Designerii în amenajări interioare spun că, dacă vrei să creezi aparenţa de mai mult loc în apartament, trebuie să zugrăveşti pereţii în culori deschise şi să alegi mobilă multifuncţională.
Ai o casă mică şi nu ştii ce să faci pentru mai mult spa- ţiu? Specialiştii în domeniu oferă câteva soluţii pentru rezolvarea acestei probleme. Ei spun că, pentru impresia de spaţialitate, trebuie să începi cu zugrăvirea încăperilor şi cu alegerea corectă a culorilor.
De pildă, tavanul trebuie să fie întotdeauna alb, dar nu şi pereţii. Cremul şi o nuanţă apropiată de cea a nisipului sunt perfecte pentru toate camerele. „Dacă vrei ceva deosebit, poţi alege verde «mentă», foarte deschis, pentru pereţii din dormitor.
Pentru living, culoarea untului este ideală deoarece se potriveşte cu orice mobilier, indiferent de stilul sau designul acestuia ori de linia cromatică“, recomandă Magdalena Dumitru, arhitect al companiei Quarters Design. Pentru pereţii din camera unde se află biroul, poţi opta pentru culoarea piersicii.
Specialistul Daniel Petrescu, arhitect al firmei de design SpazioStudio, spune că, dacă vei zugrăvi în culori foarte închise, încăperile vor deveni întunecoase, iar spaţiul va părea mult mai mic decât în realitate.
Fără ferestre mici şi cu multe ochiuri
Trebuie să acorzi o atenţie deosebită şi ferestrelor. „Este recomandat ca acestea să fie foarte mari şi să nu existe, pe o singură deschidere a ferestrei, trei ochiuri de geam“, mai spune arhitectul Daniel Petrescu.
Şi corpurile de iluminat au o importanţă foarte mare. Dacă nu sunt bine alese, îţi vor micşora substanţial spaţiul din locuinţă. „În cazul în care pui lustre de 50 de cm într-o încăpere de 2,5 metri înălţime, este normal ca spaţiul să se îngusteze. Mult mai potrivite, într-o astfel de cameră, sunt plafonierele, care au prindere directă în tavan“, spune Bogdan Ştefănescu, directorul general al companiei distribuitoare de corpuri de iluminat Alexbob Impex din Bucureşti.
Designerii de amenajări interioare mai spun că este bine ca gresia şi parchetul să fie de nuanţe apropiate vopselei de pe pereţi, astfel încât să nu ai „ruperi“ de culoare sau de material.
Oglinzi foarte mari, cât peretele
Pentru a putea obţine mai mult spaţiu în locuinţă, trebuie să alegi şi un mobilier adecvat. „Pentru dormitor, este ideal un pat care se ridică şi se închide într-un dulap ce se se află pe perete. În niciun caz nu este indicat să optezi pentru un mobilier greoi, care, de regulă, ocupă foarte mult loc“, spune Daniel Petrescu. Obiectele de mobilier care au funcţii multiple te vor ajuta să nu risipeşti spaţiul.
„De exemplu, o comodă cu multe sertare, pe care poţi aşeza o lampă, se potriveşte foarte bine în acest caz. Deşi are multe rafturi, nu recomand biblioteca pentru că nu este închisă şi totul se află la vedere, şi va aglomera vizual şi mai mult acel loc“, explică arhitectul Magdalena Dumitru.
De asemenea, designerii în amenajă ri interioare recomandă oglinzile cât mai mari, de preferat pe tot peretele.
În sufragerie, dulapurile până în tavan te vor ajuta să foloseşti şi spaţiile de sus, care în general rămân neutilizate. Şi o canapea extensibilă este potrivită, mai ales că o poţi folosi şi în cazul unor musafiri.
Faianţă dreptunghiulară
Pentru bucătării, designerii recomandă corpurile de mobilier care au uşi din sticlă.
În interiorul lor, vei putea amplasa sisteme de iluminat. Acestea dau impresia de spaţialitate. În baie este indicat să foloseşti locurile care par inutile.
„Sub chiuvetă, poţi aşeza un dulap cu mai multe sertare. Pe lângă faptul că acest loc va deveni util, în acelaşi timp vei masca şi racordurile instalaţiilor pentru apă, care nu sunt estetice“, mai spune Daniel Petrescu.
Pentru pereţii din baie, este indicat să optezi pentru o faianţă dreptunghiulară, montată pe orizontală, pe latura mică. Ideal ar fi să alegi dimensiuni foarte mici, de 10 x 10 cm. „Cu cât intră mai multe bucăţi pe un perete, cu atât spaţiul va părea mai mare“, afirmă Magdalena Dumitru.
Pentru hol, sunt recomandate dulapurile pentru încălţăminte, cu sistem de rabatare. De preferat sunt cele foarte înalte şi înguste.
Mirabela Anghel |