Noua grila notariala sfideaza criza imobiliara09/01/2009 
Agenţii imobiliari consideră că preţurile la care se vor calcula taxele notariale sunt exagerate faţă de cele la care se vând apartamentele în prezent.
Altă situaţie criticată de către agenţii imobiliari o reprezintă evoluţia preţurilor din grilă de la an la an pentru apartamentele ultracentrale comparativ cu cea a celor din cartierele Capitalei. Pentru apartamentele din zone precum Piaţa Unirii se avansează o scădere cu peste 20% a preţului de grilă comparativ cu anul trecut, în vreme ce pentru cartierele Bucureştiului se avansează preţuri mai mari cu aproximativ 5%. „Situaţia se prezintă cu totul altfel. În zona centrală, preţurile apartamentelor au scăzut cu 15% în medie, deoarece oferta este mică, în vreme ce în cartiere oferta este mare şi preţurile au scăzut în medie cu 25%“, spune Ion Radu Zilişteanu, purtătorul de cuvânt al Asociaţiei Române a Agenţiilor Imobiliare.
Cert este că, deşi preţurile apartamentelor au scăzut drastic în ultimele luni, onorariile notarilor vor rămâne neschimbate.
 
În majoritatea zonelor din cartierul bucureştean Titan, în cazul apartamentelor cu două camere (cele mai cerute locuinţe), cele din blocurile construite înainte de 1977 sunt cotate la 75.000 de euro, cele de la parter, respectiv 81.000 de euro cele de la un etaj intermediar. Pentru blocuri ridicate între 1978 şi 1983, preţurile sunt de 80.000, respectiv 86.000 de euro, iar pentru cele construite după această dată se ajunge la 88.000, respectiv 94.000 de euro. În Militari, zona cuprinsă între Piaţa Veteranilor şi Apusului, la apartamentele construite înainte de 1977 s-a stabilit o valoare de grilă de 75.000 de euro pentru cele de la parter şi de 81.000 pentru cele de la un etaj intermediar. Pentru cele din categoria 1978-1983 se ajunge la 80.000, respectiv 86.000 de euro, iar pentru cele mai noi, preţurile sunt de 88.000 de euro pentru cele de la parter şi de 94.000 de euro pentru cele de la etajele intermediare.
 
În zone din Berceni precum Niţu Vasile, Alexandru Obregia, Emil Racoviţă sau Turnu Măgurele, pentru apartamentele cu două camere se ajunge la valori de 67.000 în cazul celor de la parterul blocurilor vechi şi 72.000 pentru cele de la etaje intermediare, în vreme ce pentru blocurile ridicate între 1978 şi 1983 se ajunge la preţuri de 71.000 şi 76.000 de euro. În blocurile mai noi, grila specifică preţuri de 78.000 de euro pentru cele de la parter şi de 84.000 de euro pentru cele de la etajele intermediare.
 
În cartierul Drumul Taberei, în zona care include străzile Sibiu, Compozitorilor sau Braşov, s-au stabilit pentru apartamentele construite înainte de 1977 preţuri de 67.000 de euro pentru cele de la parter şi 72.000 pentru cele de la etajele intermediare, pentru cele construite între 1978 şi 1983 se ajunge la valori de 71.000, respectiv 76.000 de euro, iar pentru cele mai noi s-au fixat preţuri de 78.000 de euro pentru cele de la parter, respectiv 84.000 de euro pentru cele de la etajele intermediare.
 
În Crângaşi, zona care include străzile Constructorilor şi Ceahlău, pentru apartamentele cu două camere construite înainte de 1977 s-a stabilit o valoare de grilă de 71.000 de euro pentru cele de la parter şi de 77.000 pentru cele de la un etaj intermediar. Pentru cele din categoria 1978-1983 se ajunge la 75.000, respectiv 81.000 de euro, iar pentru cele mai noi preţurile sunt de 83.000 de euro pentru cele de la parter şi de 89.000 de euro pentru cele de la etajele intermediare. În zona din Rahova care include Calea Ferentari, un apartament cu două camere situat la un etaj intermediar al unui bloc construit după 1984 este cotat la 84.000 de euro. Acelaşi apartament situat la parter este evaluat la 78.000 de euro. Un apartament construit între 1978 şi 1983 este evaluat la 76.000, respectiv 71.000 de euro, iar unul din blocurile mai vechi costă 67.000 de euro dacă este la parter şi 72.000 de euro dacă este la un etaj intermediar. Preţurile sunt pentru locuinţe confort 1.
 
