaţi în acest an au fost cei care au avut euro, fie au muncit în străinătate şi au venit cu euro, fie au primit euro de la rudele care muncesc în afara graniţelor ţării. Potrivit unei analize a site-ului imobiliar magazinuldecase.ro, chiriile în primul semestru al acestui, comparativ cu semestrul I al lui 2008, sunt mai mici cu 13% pentru garsoniere şi cu 20% pentru apartamentele de două camere. Comparaţia lunilor iunie şi iulie din 2008 cu iunie iulie din 2009 arată scăderi chiar mai mari. “Valoarea chiriilor în iunie 2009 raportată la cea înregistrată în iunie 2008 s-a redus cu 21% pentru garsoniere şi cu 25% pentru imobilele de două camere. Comparând iulie 2009 cu iulie 2008, se remarcă o diminuare de 21% pentru garsoniere, respectiv de 25% pentru apartamentele cu două camere”, arată magazinuldecase.ro. În schimb, pentru majoritatea chiriaşilor care muncesc pe lei, situaţia se schimbă în defavoarea lor, scăderile nemafiind aşa de mari. “Într-adevăr, aceste procente sunt destul de ridicate. Dar asta pentru chiriile exprimate în euro. Însă salariile pentru majoritatea românilor angajaţi sunt plătite în lei, astfel încât trebuie luată în calcul şi o evoluţie a chiriilor exprimate în lei, de data aceasta”, precizează magazinuldecase.ro. În urma calculelor a rezultat că în primul semestru din 2009 faţă de aceeaşi perioadă din 2008 a avut loc o creştere de 0,43% a chiriilor exprimate în lei, pentru garsoniere, respectiv o scădere de 8,2% pentru apartamentele de două camere. “În ceea ce priveşte iunie 2009 comparativ cu iunie 2008, s-au înregistrat, pentru chiriile în lei, scăderi de 9% pentru garsoniere şi respectiv 13% pentru imobilele de două camere. Cât despre iulie 2009 faţă de iulie 2008, scăderea a fost de 7% pentru garsoniere şi de 11% pentru apartamentele de două camere”, mai arată analiza site-ului imobiliar. Nicu Stan
Sursa: Cotidianul
Vezi stirile din   din data 
 Calendar (zz/ll/aaaa) 
Mai multe stiri imobiliare
• ( 24/08/2009 ) AFACERI IMOBILIARE:
• ( 24/08/2009 ) STIRI IMOBILIARE: Chiriile exprimate in euro au scazut mai mult decat cele exprimate in lei