Cine scoate America din criza imobiliara22/08/2011 

Visul American nu a murit, el doar se schimbă. Cumpărători din Canada, China, Mexic şi din alte ţări iau cu asalt pieţele imobiliare din Statele Unite ale Americii, în special Florida şi California, în căutare de case ieftine, informează publicaţia The Fortune.

În timp ce americanii se întreabă dacă mai merită sau nu să fie proprietari, străinii în căutare de proprietăţi ieftine sunt dornici de a pune mâna pe o bucată din Visul American. În anii care au urmat imploziei pieţei imobiliare, achiziţiile străinilor au fost câteva pete de lumină într-o piaţă sumbră.

În cele 12 luni care s-au încheiat în martie 2011, vânzările internaţionale în Satele Unite au totalizat 82 miliarde dolari, în creştere de la 66 miliarde dolari în 2010, potrivit Uniunii Naţionale a Agenţilor Imobiliari. Canadienii sunt primii clasaţi în acest top, cu 23% din totalul vânzărilor internaţionale, fiind urmaţi de chinezi, mexicani, englezi şi indieni. Vânzările către cumpărătorii din Argentina şi Brazilia au raportat o creştere de 5%, cu 2% mai mult faţă de anul trecut, mai arată articolul din Fortune.

Desigur, această tendinţă nu va duce la revenirea pieţei imobiliare, din moment ce vânzările internaţionale reprezintă un mic procent din totalul vânzărilor. Dar în cazul statelor Florida şi California, achiziţiile făcute de străinii bogaţi s-au dovedit a fi semnificative. Mai mult de 40% din tranzacţiile internaţionale au fost parafate în cele două state. În Florida, Cape Coral, Ft. Lauderdale, Miami, Naples, Fort Meyer, Kissimmee (unde se află Disney World), Orlando şi Jacksonville sunt oraşele preferate de străini, potrivit site-ului imobiliar Trulia, care a monitorizat vizualizările de către străini a proprietăţilor scoase la vânzare. Aproape 20% din tranzacţiile efectuate în acest stat vin din partea cumpărătorilor internaţionali, majoritatea din Canada.

Preţurile caselor din Florida au scăzut dramatic din 2006, când au atins vârful, pe fondul numeroaselor executări silite. În plus, un dolar american mai slab în faţa celui canadian, a dus la achiziţii de proprietăţi în zonele suburbane irezistibile. Dar noţiunea de a deţine o bucată din Visul American diferă în cazul cumpărătorilor străini, care văd această investiţie, plătită cu banii jos, mai mult ca un loc pentru vacanţă disponibil spre închiriere, decât un loc unde să îşi întemeieze o familie sau să se retragă la pensie.

Oricum ar defini sau redefini cumpărătorii străinii Visul American, aceştia ajută cel puţin la stabilizarea pieţei rezidenţiale din Florida, dacă nu cumva o salvează de la colaps.

În plus, în Miami este încă mai ieftin să cumperi o casă iar afluxul de cumpărători străini a făcut şi mai atrăgător segmentul pentru înhiriere. Raportul preţ-chirie, realizat de Trulia, a crescut cu 112%, de la 6 în ianuarie, la 12 în iulie (un raport sub 15 indică locurile unde este mai ieftin să cumperi decât să închiriezi). Acest lucru este important, din moment ce într-o piaţă sănătoasă chiria şi cumpărarea unei locuinţe au valenţe egale.

Şi California a avut de câştigat de pe urma străinilor. Preţurile caselor au scăzut cu 59% din perioada de boom – 2007 şi au atins pragul de jos în 2009. Spre deosebire de Florida, piaţa rezidenţială din unele zone ale statului şi-a găsit salvarea în buzunarul investitorilor chinezi. Asta în condiţiile în care costul de achiziţie al unei proprietăţi imobiliare în China s-a mărit odată cu creşterea dobânzilor şi a înăspririi standardelor de creditare, măsuri luate pentru a mai potoli elanul pe care piaţa imobiliară chineză l-a luat în ultimii ani. Printre cele mai populare oraşe din California pentru străini se numără: Los Angeles, San Francisco, Beverly Hills şi San Diego.

O comunitate care a câştigat de pe urma străinilor este San Marino, care a fost cât de cât la adăpost de prăbuşirea pieţei imobiliare. Aici, afluxul de vânători de case, în special chinezi, s-a simţit pe segmentul locuinţelor de lux. Anul trecut, în San Marino s-a înregistrat cel mai mare preţ mediu al unei locuinţe – 1,5 milioane de dolari, în creştere cu 1,6% faţă de anul precedent. Pentru chinezi, această zonă este adesea asociată cu cei bogaţi. Aşa că nu este nici o surpriză faptul că de la o comunitate predominantă albă în anii 90, acum lucrurile s-au schimbat, iar peste 50% dintre locuitori sunt asiatici, cu preponderenţă chinezi.

