Autoritatile locale si centrale pot începe sa depuna proiecte pentru îmbunatatirea sistemelor clasice de încalzire a cladirilor din patrimoniul propriu si al asociatiilor de locatari, a declarat, ieri, ministrul mediului, dupa ce a semnat ordinul de punere în aplicare a proiectului Casa Verde. „Consiliile judetene, primariile si ministerele care au în patrimoniul propriu spitale, camine de batrâni sau scoli pot începe sa depuna proiecte privind îmbunatatirea sistemelor clasice de încalzire termica prin panouri solare, celule fotovoltaice, pompe geotermale, instalatii eoliene sau biomasa”, a spus ministrul mediului, Nicolae Nemirschi, citat de NewsIn. El a adaugat ca si asociatiile de proprietari se pot adresa autoritatilor locale pentru a participa la acest proiect. În 2009, bugetul pentru Casa Verde este de 310 milioane de lei (circa 75 milioane de euro), iar subventia de la Ministerul Mediului va acoperi 80% din investitie. Pentru a nu favoriza autoritatile marilor orase, ministerul a stabilit limite maxime de finantare, astfel ca fiecare localitate cu mai mult de 100.000 de locuitori va putea lua subventii totale de cel mult 4 milioane de lei, orasele cu 50.000 pâna la 100.000 de locuitori - cel mult 3 milioane de lei, cele cu 20.000-50.000 de locuitori - cel mult 2 milioane de lei, iar cele cu 3.000-20.000 de locuitori - maximum 1 milion de lei. Localitatile cu mai putin de 3.000 de persoane vor putea cere subventii totale de cel mult 500.000 lei. Nemirschi a adaugat ca vor avea loc doua sesiuni de depunere a proiectelor la minister pentru evaluare, prima de 150 milioane lei, iar cea de-a doua de 160 milioane lei, ale caror perioade de desfasurare vor fi stabilite de seful administratiei Fondului de Mediu. „Proiectele vor fi evaluate în cadrul Ministerului, deoarece e clar ca banii nu vor ajunge pentru toti. În stabilirea proiectelor eligibile vor conta evaluarea cost/beneficiu si eficienta”, a precizat Nemirschi. Ministrul mediului a adaugat ca a trimis ieri ordinul semnat la Monitorul Oficial, urmând ca dupa publicarea acestuia - cel mai probabil saptamâna viitoare - sa poata fi aplicat. (A.N.) |