Campionii ipotecarelor04/06/2008 

Mai mult de jumătate dintre împrumuturile ipotecare au fost date în Bucureşti, Cluj şi Timiş. Partea leului este deţinută, în continuare, de bucureşteni: 41% din valoarea totală a acestor credite e luată de locuitorii Capitalei.

În Capitală s-a acordat peste 41% din valoarea totală a creditelor ipotecare, potrivit datelor statistice raportate de bănci la Banca Naţională a României. Dacă la acestea adăugăm valoarea împrumuturilor luate de cei care locuiesc în Cluj şi în Timiş suma depăşeşte 50% din volumul creditelor pentru proprietăţi imobiliare. În coada clasamentului se situează judeţe mai sărace precum Călăraşi, Caraş- Severin şi Giurgiu.

Locuitorii acestora au contractat mai puţin de 1% din valoarea totală a ipotecarelor. Valoarea creditelor ipotecare şi imobiliare contractate de populaţie se situa la 16,12 miliarde de lei, la sfârşitul lunii martie a.c. Sumele datorate sunt mult mai mari deoarece la banii împrumutaţi se adaugă dobânzile şi comisioanele percepute de bănci. Aproape 90% din finanţările ipotecare şi imobiliare au fost acordate în valută. În Bucureşti ponderea este şi mai mare: aproape 94% din finanţările contractate în acest scop de populaţie au fost în valută.

Evoluţie sub aşteptări


Cererea pentru creditele ipotecare a continuat să crească în primul trimestru din acest an, dar nu în aceeaşi măsură ca în ultimele trei luni din 2007 sau comparativ cu aşteptările, sunt concluziile unui sondaj trimestrial realizat de BNR în rândul primelor zece bănci din sistem. În plus, cererea de credite de consum a fost superioară celei de credite iptoecare. Costurile suportate de populaţie au crescut începând cu ultimele trei luni ale anului.

Această evoluţie ar putea fi justificată de creşterea costurilor de refinanţare pe care le au băncile în momentul în care se împrumută pentru a avea fonduri necesare acordării de credite. Pe de altă parte, standardele de creditare s-au relaxat în primele trei luni ale acestui an în principal în cazul împrumuturilor acordate pentru achiziţia locuinţelor şi terenurilor.

„Factorii determinanţi au fost creşterea concurenţei bancare şi aşteptările privind evoluţia economiei“, se arată în sondajul realizat de Banca Naţională. În schimb, aşteptările băncilor indicau o înăsprire a standardelor de creditare în cel de-al doilea trimestru al anului, dar mai ales în cazul împrumuturilor ipotecare. „Aprecierile băncilor din România privind preţul locuinţelor indică o continuare a creşterii preţurilor, însă aşteptările asupra evoluţiilor din trimestrul doi din acest an sunt mai puţin exuberante, ceea ce ar justifica tendinţa aşteptată de înăsprire a standardelor de creditare ipotecară“, mai punctează sondajul băncii centrale.

Consuela Stegărescu

Sursa: Evenimentul Zilei
Vezi stirile din   din data 
 Calendar (zz/ll/aaaa) 
Mai multe stiri imobiliare
• ( 15/07/2008 ) STIRI IMOBILIARE: Apartamentele s-au ieftinit cu 12% in ultimul trimestru
• ( 14/07/2008 ) STIRI IMOBILIARE: Targu Jiu: Pretul apartamentelor a sarit in aer
• ( 14/07/2008 ) STIRI IMOBILIARE: Ferentariul bate Otopeniul la calitatea terenului pentru casa
• ( 09/07/2008 ) STIRI IMOBILIARE: Au inghetat chiriile
• ( 09/07/2008 ) STIRI IMOBILIARE: Locuintele din Bucuresti, mai ieftine de la o luna la alta
• ( 07/07/2008 ) STIRI IMOBILIARE: Cumperi 140 mp si locuiesi in 110 mp
• ( 07/07/2008 ) STIRI IMOBILIARE: Bucurestenii nu s-ar muta in Ilfov
• ( 26/06/2008 ) STIRI IMOBILIARE: Piata imobiliara se scutura de speculanti
• ( 25/06/2008 ) STIRI IMOBILIARE: Case nationalizate care nu sunt retrocedate
• ( 23/06/2008 ) STIRI IMOBILIARE: Vesti proaste pentru piata imobiliara: creditul de casa pune frana
• ( 17/06/2008 ) STIRI IMOBILIARE: Imobiliarii se bat in oferte de creditare
• ( 16/06/2008 ) STIRI IMOBILIARE: Indicele de pret pentru apartamentele vechi, în scadere
• ( 16/06/2008 ) STIRI IMOBILIARE: Doar noua romani au primit subventia pentru casa noua
• ( 16/06/2008 ) STIRI IMOBILIARE: TVA-ul imobiliar, o nebuloasa
• ( 12/06/2008 ) STIRI IMOBILIARE: Cum sa-ti faci bloc ilegal, cu voie de la primarie
• ( 11/06/2008 ) STIRI IMOBILIARE: Terenurile de la Zoo nu-si pot schimba destinatia
• ( 11/06/2008 ) STIRI IMOBILIARE: Casele nationalizate raman la mana judecatorilor
• ( 09/06/2008 ) STIRI IMOBILIARE: Bucurestenii asteapta peste 35.000 de apartamente noi
• ( 06/06/2008 ) STIRI IMOBILIARE: Cumparatorul va dicta pretul apartamentelor
• ( 06/06/2008 ) STIRI IMOBILIARE: Apartamentele vechi, mai scumpe decat vilele
• ( 04/06/2008 ) STIRI IMOBILIARE: Campionii ipotecarelor
• ( 02/06/2008 ) STIRI IMOBILIARE: Chiria, triplata in trei ani
• ( 28/05/2008 ) STIRI IMOBILIARE: Rechinii imobiliari bat in retragere
• ( 27/05/2008 ) STIRI IMOBILIARE: Preturile apartamentelor vechi ar putea scadea cu 25% din toamna
• ( 27/05/2008 ) STIRI IMOBILIARE: Tranzactii imobiliare de 119 milioane de euro in primul trimestru
• ( 27/05/2008 ) STIRI IMOBILIARE: S-a intors roata: cumparatorii fac legea pe piata apartamentelor vechi
• ( 20/05/2008 ) STIRI IMOBILIARE: Anomalie imobiliara: 2.500 euro/mp garsoniera confort 3
• ( 19/05/2008 ) STIRI IMOBILIARE: Noua moda imobiliara: apartamente la parter si ultimul etaj
• ( 13/05/2008 ) STIRI IMOBILIARE: Capital islamic in imobiliarele autohtone
• ( 13/05/2008 ) STIRI IMOBILIARE: Piata spatiilor industriale creste cu peste 50%
Pagina 12 / 16
<<<111213141516>>>