Notarii scad iar tarifele pentru tranzactiile cu proprietati28/09/2010 
Notarii publici scad iar tarifele. Ei propun Ministrului Justiţiei reduceri pentru servicii ca vânzările de proprietăţi, ipoteci şi moşteniri.

De exemplu, la o creanţă de 400.000 lei, onorariul notarial va scădea de la 1.775 lei la 500 lei. Reduceri semnificative se vor înregistra şi la autentificarea celorlalte acte de garanţie, acestea atingând limita de 35%. Prin urmare, onorariul pentru autentificarea unui contract de ipotecă la un împrumut în valoare de 100.000 lei va fi de 575 lei, faţă de 875 lei, cât este în prezent.


Pentru autentificarea oricăror alte acte privind creditarea bancară, dacă împrumutul a fost acordat şi ipoteca instituită, cum ar fi spre exemplu, o refinanţare, onorariul propus pentru serviciul notarial va fi de 100 lei. Pentru înstrăinări imobiliare s-au propus reduceri ale onorariilor de peste 12%, iar pentru actele de partaj, având drept obiect bunuri mobile sau imobile, reducerile sunt de peste 40%.

Astfel, la un act de partaj privind un bun imobil cu o valoare declarată de 40.000 lei, onorariul notarial scade de la 806 lei, la 421 lei.

De asemenea, pentru procedurile succesorale, reducerile propuse sunt, în medie, de 10%. O altă propunere îi vizează pe cei care cumpără apartamente prin intermediul ANL sau beneficiază de orice alte programe sociale – intenţia e ca onorariul să se calculeze la valoarea bunului stabilit de stat prin acte normative şi nu prin raportare la expertizele notariale.

După aprobarea de către Ministrul Justiţiei a onorariilor propuse de Consiliul Uniunii Naţionale a Notarilor Publici din România, Ordinul ministrului justiţiei urmează să fie publicat în Monitorul Oficial.

Teodora Trandafir

 
Sursa: Evenimentul Zilei
Vezi stirile din   din data 
 Calendar (zz/ll/aaaa) 
Mai multe stiri imobiliare
• ( 19/10/2010 ) STIRI IMOBILIARE: Cum arata prima casa de un miliard de dolari
• ( 19/10/2010 ) STIRI IMOBILIARE: Numarul caselor preluate de banci va urca la cateva mii
• ( 08/10/2010 ) STIRI IMOBILIARE: Prima Casa 3 de 100.000 euro
• ( 06/10/2010 ) STIRI IMOBILIARE: Ce riscuri sunt acoperite de asigurarea obligatorie
• ( 06/10/2010 ) STIRI IMOBILIARE: Cum s-au evaporat banii pagubitilor de la Planorama
• ( 28/09/2010 ) STIRI IMOBILIARE: Notarii scad iar tarifele pentru tranzactiile cu proprietati
• ( 24/09/2010 ) STIRI IMOBILIARE: Apartamentele din Bucuresti de sub 100.000 euro, cel mai des scoase la vanzare
• ( 22/09/2010 ) STIRI IMOBILIARE: Pot beneficia de credite prin programul Prima Casa 2 si cei care au avut locuinte
• ( 16/09/2010 ) STIRI IMOBILIARE: Exproprierea aduce pierderea imediata a dreptului de proprietate
• ( 14/09/2010 ) STIRI IMOBILIARE:
• ( 14/09/2010 ) STIRI IMOBILIARE: Prima toamna cu chirii mici
• ( 14/09/2010 ) STIRI IMOBILIARE: Romania, in topul statelor cu cele mai mari spatii comerciale noi
• ( 02/09/2010 ) STIRI IMOBILIARE: Statul a platit 90 milioane lei ca despagubiri fostilor proprietari
• ( 02/09/2010 ) STIRI IMOBILIARE: Studentii pot inchiria garsoniere si apartamente cu 100-150 de euro in Capitala
• ( 05/08/2010 ) STIRI IMOBILIARE: Brasov, Orasul de vis, pe primul loc si in topul ieftinirii apartamentelor
• ( 04/06/2010 ) STIRI IMOBILIARE: Dezvoltatorii ardeleni lasa casele neterminate
• ( 14/05/2010 ) STIRI IMOBILIARE: Cum vor fi chiriile in toamna, dupa ce se termina vacanta
• ( 14/05/2010 ) STIRI IMOBILIARE: Chiriasii locuintelor ANL din Tulcea nu sunt dispusi sa devina proprietari
• ( 06/04/2010 ) STIRI IMOBILIARE: Arad, orasul cu cele mai ieftine apartamente
• ( 22/03/2010 ) STIRI IMOBILIARE: Chiriile pentru spatiile de birouri din Bucuresti stagneaza
• ( 18/03/2010 ) STIRI IMOBILIARE: Cat costa sa te aperi de hoti, daca ai casa langa Capitala
• ( 15/03/2010 ) STIRI IMOBILIARE:
• ( 15/03/2010 ) STIRI IMOBILIARE: Case de la 20.000 de euro pe langa marile orase
• ( 04/03/2010 ) STIRI IMOBILIARE: Reabilitarea termica: tepe pe banii bucurestenilor
• ( 04/03/2010 ) STIRI IMOBILIARE:
• ( 01/03/2010 ) STIRI IMOBILIARE: Case noi prin intermediari - avantaje si dezavantaje
• ( 01/03/2010 ) STIRI IMOBILIARE: Cu 2.400 de lei, la "Prima casa 2"
• ( 24/02/2010 ) STIRI IMOBILIARE: Casa la tara pentru specialisti va avea cel putin 100 mp
• ( 22/02/2010 ) STIRI IMOBILIARE:
• ( 22/02/2010 ) STIRI IMOBILIARE: Locuinte de criza cu bursa scolara inclusa
Pagina 2 / 16
<<<12345678910>>>