Mitropolia Banatului, cea mai puternica agentie imobiliara15/02/2008 

Mitropolitul Nicolae Corneanu va gestiona circa 1.000 de proprietăţi, în valoare de zeci de milioane de euro.

Aproape 1.000 de proprietăţi, în special terenuri, aşteaptă să fie retrocedate parohiilor din Mitropolia Banatului. La finele acestui proces, Biserica Ortodoxă Română (BOR) va deveni cel mai important proprietar de pe piaţa imobiliară din regiune. Mitropolia Banatului va intra în posesia unor bunuri în valoare de zeci de milioane de euro. Mitropolitul Nicolae Corneanu spune că averea va fi folosită în scopuri caritabile. „Vom folosi aceste proprietăţi pentru a finanţa proiecte sociale, în special de ajutorare a celor săraci“, a declarat Înalt Preasfinţia Sa Nicolae Corneanu, mitropolitul Banatului.

Peste 300 de dosare la Timiş


Prefectul judeţului Timiş, Ovidiu Drăgănescu, confirmă faptul că ortodocşii ocupă primul loc în topul revendicărilor depuse la adresa instituţiei. „Cele mai multe proprietăţi pentru care s-a solicitat retrocedarea aparţin Bisericii Ortodoxe Române“, explică Drăgănescu, în acelaşi timp preşedinte al comisiei judeţene care avizează dosarele de retrocedare. „Sunt peste 300 de dosare în curs de soluţionare“, declară Daniela Fetescu, purtătorul de cuvânt al Prefecturii Timiş.

Capul instituţiei confirmă că, după finalizarea retrocedărilor, Biserica va deveni cel mai mare proprietar de terenuri din judeţ. Conform reprezentanţilor prefecturii, suprafaţa totală exactă nu este cunoscută pentru că nimeni nu a adunat toate suprafeţele însumate în dosarele aflate pe masa comisiei judeţene. Valentin Boencheş, consilierul economic al Arhiepiscopiei Timişoarei, explică cum toate proprietăţile fuseseră donate Bisericii şi erau folosite ca sursă de venit pentru parohii.

Parohiile, deposedate de comunişti


Conform reprezentanţilor Arhiepiscopiei Timişoarei, Episcopiei Caransebeşului şi Episcopiei Aradului, Ienopolei şi Hălmagiului, fiecare dintre cele 907 parohii din Banat are de primit terenuri sau clădiri. „În judeţul Timiş sunt 200 de parohii şi fiecare are de primit înapoi diverse suprafeţe de teren şi clădiri care au fost confiscate“, declară consilierul economic al Arhiepiscopiei Timişoarei. Cea mai mare dintre proprietăţi este o pădure de peste 120 de hectare, care a aparţinut Mănăstirii Săraca din comuna timişeană Şemlacu Mare.

Toate parohiile din Episcopia Caransebeşului aşteaptă soluţionarea unor dosare de retrocedare, spune Marius Alba, consilier economic al episcopiei. „Fiecare parohie a depus cerere separată la comisiile locale de la primării. Dosarele ajung apoi la prefectură, la comisia judeţeană. Episcopia a avut şi ea o pădure şi două clădiri pe care le-a revendicat. Sunt 200 de parohii în episcopia noastră“, declară părintele Alba.

Cele mai multe terenuri aparţin însă Episcopiei Aradului, Ienopolei şi Hălmagiului. „Noi avem 507 parohii în judeţele Arad şi Hunedoara. Printre ele este un teren chiar în centrul municipiului Deva“, declară părintele Iacob Bupte. „Biserica ar trebui să revină la misiunea ei de dinainte de comunism, când era implicată în multe proiecte sociale“, a subliniat părintele Iacob Bupte. Acesta a spus că vânzarea terenurilor va fi o opţiune numai în situaţii excepţionale.

URGENT

Anul acesta se finalizează retrocedarea


Reprezentanţii Prefecturii Timiş spun că anul acesta proprietăţile Bisericii Ortodoxe vor fi returnate. „Procesul de retrocedare a proprietăţilor este în fază avansată la noi. Comisia judeţeană care se ocupă de aceste dosare se întruneşte de două ori pe săptămână. La fiecare şedinţă se analizează în medie dosarele de la şase primării. Vom urgenta soluţionarea dosarelor bisericii“, a declarat Daniela Fetescu, purtător de cuvânt al Prefecturii Timiş. În 2007, comisia a analizat 4.000 de dosare, din care a validat 3.000.

Mălin Bot

Sursa: Evenimentul Zilei
Vezi stirile din   din data 
 Calendar (zz/ll/aaaa) 
Mai multe stiri imobiliare
• ( 15/02/2008 ) STIRI IMOBILIARE: Mitropolia Banatului, cea mai puternica agentie imobiliara
• ( 15/02/2008 ) STIRI IMOBILIARE: 32.000 de euro plus TVA, o garsoniera in Jilava
• ( 15/02/2008 ) STIRI IMOBILIARE: Retrocedari de teren pe partia Clabucet
• ( 14/02/2008 ) STIRI IMOBILIARE: Dependintele scumpesc casa cu mii de euro
• ( 14/02/2008 ) STIRI IMOBILIARE: Birouri mai scumpe ca în Praga
• ( 13/02/2008 ) STIRI IMOBILIARE: Batalie imobiliara pe stadionul Extensiv
• ( 13/02/2008 ) STIRI IMOBILIARE: Fiscul israelian, pe urma tranzactiilor imobiliare de la noi
• ( 13/02/2008 ) STIRI IMOBILIARE: „Niky-Spaga“ scoate proprietarii in strada
• ( 12/02/2008 ) STIRI IMOBILIARE: Subventii pentru paduri. Peste 500.000 de proprietari ar putea primi din 2009 ajutoare financiare
• ( 12/02/2008 ) STIRI IMOBILIARE: „Bulinele rosii“, aruncate in curtea primariilor de sector
• ( 11/02/2008 ) STIRI IMOBILIARE: Administratorul de bloc: persoana fizica sau juridica?
• ( 11/02/2008 ) STIRI IMOBILIARE: Verdictul Curtii: afara cu chiriasii-expirati ai RAAPPS!
• ( 08/02/2008 ) STIRI IMOBILIARE: Prefectul cere Satul Francez inapoi
• ( 08/02/2008 ) STIRI IMOBILIARE: Primaria Barlad a dat in judecata Guvernul pentru ca i-a luat veniturile din tranzactiile imobiliare
• ( 06/02/2008 ) STIRI IMOBILIARE: Modificarea Legii exproprierii ar putea salva parcul Bordei si Zoo Baneasa
• ( 06/02/2008 ) STIRI IMOBILIARE: Pretul locuintelor din blocurile vechi nu va scadea in urmatorii doi-trei ani
• ( 06/02/2008 ) STIRI IMOBILIARE: Cine isi permite casa fara avans
• ( 06/02/2008 ) STIRI IMOBILIARE: Timisoara cladirilor ilegale
• ( 05/02/2008 ) STIRI IMOBILIARE: Primaria Husi pierde teren
• ( 04/02/2008 ) STIRI IMOBILIARE: Viata la mansarda in „ghetoul“ Lunca Florilor
• ( 04/02/2008 ) STIRI IMOBILIARE: Vinzarile de apartamente noi nu justifica scumpirile
• ( 04/02/2008 ) STIRI IMOBILIARE: Repartitie ANL: „Eu votez pentru copilul tau, tu pentru al meu“
Pagina 16 / 16
<<<111213141516>>>