Cu cat se vor ieftini locuintele anul viitor22/11/2010 

Preţurile apartamentelor vor continua să scadă şi în 2011, însă mai puţin abrupt ca până acum. Ca să obţii reduceri mai mari trebuie să negociezi dur.

Locuinţele vor continua să se ieftinească şi anul viitor, iar scăderile de preţuri vor fi de 5-10%, estimează Viorel Lăcătuş, directorul de investiţii din cadrul BNP Paribas Real Estate.


Cu toate acestea, el nu-i sfătuieşte pe cei care au bani şi doresc să-şi cumpere o casă să aştepte până anul viitor. "Dacă apare un apartament bun pe piaţă, şi acum poţi obţine un preţ bun, ca şi în 2011. Poţi să negociezi atât de mult încât vânzătorul să-şi dea seama că nici în anul care vine piaţa nu va fi mai bună şi să prefere să lase la preţ acum decât să aştepte până anul viitor", a explicat Viorel Lăcătuş pentru EVZ.


Ce poţi obţine prin negociere


De obicei, preţurile cerute de proprietari nu sunt şi cele la care se perfectează tranzacţia. Potrivit reprezentantului BNP Paribas Real Estate, cumpărătorul poate obţine, în urma unei negocieri, un preţ cu 10-15% mai mic faţă de cel cerut iniţial, în funcţie de zonă şi de condiţii.

El spune că preţurile lo cuinţelor au pierdut 10-12% din valoare anul acesta, comparativ cu anii precedenţi, când au fost scăderi bruşte. De la începutul crizei, locuinţele de lux s-au ieftinit cu 25%, iar restul apartamentelor cu 35-50%, face un bilanţ reprezentantul BNP Paribas Real Estate.

În prezent, apar tamentele de clasă medie costă începând de la 800 euro+TVA/mp până la 1.200-1.300 eu ro+TVA/ mp. Preţurile apartamentelor de lux se cifrează la aproximativ 2.000 euro+TVA/mp.

Doar 10% din proprietăţi, bune de cumpărat

Cumpărătorii trebuie să fie foarte atenţi când prospectează piaţa, a avertizat Ilias Papageorgiadis, director executiv al More Real Estate, ieri, la un seminar despre piaţa imobiliară, organizat în cadrul Zilelor Biz. Potrivit lui, "proprietăţi bune sunt sub 10% din total. Restul ofertei reprezintă locuinţe fie prea scumpe, fie cu anumite probleme legale".

Ilias Papageorgiadis este de părere că anul viitor va fi unul foarte greu, în care eventualii cumpărători trebuie să profite de oportunităţile care li se ivesc în cale. Totuşi, investitorii instituţionali nu-şi vor face apariţia pe piaţă, estimează el.

Potrivit şefului More Real Estate, revenirea pieţei imobiliare româneşti va începe în 2012.

CRIZA A TĂIAT PREŢURILE

Chiriile magazinelor de pe bulevardul Magheru, mai mici cu 60%


Preţurile cerute de proprietari pentru închirierea spaţiilor comerciale au scăzut în toate zonele Capitalei cu 30%-50%, de la începutul crizei, arată un studiu al More Real Estate Services. Cele mai mari scăderi de chirii s-au înregistrat în zonele cu preţuri foarte ridicate. Astfel, la doi ani de la începutul crizei, chiriile au ajuns la mai puţin de jumătate din valoarea pe care o aveau înainte. În paralel, a scăzut şi gradul de ocupare.

Dacă în 2008 erau nefolosite doar 5%-6% din spaţiile comerciale bucureştene, procentul acestora a ajuns la 15%-25% în acest an. În zone precum Magheru, Calea Victoriei sau Calea Dorobanţilor chiriile magazinelor s-au prăbuşit cu 40%- 60%, arată studiul citat. În zona ultracentrală, cuprinzând Piaţa Unirii, Piaţa Romană şi Centrul Vechi, chiriile au scăzut cu 35%-60%, iar în zona centrală (Piaţa Muncii, bulevardul Decebal, zona Icoanei) cu 43%-60%.

Totodată, au scăzut şi chiriile din malluri. Retailerii care şiau renegociat contractele cu proprietarii de spaţii comerciale au obţinut chirii de până la două ori mai mici, a declarat Ilan Laufer, director general Retail Group. Potrivit lui, dacă ar fi aplicate contractele încheiate înainte de criză, peste 60% din magazinele din malluri s-ar închide, pe motiv că nu-şi plătesc chiria.

