Indicele de pret pentru apartamentele vechi, în scadere16/06/2008 

Indicele preţurilor pentru locuinţele din Capitală dat publicităţii pentru luna mai de către compania imobiliară Colliers este de 1.843 euro/metru pătrat, cu 45 de unităţi sub valoarea din aprilie.

BREI-N (Indicele apartamentelor noi) se situează la nivelul de 1.909 euro/mp, cât era şi în luna precedentă, în vreme ce BREI-V (indicele apartamentelor vechi) înregistrează o scădere de 5%, de la 1.892, în aprilie, la 1.808 euro/mp, în luna mai. “Această depreciere este efectul scăderii numărului de tranzacţii pe piaţă din lunile aprilie-mai şi a fost posibilă datorită caracterului subiectiv al preţurilor apartamentelor vechi”, se arată în raportul Colliers. În ciuda acestei scăderi cu 2,4%, BREI se menţine peste valoarea înregistrată în ianuarie 2008, de 1.826 euro/mp, iar minimul atins în primele cinci luni este încă destul de departe, BREI mai având de coborât 67 de unităţi pentru a trece acel prag.

Singurul sector al Capitalei care a înregistrat o apreciere a preţurilor este sectorul 3, însă creşterea este de doar 2%. Sectorul cu cel mai mare preţ/mp rămâne sectorul 1, cu o cotă de 2.208 euro/mp, urmat de sectorul 4, care a înregistrat o valoare de 1.948 euro/mp. Valoarea cea mai scăzută este cea a sectorului 6, cu puţin sub 1.600 euro/mp, în special din cauza caracterului omogen al acestui sector, axat în proporţie de aproape 100% pe clasa medie a pieţei. Compania Colliers a lansat recent primul indice de preţ pentru piaţa rezidenţială, Bucharest Real Estate Index. Acesta calculează preţul pe metrul pătrat construit, plus terasa, atât în cazul locuinţelor vechi, cât şi în cazul celor din noile ansambluri rezidenţiale.

Valentin Baesu

Sursa: Cotidianul
Vezi stirile din   din data 
 Calendar (zz/ll/aaaa) 
Mai multe stiri imobiliare
• ( 15/07/2008 ) STIRI IMOBILIARE: Apartamentele s-au ieftinit cu 12% in ultimul trimestru
• ( 14/07/2008 ) STIRI IMOBILIARE: Targu Jiu: Pretul apartamentelor a sarit in aer
• ( 14/07/2008 ) STIRI IMOBILIARE: Ferentariul bate Otopeniul la calitatea terenului pentru casa
• ( 09/07/2008 ) STIRI IMOBILIARE: Au inghetat chiriile
• ( 09/07/2008 ) STIRI IMOBILIARE: Locuintele din Bucuresti, mai ieftine de la o luna la alta
• ( 07/07/2008 ) STIRI IMOBILIARE: Cumperi 140 mp si locuiesi in 110 mp
• ( 07/07/2008 ) STIRI IMOBILIARE: Bucurestenii nu s-ar muta in Ilfov
• ( 26/06/2008 ) STIRI IMOBILIARE: Piata imobiliara se scutura de speculanti
• ( 25/06/2008 ) STIRI IMOBILIARE: Case nationalizate care nu sunt retrocedate
• ( 23/06/2008 ) STIRI IMOBILIARE: Vesti proaste pentru piata imobiliara: creditul de casa pune frana
• ( 17/06/2008 ) STIRI IMOBILIARE: Imobiliarii se bat in oferte de creditare
• ( 16/06/2008 ) STIRI IMOBILIARE: Indicele de pret pentru apartamentele vechi, în scadere
• ( 16/06/2008 ) STIRI IMOBILIARE: Doar noua romani au primit subventia pentru casa noua
• ( 16/06/2008 ) STIRI IMOBILIARE: TVA-ul imobiliar, o nebuloasa
• ( 12/06/2008 ) STIRI IMOBILIARE: Cum sa-ti faci bloc ilegal, cu voie de la primarie
• ( 11/06/2008 ) STIRI IMOBILIARE: Terenurile de la Zoo nu-si pot schimba destinatia
• ( 11/06/2008 ) STIRI IMOBILIARE: Casele nationalizate raman la mana judecatorilor
• ( 09/06/2008 ) STIRI IMOBILIARE: Bucurestenii asteapta peste 35.000 de apartamente noi
• ( 06/06/2008 ) STIRI IMOBILIARE: Cumparatorul va dicta pretul apartamentelor
• ( 06/06/2008 ) STIRI IMOBILIARE: Apartamentele vechi, mai scumpe decat vilele
• ( 04/06/2008 ) STIRI IMOBILIARE: Campionii ipotecarelor
• ( 02/06/2008 ) STIRI IMOBILIARE: Chiria, triplata in trei ani
• ( 28/05/2008 ) STIRI IMOBILIARE: Rechinii imobiliari bat in retragere
• ( 27/05/2008 ) STIRI IMOBILIARE: Preturile apartamentelor vechi ar putea scadea cu 25% din toamna
• ( 27/05/2008 ) STIRI IMOBILIARE: Tranzactii imobiliare de 119 milioane de euro in primul trimestru
• ( 27/05/2008 ) STIRI IMOBILIARE: S-a intors roata: cumparatorii fac legea pe piata apartamentelor vechi
• ( 20/05/2008 ) STIRI IMOBILIARE: Anomalie imobiliara: 2.500 euro/mp garsoniera confort 3
• ( 19/05/2008 ) STIRI IMOBILIARE: Noua moda imobiliara: apartamente la parter si ultimul etaj
• ( 13/05/2008 ) STIRI IMOBILIARE: Capital islamic in imobiliarele autohtone
• ( 13/05/2008 ) STIRI IMOBILIARE: Piata spatiilor industriale creste cu peste 50%
Pagina 12 / 16
<<<111213141516>>>