Pregateste-te de montarea parchetului!16/04/2008 

Meşterii spun că nu trebuie să ţii cutiile în picioare şi că trebuie să le deschizi abia după zece zile de la cumpărare.

Te-ai hotărât să-ţi pui parchet? Experţii în domeniu spun că, dacă locuinţa este nouă, trebuie să-l montezi abia după ce termini toate lucrările care implică apa sau umezeala, precum instalaţiile sanitare, tavanele false sau lucrările la zidurile încăperilor. De asemenea, sistemele de încălzire şi de aerisire trebuie să funcţioneze tot timpul, astfel încât să fie menţinute, minimum cinci zile înainte de montare, o temperatură între 15,5 şi 19 grade Celsius şi o umiditate de 40-60%.

„Parchetul nu trebuie să fie cumpărat dacă imobilul nu este terminat sau dacă orice lucrare cu ciment, tencuială ori var nu este complet uscată“, recomandă Mihai Muntean, key account manager al companiei Design Parchet. În plus, parchetul trebuie adus la locul instalării cu cel puţin zece zile înainte, dar cutia nu trebuie deschisă până când nu se face montarea.

Practic, temperatura parchetului trebuie să fie aceeaşi cu cea a camerei în care vrei să-l instalezi. Cutia cu bucăţile de lemn ce vor fi îmbinate nu trebuie aşezată în picioare, ci pe orizontală şi într-un loc cât mai uscat. „Ea nu trebuie să stea direct pe beton sau lângă pereţii exteriori“, recomandă meşterul Marian Iordache.

Verificarea şi pregătirea


Înainte de a instala parchetul, este indicat să verifici dacă acesta are culoarea şi finisajul pe care le-ai comandat. „Dacă materialul nu este cel dorit de tine, în niciun caz nu trebuie să-l opreşti. Compania de la care l-ai cumpă rat este obligată să ţi-l schimbe“, este de părere meşterul Andrei Marian, din Bucureşti. Specialiştii spun că, înainte de montarea oricărui tip de parchet, trebuie să verifici dacă podeaua pe care va fi instalat e în bună stare.

Ei recomandă ca, înainte cu zece zile de montare, să te asiguri că podelele sunt netede, solide şi foarte curate. Trebuie să verifici să nu aibă ceară, grăsime, vopsea sau ulei. „Trebuie să şmirgheluieşti zonele mai ridicate şi încheieturile. Planeitatea şapei nu trebuie să depăşească abaterea de 2 mm pentru o suprafaţă de 1,5 metri liniari“, afirmă Mihai Muntean. De asemenea, trebuie să ai grijă ca suprafaţa podelei să fie bine uscată. Şapa nu trebuie să aibă umiditatea sub 2%.

Montarea pardoselii din lemn


Pentru estetică, trebuie să montezi, pe orizontală, pe o linie, atât plăci scurte, cât şi lungi. „Lucrează din mai multe cutii o dată, pentru a asigura un amestec corespunzător de culoare şi nuanţă“, recomandă Mihai Muntean. Trasează o linie la distanţa dorită de perete, pentru a te ajuta atunci când aliniezi plăcile. Când suprafaţa este pregătită (curată, netedă, plană), se poate lipi parchetul peste dalele de beton, folosindu-se un adeziv. După stabilizarea definitivă a parchetului, dacă este cazul, se procedează la şlefuire şi lăcuire.



RECOMANDĂRI

Cum trebuie să-l întreţii

> Nu folosi pentru pardoselile din lemn produse care sunt destinate suprafeţelor acoperite cu linoleum.

> Plasează covoraş e la intrarea în cameră, pentru a împiedica pătrunderea, în parchet, a diferitelor mizerii.

> Mătură sau aspiră regulat podeaua.

> Nu spăla niciodată parchetul (din lemn) doar cu apă. Este indicată folosirea unui mop umezit, nu plin cu apă, pentru ştergere. Prea multă apă poate da parchetului un aspect neplăcut, îl poate deteriora şi lasă în urmă reziduuri.

> Şterge urmele de pe pardoseală cu un prosop uscat sau foarte puţin umezit.

> Pune plastic sau protectori sub picioarele pieselor de mobilier pentru a preveni zgârierea parchetului.

> Pentru a readuce strălucirea unei pardoseli ceruite, trebuie să o lustruieşti. Pentru asta, cel mai indicat este să apelezi la o maşină monodisc. Evident, se pot folosi şi substanţe de ceruire, care trebuie utilizate conform instrucţiunilor scrise pe ambalaj.

> Când muţi mobilierul, protejează parchetul prin introducerea unei cârpe sub picioarele pieselor.

> Atenţie! Pantofii cu tocuri pot ciobi suprafaţa pardoselii.

