Casa cu teren langa Bucuresti – 50.000 de euro02/07/2008 

La mai puţin de 20 de kilometri de Capitală se pot găsi proprietăţi de vânzare la preţul unei garsoniere.

Proprietăţile rurale din localităţile aflate în apropierea Capitalei concurează la preţ atât apartamentele vechi, cât şi noile ansambluri rezidenţiale. Avantajul unor astfel de proprietăţi îl constituie preţul şi faptul că se află în locuri în care, în general, accesul la utilităţile existente în localitatea respectivă este destul de facil şi presupune costuri mici, asta în cazul în care se alege o casă care nu este încă racordată la reţeaua de utilităţi.

Dezavantajele sunt investiţiile pe care le necesită o casă bătrânească pentru a fi adusă la un standard superior de confort, dar şi distanţa faţă de Capitală.

Analiştii imobiliari spun că preţul este principalul factor luat în consideraţie de cei care cumpără o locuinţă.

În jurul Bucureştiului se pot găsi case de vânzare la preţuri rezonabile. Dacă doritorul se mulţumeşte cu o proprietate ceva mai departe de Bucureşti, la Dascălu, poate cumpăra o casă cu teren cu numai 30.000 de euro.

Astfel, pentru o casă cu trei camere, baie şi bucătărie în localitatea Pantelimon din judeţul Ilfov se cer 35.000 de euro. Preţul include şi 150 de metri pătraţi de teren. În cazul unei proprietăţi cu utilităţi preţul ajunge la 40.000 de euro. Distanţa până în Capitală este de 15 kilometri. Tot aproape de Capitală se află şi localitatea Jilava. O casă cu patru camere şi 300 de metri pătraţi de teren se poate achiziţiona cu 45.000 de euro.

Oferta este bogată şi în alte localităţi din Ilfov. Astfel, în Vidra, localitate care se află la doar 12 kilometri de Bucureşti, o casă cu patru camere şi un teren de 500 de metri pătraţi costă 60.000 de euro. Ceva mai ieftină este o proprietate similară în localitatea Măgurele – 50.000 de euro.

În Fundeni, o casă cu patru camere şi 1.000 de metri pătraţi de teren costă 48.000 de euro. În localităţile bine cotate pe piaţa imobiliară preţurile sunt sensibil mai mari. De exemplu, în Popeşti Leordeni, o casă cu patru camere şi un lot de 500 de metri pătraţi de teren se poate achiziţiona cu 90.000 de euro.


Măsuri de precauţie
Înainte de a face însă o astfel de achiziţie clientul trebuie să studieze proprietatea pentru a vedea în ce stare se află, cât va trebui să investească în ea şi cât de bine stă zona la capitolul utilităţi. Este util să se ceară şi un certificat de urbanism, în cazul în care proprietarul vrea să schimbe regimul de înălţime al locuinţei sau să construiască anexe. În cazul în care vrea să demoleze casa, va trebui să ceară o autorizaţie de desfiinţare a construcţiei, iar această operaţiune necesită nu numai timp, ci şi bani.

Valentin Baesu

Sursa: Cotidianul
Vezi stirile din   din data 
 Calendar (zz/ll/aaaa) 
Mai multe stiri imobiliare
• ( 02/07/2008 ) AFACERI IMOBILIARE: Casa cu teren langa Bucuresti – 50.000 de euro
• ( 02/07/2008 ) AMENAJARI INTERIOARE: Sa fie lumina!
• ( 02/07/2008 ) AMENAJARI INTERIOARE: Ambianta cu fotolii
• ( 02/07/2008 ) CONSTRUCTII: Utilajele pentru casa noua s-au scumpit cu pana la 45%
• ( 02/07/2008 ) CASA SI GRADINA: Culorile gradinii