Creditul ipotecar, sinucidere curata07/11/2008 

Cine îşi cumpără acum o garsonieră cu credit ipotecar plăteşte în 25 de ani de patru-cinci ori preţul locuinţei. În plus, veniturile împrumutatului trebuie să depăşească 4.700 de lei pe lună. Dacă iei credit de 150.000 de lei de la bancă, trebuie să restitui 500.000, 600.000 sau chiar 700.000 de lei.

 Tinerii care vor o locuinţă trebuie să se gândească foarte bine înainte să contracteze un credit ipotecar sau imobiliar în această perioadă. În primul rând, pentru o garsonieră în Craiova, care ar costa 150.000 de lei (potrivit anunţurilor din paginile de publicitate ale GdS), veniturile familiei trebuie să depăşească 4.700 de lei pe lună. Asta, în condiţiile în care, pe luna septembrie, potrivit Direcţiei Judeţene de Statistică Dolj, salariul mediu net pe judeţ a fost de 1.297 de lei. În al doilea rând, la finalul creditului, împrumutatul ar restitui o avere. Suma totală care trebuie plătită băncii timp de 25 de ani poate fi şi de cinci ori mai mare decât cea împrumutată, în condiţiile în care dobânzile luate în calcul sunt de la 9,5% la 19,5% pe an, pentru creditele în lei.

De cinci ori valoarea casei

 În analiza noastră am cuprins cinci bănci. În majoritatea cazurilor am selectat dobânzi fixe. Ratele lunare şi suma finală ce trebuie restituită le-am calculat în funcţie de softurile puse la dispoziţie pe internet, pe site-urile fiecăreia dintre băncile exemplificate. Surpriza cea mai mare este la suma ce trebuie returnată la un credit ipotecar pe 25 de ani. La una dintre bănci, cine îşi cumpără o garsonieră de 150.000 de lei trebuie să restituie nici mai mult, nici mai puţin de 747.108 lei, adică de cinci ori valoarea actuală a locuinţei. Pentru un apartament cu două camere, tot în Craiova, ar fi necesar un credit de 200.000 de lei, dar ratele stabilite de computerele on line ale băncilor sunt peste puterile financiare ale majorităţii craiovenilor.

 Rate mari la Alpha Bank

 La Alpha Bank, la creditul ipotecar Alpha Housing, cu o dobândă variabilă de 19,5%, pentru o garsonieră în Craiova, debitorul ar trebui să achite o rată lunară de 2.493,36 lei (dar aceasta poate creşte sau scădea în timp, pentru că dobânda este variabilă). Pe 25 de ani (300 de luni), un simplu calcul matematic ne arată că proprietarii garsonierei ar trebui să restituie băncii 747.108 lei. Aceeaşi sumă împrumutată în euro printr-un credit ipotecar ar avea o rată lunară de 356,72 euro, iar în final tinerii ar plăti (calculat în lei) 393.818 lei, deci la jumătate faţă de creditul contractat în moneda naţională. Pentru două camere, tinerii ar contracta un credit de 200.000 de lei, dar rata ar fi de 3.320 de lei, iar după 25 de ani apartamentul lor cu două camere ar valora în conturile băncii 996.144 de lei.

 Raiffeisen, comisioane lunare

 Raiffeisen Bank acordă credit ipotecar pentru o garsonieră la dobânda fixă de 14,3%. Rata ar fi de 2.065,5 lei pe lună, din care 225 ar fi comision lunar de administrare. Suma finală la încheierea creditului: 619.650 de lei. Adică de 4,13 ori mai mult decât preţul actual al garsonierei. În valută, creditul ar avea o dobândă de 8,4%, iar rata ar fi de 379 de euro. În total, s-ar achita băncii 418.858 de lei, transformaţi din euro la cursul de acum. Aceleaşi două camere, luate pe credit de la Raiffeisen, ar avea o rată de 2.753,54 lei, din care comisionul este 300 de lei. În total, oamenii ar da 826.062 de lei pe apartament.

 Piraeus cere venituri mari

 Dobânda pentru creditul destinat cumpărării de locuinţe este de 16% la Piraeus Bank. Banca te obligă să dai un avans de 25%, astfel că din 150.000 de lei (preţul garsonierei), banca te mai împrumută cu 112.500. Rata lunară la această sumă este de 1.664,91 lei, iar pe 25 de ani trebuie să achiţi 499.473 de lei. Numai că este musai să ai un venit mai mare de 4.756 de lei. În cazul în care creditul ar fi de exact 150.000 de lei, atunci rata ar ajunge la 2.219,88 lei, iar debitorul ar plăti în total către bancă 665.700 de lei. Numai că, în acest caz, venitul minim al familiei care se împrumută trebuie să fie de 6.342,51 lei.

 BCR - preferabil rata fixă

 Dobânda administrată la BCR pentru un împrumut „Cămin Extra“ este de 16,6%. Calculatorul băncii ne spune că, pentru o garsonieră, rata descrescătoare ar fi de 1.988 de lei (sumă totală de restituit 596.400 de lei), iar rata fixă ar fi de 1.638 de lei (în total 491.400 lei). Aceasta din urmă este de 3,27 ori mai mare decât valoarea iniţială a casei. Creditul se poate accesa numai în lei.

Să luăm un apartament cu două camere, tot prin BCR: rata fixă este de 2.184 de lei, iar după terminare se achită către bancă 655.200 de lei.

 CEC Bank, rată rezonabilă

 Calculatorul de rate de la CEC Bank ne mai linişteşte puţin. Dobânda este de 9,5% pe an, iar venitul minim acceptat pentru un împrumut ipotecar de 150.000 de lei este 3.100 de lei. Rata lunară fixă la CEC ar fi de 1.311 lei, iar la sfârşitul perioadei de creditare de 25 de ani, ar trebui să plătească 393.300 de lei. Pentru două camere, rata ar fi de 1.747 de lei, la un credit de 200.000 de lei, iar într-un final familia achită 524.100 de lei.

 Rate şi sume la un împrumut de 150.000 de lei

Banca Dobânda Rata (lei) Suma totală de rambursat (lei)

1. Alpha Bank 19,5% 2.490,36 747.108

2. Raiffeisen Bank 14,3% 2.065,5 619.650

3. Piraeus Bank 16% 1.664,91 499.473

4. BCR fixă 16,6% 1.638 491.400

variabilă 16,6% 1.988 596.400

5. CEC Bank 9,5% 1.311 393.300

Ramona Olaru

Sursa: Gazeta de Sud
Vezi stirile din   din data 
 Calendar (zz/ll/aaaa) 
Mai multe stiri imobiliare
• ( 07/11/2008 ) AFACERI IMOBILIARE: In ultimele 6 luni, locuintele vechi din Capitala s-au ieftinit cu pana la 33%
• ( 07/11/2008 ) AFACERI IMOBILIARE: Cristi Borcea, tun imobiliar de 28 de milioane de euro
• ( 07/11/2008 ) CREDITUL IPOTECAR: Creditul ipotecar, sinucidere curata
• ( 07/11/2008 ) STIRI IMOBILIARE: Cumparatorii de apartamente s-au orientat spre inchiriere
• ( 07/11/2008 ) STIRI IMOBILIARE: Apartamentele vechi sunt si mai ieftine