Ana Bâtcă

Sursa: Evenimentul Zilei
Vezi stirile din   din data 
 Calendar (zz/ll/aaaa) 
Mai multe stiri imobiliare
• ( 10/01/2011 ) AFACERI IMOBILIARE: Cat mai valoreaza locuinta ta in 2011
• ( 02/12/2010 ) AFACERI IMOBILIARE: Apartamente incepand cu 49.000 de euro, in fostul cel mai mare hotel din Europa
• ( 02/12/2010 ) AFACERI IMOBILIARE: Studentii, invitati la mall sa-si cumpere case de la tIMOn
• ( 01/12/2010 ) AFACERI IMOBILIARE: Cat mai costa cadastrul unei proprietati
• ( 01/12/2010 ) AFACERI IMOBILIARE: Cu cat s-au ieftinit locuintele in 2010
• ( 01/12/2010 ) AFACERI IMOBILIARE: Piata birourilor din Bucuresti, inca favorabila chiriasilor
• ( 22/11/2010 ) AFACERI IMOBILIARE: Un apartament cu doua camere in 2010, cat o garsoniera in 2008
• ( 22/11/2010 ) AFACERI IMOBILIARE: Numarul tranzactiilor imobiliare din Capitala a crescut in 2010 cu 20% fata de anul trecut
• ( 22/11/2010 ) AFACERI IMOBILIARE: Cu cat se vor ieftini locuintele anul viitor
• ( 22/11/2010 ) AFACERI IMOBILIARE: Romania, printre favoritele lanturilor de supermarketuri
• ( 22/11/2010 ) AFACERI IMOBILIARE: Proprietarii vor sa scape de apartamentele din Titan, Lipova, Astra si Manastur
• ( 08/11/2010 ) AFACERI IMOBILIARE: Prima statiune lacustra din Romania
• ( 08/11/2010 ) AFACERI IMOBILIARE: Rata la banca pentru casa in Bucuresti, mai ieftina cu pana la 50% decat chiria
• ( 08/11/2010 ) AFACERI IMOBILIARE: Apartamentele noi se vor scumpi mai mult decat cele vechi
• ( 08/11/2010 ) AFACERI IMOBILIARE: Cat mai scade pretul la case
• ( 08/11/2010 ) AFACERI IMOBILIARE: Case cu reduceri de pana la 15.000 euro
• ( 19/10/2010 ) AFACERI IMOBILIARE: Sfaturile lui Donald Trump pentru antreprenorii romani
• ( 13/10/2010 ) AFACERI IMOBILIARE: Chiriile apartamentelor din Capitala s-au injumatatit in ultimii doi ani
• ( 06/10/2010 ) AFACERI IMOBILIARE: Preturile locuintelor, in scadere
• ( 06/10/2010 ) AFACERI IMOBILIARE: Locuintele noi din Bucuresti, mai ieftine decat cele vechi
• ( 29/09/2010 ) AFACERI IMOBILIARE: Apartamente vandute la executari silite cu preturi de la 27.000 de euro!
• ( 28/09/2010 ) AFACERI IMOBILIARE: Bucurestenii vaneaza apartamente vechi de la munte
• ( 23/09/2010 ) AFACERI IMOBILIARE: Bucurestenii nu mai vor locuinte spatioase
• ( 22/09/2010 ) AFACERI IMOBILIARE: Dezvoltatorii: “Vanzatorii de terenuri se roaga de noi si cumparam”
• ( 22/09/2010 ) AFACERI IMOBILIARE: B-dul Magheru ocupa locul 47 in topul celor mai scumpe artere comerciale din lume
• ( 16/09/2010 ) AFACERI IMOBILIARE: Apartamentele noi sunt mai scumpe la dezvoltatori
• ( 14/09/2010 ) AFACERI IMOBILIARE: Cel mai scump apartament din lume: 241 de milioane de euro
• ( 07/09/2010 ) AFACERI IMOBILIARE: Centrul istoric al Capitalei, singura zona unde cresc chiriile
• ( 02/09/2010 ) AFACERI IMOBILIARE: Statul are anual un profit de peste 20 de milioane de euro de pe urma cadastrului
• ( 02/09/2010 ) AFACERI IMOBILIARE: Trei avocati din Baroul Bucuresti, implicati in fraude imobiliare
Pagina 3 / 43
<<<12345678910>>>