01/04/2011 

Modelele contractelor de vânzare-cumpărare au fost aprobate de consilierii locali ai Sectorului 6. Chiriașii ANL pot depune cereri de achiziționare a locuințelor, de la începutul lunii mai, la administrația cartierului.

Apartamentele situate în cartierul ANL "Constantin Brâncuși" vor putea fi cumpărate atât cu credit bancar, cât și cu bani cash. În cazul în care chiriașii plătesc avans și nu obțin finanțarea necesară de la bancă, aceștia își vor putea recupera banii integral, fără a plăti penalități.

"Juridic vorbind suntem într-un impas tehnic. În promisiunea de vânzare-cumpărare se precizează că, dacă primitentul cumpărător nu achiziționează locuința, nu îl penalizăm și îi dăm toți banii înapoi. Să se precizeze tot acolo și cine plătește taxele la notar", a punctat Mihai Bogdan Dina, consilier local din partea PNL la Sectorul 6. Potrivit deciziei aleșilor locali, avansul va putea fi recuperat de către chiriaș în termen de două luni de la plata lui.

"Aceste contract de vânzare-cumpărare nu este un business făcut de Primăria Sectorului 6. Ce drept am eu să-i rețin acești bani unui tânăr de 35 de ani care bate, de ani de zile, la ușile consilierilor locali pentru a-și cumpăra o casă?", a replicat Sorin Ganciu, directorul cartierului "Constantin Brâncuși".

Tarifele de vânzare a locuințelor ANL, valabile pentru anul în curs, nu au fost deocamdată comunicate de Ministerul Dezvoltării Regionale și Turismului (MDRT). Însă, după cum susține șeful complexului ANL din Sectorul 6, acestea se vor situa în jurul sumei de aproximativ 450 de euro pe metru pătrat. "De principiu, prețul se calculează după valoarea medie de înlocuire comunicată de MDRT din care se scade amortizarea și se adaugă 1% cheltuielile administrației locale", a precizat pentru B365.ro directorul Ganciu.

Dan Zavaleanu

Sursa: Cotidianul
Vezi stirile din   din data 
 Calendar (zz/ll/aaaa) 
Mai multe stiri imobiliare
• ( 03/07/2013 ) AFACERI IMOBILIARE: Liviu Tudor, cel mai mare proprietar roman de birouri: Ca investitor trebuie sa fii in Romania dupa criza. Va fi enorm de construit
• ( 26/06/2013 ) AFACERI IMOBILIARE: Proprietarii Global City Business Park, ocupat 50%: Am fost penalizati pentru lipsa metroului
• ( 12/06/2013 ) AFACERI IMOBILIARE: Terenurile cu care statul vrea sa participe la capitalul Oil Terminal, reevaluate
• ( 29/02/2012 ) AFACERI IMOBILIARE: Criza a ieftinit materialele de constructii cu pana la 45%
• ( 29/02/2012 ) AFACERI IMOBILIARE: Notarii au crescut pretul minim al locuintelor din Capitala
• ( 29/02/2012 ) AFACERI IMOBILIARE: Reduceri de 5.000 de euro de Martisor
• ( 29/02/2012 ) AFACERI IMOBILIARE: 500 de euro metrul patrat, la apartamentele vechi
• ( 14/11/2011 ) AFACERI IMOBILIARE: Cat mai costa hectarul de teren arabil in Romania
• ( 14/11/2011 ) AFACERI IMOBILIARE: Asmita Gardens a intrat oficial in insolventa
• ( 14/11/2011 ) AFACERI IMOBILIARE: Cu cat se vand apartamentele noi cu 3 si 4 camere din Capitala
• ( 14/11/2011 ) AFACERI IMOBILIARE: Romanii, limitati la spatiu de preturile mari
• ( 14/10/2011 ) AFACERI IMOBILIARE: Locuinte de la 30.000 de euro
• ( 22/09/2011 ) AFACERI IMOBILIARE: Pretul caselor din Spania, in scadere
• ( 09/09/2011 ) AFACERI IMOBILIARE: Miliardarii rusi cumpara casele americanilor
• ( 09/09/2011 ) AFACERI IMOBILIARE: Constructiile raman pe minus. Volumul lucrarilor a scazut in primele sapte luni cu 2,2%
• ( 09/09/2011 ) AFACERI IMOBILIARE: Ce trebuie sa faci pentru a nu mai plati impozitul pe casa
• ( 09/09/2011 ) AFACERI IMOBILIARE: Care sunt cele mai ieftine apartamente din Bucuresti
• ( 22/08/2011 ) AFACERI IMOBILIARE: Incepe constructia unui nou mall in Bucuresti
• ( 22/08/2011 ) AFACERI IMOBILIARE: Cum arata o vila de 63 de milioane de dolari
• ( 22/08/2011 ) AFACERI IMOBILIARE: Viata la bloc, in apartamente de milioane de euro
• ( 22/08/2011 ) AFACERI IMOBILIARE: Boc: Peste 4.000 de locuinte au fost cumparate prin programul Prima Casa 4
• ( 22/08/2011 ) AFACERI IMOBILIARE: Cum mi-am luat prima casa prin programul guvernului
• ( 01/04/2011 ) AFACERI IMOBILIARE:
• ( 01/04/2011 ) AFACERI IMOBILIARE: Cartierele cele mai cautate pe piata imobiliara din Bucuresti
• ( 01/04/2011 ) AFACERI IMOBILIARE: Cat costa sa-ti depozitezi lucrurile de care nu ai nevoie
• ( 01/04/2011 ) AFACERI IMOBILIARE: Immofinanz vrea sa investeasca 260 de milioane euro in proiecte imobiliare din Romania
• ( 01/04/2011 ) AFACERI IMOBILIARE: De la ce banci vei putea lua credite prin "Prima casa 4"
• ( 22/03/2011 ) AFACERI IMOBILIARE: Proprietarii de locuinte incep sa vanda si in rate
• ( 28/02/2011 ) AFACERI IMOBILIARE: Ansamblul Planorama are sanse de salvare
• ( 28/02/2011 ) AFACERI IMOBILIARE: Raport SAR: Preturile la imobiliare ar putea creste cu 0,3% in 2011
Pagina 1 / 43
<<<12345678910>>>