Investitorii străini nu vor salva piaţa caselor din SUA. Dar, conform unui raport recent al Capital Economics, dacă marile economii precum cea a Chinei şi a Indiei vor continua să de dezvolte, atunci interesul străinilor pentru locuinţele din SUA ar putea creşte.

 Teodora Tugui

Sursa: Cotidianul
Vezi stirile din   din data 
 Calendar (zz/ll/aaaa) 
Mai multe stiri imobiliare
• ( 04/04/2022 ) STIRI IMOBILIARE: De ce Pot Aparea Fluctuatii Mari la Pretul Apartamentelor de Vanzare din Craiova?
• ( 28/03/2022 ) STIRI IMOBILIARE: Ce Poate Creste Numarul de Cereri pentru Casele de Vanzare din Craiova?
• ( 07/12/2020 ) STIRI IMOBILIARE: Cum Se Pot Depista Si Evita Anunturile Dubioase Pentru Inchirieri Garsoniere?
• ( 02/12/2020 ) STIRI IMOBILIARE: Cum Arata Anunturile Imobiliare Adaptate La Situatia Actuala
• ( 23/11/2020 ) STIRI IMOBILIARE: Care Sunt Cele Mai Des Cautate Imbunatatiri De Catre Clienti La Apartamente De Inchiriat?
• ( 09/11/2020 ) STIRI IMOBILIARE: Evolutia Preturilor Imobiliare Craiova Si Trenduri Post Pandemie
• ( 02/11/2020 ) STIRI IMOBILIARE: Care Sunt Riscurile La Care Se Expun Cei Care Ofera Garsoniere De Inchiriat?
• ( 26/10/2020 ) STIRI IMOBILIARE: Cum Se Pot Interpreta Anunturile Imobiliare
• ( 21/09/2020 ) STIRI IMOBILIARE: Cum va Evolua Piata Imobiliara in Craiova in 2020
• ( 13/01/2020 ) STIRI IMOBILIARE: Anul 2019 a fost anul cu cele mai multe constructii de blocuri noi in Craiova
• ( 31/10/2019 ) STIRI IMOBILIARE: Craiovaimobiliare.ro se reinventeaza Anunturile se posteaza GRATUIT
• ( 02/07/2013 ) STIRI IMOBILIARE: Managerii estimeaza cresteri in toate sectoarele economice, pana in luna august
• ( 02/07/2013 ) STIRI IMOBILIARE: Basescu: Sunt ingrijorat privind liberalizarea achizitiei de terenuri
• ( 26/06/2013 ) STIRI IMOBILIARE: PRIMELE DESPAGUBIRI DUPA 2011 - Paisprezece fosti proprietari au primit titluri de despagubire de cateva milioane de euro
• ( 25/06/2013 ) STIRI IMOBILIARE: RA-APPS a redus din nou pretul imobilelor, acum cu 20%, si se indreapta spre vanzarea prin negociere
• ( 25/06/2013 ) STIRI IMOBILIARE: PRIMA CASA: Statul are in vedere suplimentarea fondurilor pentru program
• ( 25/06/2013 ) STIRI IMOBILIARE: CHIRIILE BIROURILOR din Bucuresti coboara pana la 7,7 euro/mp/luna
• ( 22/09/2011 ) STIRI IMOBILIARE: Tara unde piata imobiliara nu a fost afectata de criza
• ( 22/09/2011 ) STIRI IMOBILIARE: Scandal imobiliar: Sute de oameni care au platit pentru locuinte risca sa le piarda
• ( 22/09/2011 ) STIRI IMOBILIARE: Chirii de 90 de euro pe luna in Bucuresti. Afla unde
• ( 09/09/2011 ) STIRI IMOBILIARE: Tot mai putine locuinte sunt date in folosinta
• ( 09/09/2011 ) STIRI IMOBILIARE: Blocurile
• ( 09/09/2011 ) STIRI IMOBILIARE: Apartamentele noi, mai scumpe. Vezi ce tip de locuinta prefera romanii
• ( 22/08/2011 ) STIRI IMOBILIARE: Guvernul schimba sistemul de impozitare a caselor
• ( 22/08/2011 ) STIRI IMOBILIARE: Anuntul de vanzare sau inchiriere a unei case va include obligatoriu date din certificatul energetic
• ( 22/08/2011 ) STIRI IMOBILIARE: Cine scoate America din criza imobiliara
• ( 22/08/2011 ) STIRI IMOBILIARE: Ce fel de locuinte vor bucurestenii
• ( 14/04/2011 ) STIRI IMOBILIARE: Romanii isi doresc sa fie proprietari decat chiriasi
• ( 01/04/2011 ) STIRI IMOBILIARE: Cum arata vila de 100 de milioane de euro, cea mai scumpa casa din SUA
• ( 01/04/2011 ) STIRI IMOBILIARE: "Prima casa" mai mare pentru tinerii cu garsoniere
Pagina 1 / 16
<<<12345678910>>>