La apartamentele centrale s-a ajuns la discounturi de zeci de mii de euro, şi chiar de o sută de mii de euro, în funcţie de dimensiunile locuinţei. Un apartament situat în centrul Capitalei care costă câteva sute de mii de euro poate fi achiziţionat în prezent cu o sumă mult mai mică. “Apartamentele incluse în ofertă sunt de una, două, trei, respectiv patru camere şi fac parte din ansamblurile rezidenţiale City Center Residence, Dona Block şi Carol Park. Toate cele trei ansambluri sunt localizate în apropierea centrului Bucureştiului şi au fost deja parţial date spre locuire actualilor proprietari”, spun reprezentanţii firmei Europa Group International (EGI). Reducerea aplicată este de până la 100.000 de euro pentru apartamente şi de până la 1.001 euro/mp pentru birouri. Aceasta variază în funcţie de preferinţele şi opţiunile clienţilor: tipul de apartament şi suprafaţa acestuia, poziţionarea în cadrul complexului, locul de parcare, modalitatea de plată agreată etc. Valabilitatea campaniei de reduceri este de 15 zile, iar numărul imobilelor incluse în ofertă este limitat. Aceste reduceri vin într-un moment în care mulţi dezvoltatori apelează la promoţii pentru a vinde locuinţe noi, mai ales că piaţa locuinţelor noi nu a mers foarte bine în această vară. Oficialii Europa Group International spun însă că un alt motiv i-a determinat să opteze pentru aceste discounturi. “Este cunoscut faptul că datorită creşterii continue a cererii de imobile pe piaţa din Bucureşti, şi oferta de locuinţe a crescut foarte mult în acest an. Dar puţine dintre apartamentele ofertate sunt terminate sau în curs de finalizare în acest an. Europa Group Investment a apelat la această soluţie pentru a veni în ajutorul consumatorilor şi a facilita achiziţionarea unei locuinţe, cu posibilitatea ocupării acesteia încă din acest an”, spun reprezentanţii EGI.
Valentin Baesu
|