> Şi rotilele pot să zgârie parchetul. E suficient să ai un musafir grăbit, care să-şi ducă trolerul în camera de oaspeţi.

> Nu aplica în exces ceară pe pardoseală. Sub mobilă sau în zonele mai puţin utilizate nu trebuie să aplici ceară de fiecare dată, pentru a nu obţine un strat prea îngroşat.

> Bucătăria este locul cel mai frecventat din casă. Pentru a preveni stricarea timpurie a finisajului parchetului, protejează zona principală, precum şi pe cea a cuptorului, cu un covoraş. Schimbă, spală sau aspiră frecvent ştergătorul.

> Chiar şi atunci când foloseşti un produs dedicat întreţinerii parchetului, stoarce foarte bine laveta care a fost îmbibată în produs.
 
Sursa: Mihai Muntean, key account manager al companiei Design Parchet.

Mirabela Anghel

Sursa: Evenimentul Zilei
Vezi stirile din   din data 
 Calendar (zz/ll/aaaa) 
Mai multe stiri imobiliare
• ( 23/04/2008 ) AMENAJARI INTERIOARE: Eleganta extrema, in alb si negru
• ( 16/04/2008 ) AMENAJARI INTERIOARE: Pregateste-te de montarea parchetului!
• ( 16/04/2008 ) AMENAJARI INTERIOARE: Impresie de spatiu într-o locuinta mica
• ( 11/04/2008 ) AMENAJARI INTERIOARE: Hirtia este cel mai bun izolator termic pentru casa
• ( 09/04/2008 ) AMENAJARI INTERIOARE: De ce trebuie sa tii cont la cumpararea unei usi metalice
• ( 09/04/2008 ) AMENAJARI INTERIOARE: Tendinte in mobilier
• ( 09/04/2008 ) AMENAJARI INTERIOARE: Jaluzele de bun-gust pentru aspectul locuintei
• ( 09/04/2008 ) AMENAJARI INTERIOARE: Alege corect aparatul de aer conditionat!
• ( 09/04/2008 ) AMENAJARI INTERIOARE: Supravegheaza montarea termopanelor!
• ( 09/04/2008 ) AMENAJARI INTERIOARE: Parchetul, solutia ideala pentru camere
• ( 04/04/2008 ) AMENAJARI INTERIOARE: Becul din casa ne poate face mai destepti si mai sanatosi
• ( 02/04/2008 ) AMENAJARI INTERIOARE: Pierre-Yves Rochon, maestrul rafinamentului
• ( 02/04/2008 ) AMENAJARI INTERIOARE: Culori deschise pentru hol
• ( 02/04/2008 ) AMENAJARI INTERIOARE: Mobila ideala in baie
• ( 27/03/2008 ) AMENAJARI INTERIOARE: Cea mai ieftina varianta pentru o camera in plus
• ( 20/03/2008 ) AMENAJARI INTERIOARE: Zugraveala cu model ataca tapetul
• ( 19/03/2008 ) AMENAJARI INTERIOARE: SPATII CU RANDAMENT: Incorporeaza aragazul si frigiderul
• ( 19/03/2008 ) AMENAJARI INTERIOARE: Cum sa vopsesti corect peretii
• ( 19/03/2008 ) AMENAJARI INTERIOARE: Corpuri de iluminat ideale pentru locuinta ta
• ( 12/03/2008 ) AMENAJARI INTERIOARE: SPATII CU RANDAMENT: Fara cada intr-o baie mica
• ( 12/03/2008 ) AMENAJARI INTERIOARE: Pereti netezi ca-n palma!
• ( 12/03/2008 ) AMENAJARI INTERIOARE: Se poarta bucatariile superutilate
• ( 11/03/2008 ) AMENAJARI INTERIOARE: BedUp, solutie ingenioasa pentru lipsa de spatiu
• ( 05/03/2008 ) AMENAJARI INTERIOARE: FENG-SHUI: Pat comod pentru camera de oaspeti
• ( 05/03/2008 ) AMENAJARI INTERIOARE: Aranjeaza masa cu stil!
• ( 27/02/2008 ) AMENAJARI INTERIOARE: Paturile clasice sunt din nou la moda
• ( 20/02/2008 ) AMENAJARI INTERIOARE: Nu pune biroul cu spatele la fereastra!
• ( 20/02/2008 ) AMENAJARI INTERIOARE: Se poarta iarasi mobila veche
• ( 13/02/2008 ) AMENAJARI INTERIOARE: Fara obiecte ascutite in camera copilului
• ( 13/02/2008 ) AMENAJARI INTERIOARE: Accesoriile iti personalizeaza caminul
Pagina 4 / 9
<<<123456789>>>