Pogea: statul risca doar 10 milioane de euro la “Prima casa”03/06/2009 
Finanţele au calculat că numai 1% dintre clienţii programului nu-şi vor plăti ratele pentru locuinţa luată prin programul guvernamental “Prima casă”.
Statul se aşteaptă ca gradul de incidente de plată în cadrul programului „Prima casă“ să fie de doar 1% din valoarea creditelor acordate, a declarat ministrul Finanţelor, Gheorghe Pogea, luni seară la emisiunea “Naşul” de pe B1 TV.

“Putem garanta anul acesta credite de până la un miliard de euro. Nu vom avea incidente de plată foarte dese, aşa cum se speculează. Vă spun numai că până anul trecut, creditele neperformante de natură imobiliară erau de sub 0,2% din total. Asta ce înseamnă? Că românii trag cu dinţii să-şi plătească ratele la casă. Renunţă la orice, la vacanţe, la maşini, dar nu la casă.
E adevărat că în criză riscul de neplată creşte şi aşa ajungem la o rată de neperformanţă de 1%. Eu zic că merită să rişti 10 milioane de euro dacă faci fericiţi zeci de mii de oameni care vor avea casa lor. În plus, casele pentru care nu s-au plătit ratele intră în fondul locativ social al statului”, a explicat ministrul Finanţelor.

Tot pentru a pune capăt unor speculaţii, Pogea a indicat că, după 90 de zile de neplată, statul va lua casa debitorului, iar acesta nu va putea rămâne în chirie în ea.

De asemenea, ministrul a anunţat că din creditul “Prima casă” nu se vor putea achiziţiona locuinţe în construcţie. “Se vor putea lua doar case finalizate, vechi sau noi. În nici un caz case «la roşu»“, a explicat Pogea.

În altă ordine de idei, dacă atunci când s-a anunţat programul doar cinci bănci s-au arătat interesate de colaborarea cu Guvernul, ieri au depus oferte la Finanţe 16 bănci, a declarat ministrul.


Ionut Tudorica
Sursa: Cotidianul
Vezi stirile din   din data 
 Calendar (zz/ll/aaaa) 
Mai multe stiri imobiliare
• ( 12/06/2009 ) STIRI IMOBILIARE: Si apartamentele de trei camere pot intra in „Prima casa“
• ( 10/06/2009 ) STIRI IMOBILIARE: Reabilitarea termica trece de la blocuri la case doar cu acordul UE
• ( 09/06/2009 ) STIRI IMOBILIARE: Prima casa poate fi o vila langa Bucuresti
• ( 06/06/2009 ) STIRI IMOBILIARE: S-a dat legea pentru “Prima casa”: perioada de gratie de trei luni la credit, cinci ani interdictie de vanzare
• ( 03/06/2009 ) STIRI IMOBILIARE: Scadere usoara la numarul de locuinte finalizate
• ( 03/06/2009 ) STIRI IMOBILIARE: Pogea: statul risca doar 10 milioane de euro la “Prima casa”
• ( 03/06/2009 ) STIRI IMOBILIARE: 6 la suta dobanda la „Prima casa“
• ( 01/06/2009 ) STIRI IMOBILIARE: Prima casa este a statului
• ( 29/05/2009 ) STIRI IMOBILIARE: Pe hartie, „prima casa“ e de vis
• ( 29/05/2009 ) STIRI IMOBILIARE: In Baia Mare, pretul locuintelor a scazut la jumatate
• ( 29/05/2009 ) STIRI IMOBILIARE: Piata imobiliara nu se mai opreste din cadere
• ( 29/05/2009 ) STIRI IMOBILIARE: Isarescu garanteaza pentru „Prima casa”
• ( 27/05/2009 ) STIRI IMOBILIARE: Asigurarea obligatorie a locuintelor va intra in vigoare la 1 ianuarie 2010
• ( 27/05/2009 ) STIRI IMOBILIARE: Boc: Dobanda va scadea consistent pentru creditele “Prima casa”
• ( 25/05/2009 ) STIRI IMOBILIARE: 1% din valoarea casei pentru a evita o teapa imobiliara
• ( 21/05/2009 ) STIRI IMOBILIARE: Scandal imobiliar: 81 de persoane au platit apartamentele noi deja ipotecate
• ( 19/05/2009 ) STIRI IMOBILIARE: Chiriile au scazut cu peste 20% intr-un an
• ( 14/05/2009 ) STIRI IMOBILIARE: Locuintele vechi, intre scumpiri si ieftiniri
• ( 14/05/2009 ) STIRI IMOBILIARE: Preturile apartamentelor din Bucuresti s-au oprit din cadere
• ( 12/05/2009 ) STIRI IMOBILIARE: Retragerea englezilor a ieftinit casele in Europa
• ( 12/05/2009 ) STIRI IMOBILIARE: Imobiliarii nu se mai bucura la rezervari, ci la carti de vizita
• ( 11/05/2009 ) STIRI IMOBILIARE: Timisoara: o garsoniera a ajuns 20.000 de euro
• ( 11/05/2009 ) STIRI IMOBILIARE: Pretul pentru inlaturarea bulinei rosii - peste 99 de euro/mp
• ( 06/05/2009 ) STIRI IMOBILIARE: Casele romanilor s-au ieftinit degeaba
• ( 30/04/2009 ) STIRI IMOBILIARE: Intretinerea apartamentelor noi, cu pana la 116% mai scumpa decat a celor vechi
• ( 15/04/2009 ) STIRI IMOBILIARE: Case scumpite de cinci ori in ultimii cinci ani
• ( 15/04/2009 ) STIRI IMOBILIARE: Romanii nu cer credite nici pentru casele ieftinite
• ( 15/04/2009 ) STIRI IMOBILIARE: Oferte speciale la mare pana la mijlocul lui iunie
• ( 15/04/2009 ) STIRI IMOBILIARE: Apartamentele vechi din Bucuresti au pierdut 15% din pret intr-o luna
• ( 31/03/2009 ) STIRI IMOBILIARE: Falimentul bate la usa agentiilor imobiliare
Pagina 6 / 16
<<<12345678910>>>