LEGE. Guvernul a decis, prin completarea unei ordonanţe, să interzică schimbarea destinaţiei terenurilor pe care există spaţii verzi, grădini zoologice sau botanice ori parcuri dendrologice, indiferent de regimul lor juridic, a informat, ieri, Ministerul Mediului.
Amendamentele aduse ordonanţei de urgenţă, care reglementează protecţia mediului, sunt menite să stopeze speculaţiile imobiliare. Schimbarea destinaţiei acestor terenuri devine, după aceste modificări ale actului normativ, infracţiune. În cazul în care amendamentele nu sunt respectate, cei care încalcă legea vor fi obligaţi să aducă terenul la starea iniţială pe cheltuiala proprie. În prezent, în România există 41 de grădini zoologice, dintre care 32 propriu-zise, şase acvarii publice, un delfinariu şi trei terarii. |