Se poarta perdeaua baroca19/03/2007 

Perdelele au evoluat in timp, ca de altfel toate produsele. Anul acesta se cauta perdelele cu modele geometrice.

Perdelele au o dubla functie, estetica si functionala, aspect care este atent urmarit de marii producatori care, ca si in moda, propun doua colectii pe an, dedicate tesaturilor pentru casa. „In tendintele colectiilor 2007 primavara-vara am remarcat o subtila exploatare a contrastelor, atit cromatice, de exemplu pe linia alb-negru, cit si a desenelor coordonate: cele florale cu cele cu dungi, modele geometrice cu modele de inspiratie clasica si baroca“, ne-a spus directorul general al firmei Eclaude, Claudia Alecu. Multi proprietari sint de acord cu unele zvonuri cum ca nu se mai poarta perdelele si reactioneaza ca atare, nemaifolosind perdele. „Mergeti unde doriti, in orice tara din Vest, si o sa vedeti ca sint doar zvonuri. Perdelele se poarta la toate casele. O casa fara perdele este o casa goala. Este si o vorba din batrini: nu se numeste casa aceea care nu are un covor, o perdea si o nevasta“, ne-a spus Gheorghe Talpos, directorul firmei Decorin. Dupa momentul 1989, piata a fost inundata de jaluzele verticale, pe care multi le folosesc si in loc de perdele.

Jaluzelele atrag praful

„Nu sint de acord cu jaluzelele verticale, nu sint potrivite pentru rezidente. Perdeaua este un material cald, creeaza o atmosfera de intimitate, se potriveste bine interiorului unei case, este mai estetica“, a mai spus Gheorghe Talpos, adaugind ca jaluzelele se incarca electric atragind praful. Perdelele pot fi clasice, rustice si moderne. Ultima categorie poate inlocui cu succes jaluzelele, intrucit sint perdele pliabile, adica functioneaza la fel ca o jaluzea. „Perdeaua se pliaza pe verticala cu ajutorul unui snur“, a precizat Gheorghe Talpos. La diferite distante, pe lungimea perdelei sint cusute niste pliuri pentru a ajuta la ridicarea perdelei. Acest gen de perdea este simpla si ofera si protectie vizuala.

Perdelele rustice pot fi din marchizet, un material care se purta pe vremuri, dar si din matase. In plus, aceste perdele beneficiaza de diverse cusaturi sau broderii. „Avem clienti mai virstnici, care cauta perdele cum erau odata, perdele tip Pascani sau Jakard“, a amintit Gheorghe Talpos. Aceste perdele se incadreaza in categoria celor clasice, pentru interioare cu mobilier stil, cu baldachine.

Organza se potriveste la living

Mobila determina alegerea culorii perdelei. „Cromatica perdelelor se alege in functie de restul culorilor si tonurilor folosite pentru mobilier, pardoseala, zugraveli si tapetari, corpuri de iluminat si, nu in ultimul rind, de preferintele beneficiarului“, a adaugat Claudia Alecu. Potrivit lui Gheorghe Talpos, livingurile trebuie sa beneficieze de perdele cu o tesatura mai usoara, gen organza. Aceasta este si cea mai fina tesatura pentru perdele. „Livingul imbraca in cele mai multe dintre cazuri aspecte elegante, rafinate, in culori mai calde, mai neutre, mai degajate. Poate primi, de asemenea, un aspect elegant, rafinat, elaborat prin folosirea clasicelor aranjamente cu galerie metalica, perdea si draperie“, a completat Claudia Alecu. Dormitoarele trebuie dotate cu perdele cu tesatura mai densa. „Dormitorul trebuie, oarecum, ferit de privirile indiscrete. Din acest motiv se preteaza perdele care sa protejeze cit mai bine interiorul“, a mai spus Gheorghe Talpos.

Mobila da culoarea

„Perdelele din dormitor trebuie asortate cu draperiile, cu cuvertura de pat, cu pernutele decorative sau cu tapiseria unui fotoliu sau a unei banchetute“, a precizat directorul Eclaude. Dormitoarele copiilor trebuie sa aiba perdele speciale, mai viu colorate. Exista si perdele cu diverse broderii, cu papusi sau cu diversi eroi din desene animate. Culorile perdelelor din toata casa trebuie alese atent, astfel incit sa se asorteze cu mobilierul, precum si cu zugravelile din fiecare camera. „Culoarea perdelelor o stabileste fiecare proprietar in parte sau impreuna cu noi“, a adaugat Gheorghe Talpos. De asemenea, exista si perdele dedicate spatiilor de gatit. Acestea au ca modele sau broderii diverse legume sau fructe.