Agenţii imobiliari consideră că noua grilă nu ţine cont de realitatea de pe piaţa imobiliară. „Se vorbeşte despre 94.000 de euro pentru un apartament în Militari, când preţurile sunt acum de şaptezeci şi ceva de mii de euro“, spune Ion Radu Zilişteanu. „Sunt nedreptăţiţi cetăţenii. Apartamentele se vând la preţuri sub grilă, dar taxele se plătesc la nivelul din grilă. Ar trebui ca această grilă să se actualizeze o dată la şase luni şi să fie consultaţi specialiştii de pe piaţa imobiliară. Această măsură afectează şi mai mult piaţa deoarece oamenii se vor gândi de două ori dacă vând locuinţa“, spune Liviu Ureche, certified international properties specialist. Cei care nu consideră corectă grila notarială pot aduce o expertiză proprie, pentru care vor plăti, în cazul apartamentelor, în jur de 100 de euro.
Valentin Baesu
 
Sursa: Cotidianul
Vezi stirile din   din data 
 Calendar (zz/ll/aaaa) 
Mai multe stiri imobiliare
• ( 23/01/2009 ) STIRI IMOBILIARE: Ministrul culturii pune frana avantului imobiliar din sectorul 2
• ( 22/01/2009 ) STIRI IMOBILIARE: Casa cu cea mai mica factura la intretinere
• ( 20/01/2009 ) STIRI IMOBILIARE: Scad chiriile spatiilor comerciale
• ( 20/01/2009 ) STIRI IMOBILIARE:
• ( 20/01/2009 ) STIRI IMOBILIARE: Amenzi uriase pentru agentii imobiliari
• ( 15/01/2009 ) STIRI IMOBILIARE: Doljenii nu se mai imprumuta pentru locuinte
• ( 09/01/2009 ) STIRI IMOBILIARE: Noua grila notariala sfideaza criza imobiliara
• ( 08/01/2009 ) STIRI IMOBILIARE: Noua grila notariala ignora prabusirea pietei: 94.000 de euro doua camere in Militari
• ( 06/01/2009 ) STIRI IMOBILIARE: Proprietarii de apartamente nu vor in ruptul capului sa lase la pret
• ( 30/12/2008 ) STIRI IMOBILIARE: Mituri imobiliare calcate in picioare in 2008
• ( 24/12/2008 ) STIRI IMOBILIARE: Apartamentele noi se vor ieftini
• ( 22/12/2008 ) STIRI IMOBILIARE: Grila notarilor coboara cu preturile apartamentelor la nivelul anului 2004
• ( 18/12/2008 ) STIRI IMOBILIARE: 2008, un an imobiliar atipic
• ( 18/12/2008 ) STIRI IMOBILIARE: Preturile garsonierelor au scazut sub 40.000 de euro
• ( 16/12/2008 ) STIRI IMOBILIARE: A venit vremea bancilor pentru locuinte
• ( 11/12/2008 ) STIRI IMOBILIARE: Executor acuzat de tunuri imobiliare
• ( 08/12/2008 ) STIRI IMOBILIARE: Preturile apartamentelor noi sunt in scadere
• ( 08/12/2008 ) STIRI IMOBILIARE: Bancile vand casele ipotecate la jumatate de pret
• ( 05/12/2008 ) STIRI IMOBILIARE: Prime majorate pentru cumpararea unei locuinte
• ( 05/12/2008 ) STIRI IMOBILIARE: Romanii nu reusesc sa cumpere locuinte, in ciuda discounturilor de 5-15% oferite de dezvoltatori
• ( 05/12/2008 ) STIRI IMOBILIARE: Case de la ANL in doar 3 ani
• ( 02/12/2008 ) STIRI IMOBILIARE: Alegerea si cumpararea locuintei se vor putea face din 2009 prin Internet
• ( 27/11/2008 ) STIRI IMOBILIARE: Casa de 13.000 de euro chiar exista
• ( 27/11/2008 ) STIRI IMOBILIARE:
• ( 26/11/2008 ) STIRI IMOBILIARE: Locuintele vechi se vor ieftini cu 15%
• ( 20/11/2008 ) STIRI IMOBILIARE: Romanii refuza banii statului pentru reabilitarea termica a blocului
• ( 18/11/2008 ) STIRI IMOBILIARE:
• ( 18/11/2008 ) STIRI IMOBILIARE:
• ( 17/11/2008 ) STIRI IMOBILIARE: Ieftinire. Criza scade chiriile la spatiile pentru birouri
• ( 13/11/2008 ) STIRI IMOBILIARE: Se ieftinesc si apartamentele noi
Pagina 8 / 16
<<<12345678910>>>