Preturi pentru toate buzunarele

Ca pret, metrul liniar de perdea variaza intre 25 si 500 de lei, fara TVA. Metrul liniar de perdea are o latime cuprinsa intre 2,60 si 3 metri. Cele mai ieftine, cautate in special de catre cei cu venituri mici, potrivit lui Gheorghe Talpos, sint din voal simplu. Cele mai scumpe, pe care nu si le poate permite oricine, sint confectionate din matase naturala cu diverse broderii. „Preturile se exprima pe o scara destul de larga in functie de latimea, compozitia, designul si provenienta tesaturii. Metrul liniar de perdea poate depasi chiar 1.500 de lei“, a mai spus Claudia Alecu. Montarea perdelelor presupune instalarea tuturor sistemelor, fie ele sine, galerii, storuri, a tesaturilor pe aceste sisteme, eventuala lor calcare. „Valoarea montarii poate reprezenta si 10% din valoarea materialelor“, a mai spus Claudia Alecu. Galeriile pot fi confectionate din beton, gips-carton, aluminiu sau lemn.

  • Vinzari in crestere

Vinzarile de perdele cresc de la an la an. Vinzarile firmei Decorin au crescut anul trecut, comparativ cu 2005, cu aproximativ 25-30%. Potrivit lui Gheorghe Talpos, vinzarile de perdele cresc in perioadele premergatoare sarbatorilor de Paste si de Craciun. Ca in orice domeniu legat de amenajarile de interior, si in cel al perdelelor, vinzarile cresc in ritm accelerat”, a concluzionat Claudia Alecu.

Nicu Stan
Sursa: Cotidianul
Vezi stirile din   din data 
 Calendar (zz/ll/aaaa) 
Mai multe stiri imobiliare
• ( 26/03/2007 ) AMENAJARI INTERIOARE: Meserias ieftin vs garantie de firma
• ( 21/03/2007 ) AMENAJARI INTERIOARE: Regleaza fluxurile de energie pozitiva in baie si bucatarie
• ( 21/03/2007 ) AMENAJARI INTERIOARE: Bucatarii liliputane
• ( 21/03/2007 ) AMENAJARI INTERIOARE: Cum amenajezi locul pentru hobby
• ( 19/03/2007 ) AMENAJARI INTERIOARE: Se poarta perdeaua baroca
• ( 07/03/2007 ) AMENAJARI INTERIOARE: Ratan si rachita - care este diferenta?
• ( 07/03/2007 ) AMENAJARI INTERIOARE: Modern si relaxant
• ( 07/03/2007 ) AMENAJARI INTERIOARE: Unde sa folosim mobila din ratan sau rachita
• ( 28/02/2007 ) AMENAJARI INTERIOARE: Revolutia IKEA a inceput
• ( 28/02/2007 ) AMENAJARI INTERIOARE: Trucuri pentru reducerea facturii la caldura
• ( 28/02/2007 ) AMENAJARI INTERIOARE: Culori care incalzesc
• ( 21/02/2007 ) AMENAJARI INTERIOARE: Ventiloconvectorul, grad sporit de confort
• ( 21/02/2007 ) AMENAJARI INTERIOARE: Cum aduci energia pozitiva in sufragerie
• ( 21/02/2007 ) AMENAJARI INTERIOARE: Insula practica din bucatarie
• ( 19/02/2007 ) AMENAJARI INTERIOARE: 500 de lei, bariera antihot din PVC
• ( 09/02/2007 ) AMENAJARI INTERIOARE: Mobila scumpa o bate pe cea ieftina la vinzari
• ( 07/02/2007 ) AMENAJARI INTERIOARE: Tineresc in mov si verde
• ( 05/02/2007 ) AMENAJARI INTERIOARE: Igrasia dispare cu 30 de euro
• ( 05/02/2007 ) AMENAJARI INTERIOARE: Casa Feng Shui pe plai mioritic
• ( 31/01/2007 ) AMENAJARI INTERIOARE: Gresie si faianta ca nou-noute
• ( 19/01/2007 ) AMENAJARI INTERIOARE: Pardoseala din PVC, de la 6 euro metrul patrat
• ( 19/01/2007 ) AMENAJARI INTERIOARE: Tapetul si vopseaua se bat pe viata si pe bani
• ( 11/12/2006 ) AMENAJARI INTERIOARE: Trucuri pentru locuinta mai mare
• ( 06/11/2006 ) AMENAJARI INTERIOARE: Silicon pe acoperis
• ( 01/11/2006 ) AMENAJARI INTERIOARE: Doi copii, o singura camera
• ( 01/11/2006 ) AMENAJARI INTERIOARE: Copacul potrivit la locul potrivit
• ( 01/11/2006 ) AMENAJARI INTERIOARE: Chiuveta "sculptata" in blatul de granit
• ( 27/09/2006 ) AMENAJARI INTERIOARE: Sufrageria s-a pensionat, traiasca livingul!
• ( 27/09/2006 ) AMENAJARI INTERIOARE: Culorile casei tale
• ( 20/09/2006 ) AMENAJARI INTERIOARE: Ce trebuie sa stiti despre parchetul exotic
Pagina 8 / 9
<<<123456789>>>